Forget Facebook (by Andrei Codrescu)

Cu acceptul lui Andrei Codrescu, rostind un proaspăt adio către (fenomenul) Facebook, postez textul acestuia, publicat de curând în Publisher’s Weekly. Precizez că nu ne-am înțeles deloc să avem amândoi texte sarcastice legate de Facebook (a fost o coincidență). Andrei s-a retras, eu am rămas deocamdată (am intrat în sistemul Facebook doar de câteva luni, din toamna lui 2010, de fapt). Și cu acest text, promit ferm să închei serialul dedicat fenomenului Facebook (nu am știut nici chiar eu la început, când am postat primul textuleț pe blogul mesmeic, ce va ieși).

Forget Facebook

by Andrei Codrescu

Books are hard to sell, publishers are terrified, authors are dismayed. Hear the whoosh of the e-drain sucking us all in, all the way to Google’s huge vat of brain dust! Oh, my bottom line, it hurts! Marketing’s been running the show for so long, we’ve even forgotten what should hurt. It’s your head that should hurt; not your bottom.

After years of comfy, provincial, middle-mind pandering by big publishers and their lackey book reviews, we are plain out of literature. But guess what? Just in time to save your bottom come the social networks, a splendid selling tool for the usual pap, cheaper than author tours, cheaper than authors, and certainly unconcerned about content. And so, every well-mannered leech in the mainstream is socially networking like its bottom line was in it. Oh, but woe is unto us! The social networks aren’t selling books! They are giving away stupid prose for free! And collecting your tastes for your style chains. The only bottom feeders are the networks themselves, now collecting enough data to make your intellectual endeavors just another shopping day for people who are not you. It’s enough to make a leech want to move its proboscis from the drain to the brain.

Sound bitter? Not at all. We’ve now had enough of dumbing-down to actually enjoy a return to reality. Leave cyberspace! Go to Ohio. Get a job sweeping in Paris. I know from where I speak. We tried being friendly and it didn’t work. My 5,000 friends (the limit) on Facebook are all generous and kindly souls. Few of them are mercenaries. They just like to hang out on a rainy day in an old bar and discuss the quirks of their dogs. Except that Facebook is not a bar and all the dogs are virtual. And so is the kindness and generosity of many “friendly” souls, most of whom have something to sell. The dog is just a ploy; it’s not for sale, even if it existed. My experience as one of those with 5,000 “friends” on Facebook: the camaraderie utopia of Facebook and every other social network is just pixel puff, literally a u-topos, the nowhere place where data bots work overtime to reduce you to a brainless consumer.

For a writer, these cybervenues are especially deadly. Even if a novelist, let’s say, mined a social network for stories, he’d find nothing but lies and fake grins. There would be no smells and no skin. Cries for help are cries for money, and romance is video porn. A poet will be quickly bored by all the commonplace blather, and even an essayist might engage in only the obvious, a pretentious public face. And that’s only the possible productive use (I’m being generous); the real purpose a writer displays “friendliness” in any of these places is to sell books. Guess what? Not only do you not sell books by being friendly, you won’t sell any because everyone in your “social network” thinks they know you. Why buy your books since you’ll tell them everything they want to know for free? Of course, you won’t tell them anything of real importance, and that’s where the embarrassment comes in. You’re selling cheap things. You’re faking in the hope that someone will find your “real” stuff. Good luck, pal. The only thing you’re doing is selling your soul to Mark Zuckerberg.

The time has come for writers to become inaccessible again. The reason is not some kind of “mystique” that makes people curious (though it helps), but the fact that no real writers ever lay down anything real in public—they work in solitude, they think hard, and their thoughts are rarely nice or “friendly.” On 1.11.11 (that’s January 11, 2011, American-style), I quit Facebook and other large holdings of my cyber real estate. You want to find me, read my book. If you’re looking for friends, go to the bar or fall in love with a fire hydrant. Real dogs use them.

Anunțuri

15 răspunsuri to “Forget Facebook (by Andrei Codrescu)”

  1. Emil Says:

    If you’re looking for buyers, write something good. If it is so, I’ll find it is so from facebook and go buy it from the book shop.

  2. mesmeeacuttita Says:

    poate o sa raspunda Andrei Codrescu (eu nu sunt el) 🙂

  3. eva Says:

    Sunt total pro inaccesabilitatea şi mistica actului estetic de care pomeneşte Andrei Codrescu. E cel puţin vizionar eseul său.

  4. echt Says:

    sunt in spovedania dlui codrescu niste intuitii remarcabile. sa nu uitam ca dumnealui priveste lucrurile ca poet, nu ca vanzator de carti – aviz dlui emil, comentatorul de mai sus. iar experienta poeziei este una dintre putinele lucruri care si-au pastrat caracterul nobil-samanic-liber in epoca post umana. poetii nu devin inacesibili, ei sunt inaccesibili in general, mai ales cand incerci sa te apropii de ei prin experienta concretului – concret dominat de gandirea tehnica. limbajul poetic – are nevoie in aceste vremuri „sarace” sa se retraga, sa lase acea tacere care experimentata potrivit poate doar sa sugereze ne-lumea pe care o dezlocuieste. este intr-un fel aceeasi retragere cu cea a zeului, iar singura experienta religioasa autentica in lumea de azi – in biserici, temple, icoane etc. – este experimentarea acestei retrageri, absenta sa. in inflatia de productie poietica rezida totusi pericolul consumului sau arbitrar, nesatios, dar e ca si cum ai manca cojile nucii si aruncii samburii. sporovaiala, vorbaria, baiguiala sistemica si functionala, licentiosul, jargonul cvasistiintific, agresivitatea, barfa, mondenul, rugaciunile disperate – iata cum vorbeste despre sine si despre lume omul modern. cate nu ar mai fi de spus si despre reducerea limbajului la comunicare, dar iar devin firoscos.

  5. toscana Says:

    eu cred ca o sa-l parasesc pe domnu Feisbuc mai ales ca s-a naravit si accepta cererile de prietenie de la sine.si nu e chiar dragut sa te trezesti dimineata cu papuci noi la usa si capete ce te privesc de la fereastra 🙂

  6. mesmeea cuttita Says:

    eva, echt si toscanitza – o sa ma recuz de la comentarii si raspunsuri (dupa cum ii precizam si lui emil), intrucat sunt gazda, iar de raspuns va raspunde (daca va pofti) musafirul mesmeic andrei anti-facebookistul 🙂

  7. dorin muresan Says:

    hai sa mergem cu trenul in africa, imi spune baiatul meu. fetita mea vine si ea si spune: cand imi scoti treningul ala roz? eu nu inteleg. ma imbata de cap. fetita imi pupa mana. gemenii mei au compus o lume ciudata. boala sociala e altceva. acum, ma voi ridica de pe scaun si voi urma scantecele minunate ale fetitei mele. nu cred ca e f important care e starea mea. aceste minunatii ingeresti, numite copiii mei, isi zic: grozave, de parca socru meu ar stii ce-i aia. trecem peste (socru meu nu stie ce inseamna cuvantul GROZAV)… 🙂

  8. mesmeea cuttita Says:

    de buna seama, dorin e intr-o stare euforica 🙂
    (mesajul sau e ciudatel de tot)

  9. Andrei Codrescu Says:

    Se pare ca simtim toti greata la participarea (aproape) fortata la „prietenia” virtuala – am avut experienta „prieteniilor” popoarelor si „camaraderie” impusa, suntem mai sensibili la fenomen. Pe de alta parte, e adevarat ca un „side-effect” al Facebookului a fost chemarea pe strada a tinerilor in Orientul mijlociu, lucru bun, dar un „side-efect.” Multam de comentarii.

  10. Michel Says:

    Sunt de acord cu mai tot ce este scris mai sus. Dar vine din perspectiva unui autor. In jurul oricarei forme de persoana publica, CEILALTI se vor strange ca fluturii la lumina. Este valabil pentru realitatea concreta, este asadar valabil pentru realitatea virtuala. facebook-ul este exagerarea tuturor defectelor naturii umane, este un monstru cu bube care creste ca un cancer. Hartia si obscuritatea au ajuns sa fie vintage. Cu cat se dezvolta mai mult networkingul, cu atat creste valoarea interactiunii personale. Nu exista prietenii pe facebook, exista iluzia ca nu mai esti singur, ca cineva undeva da doi bani pe ce ai postat. Si mai exista si avantajul faptului ca este addictive. Pentru o societate innamorata de stupefiante si adictii, facebook-ul este un cadou. Reflecta nevoia acestei societati. Facebook nu este periculos, tocmai pentru ca cei care ii depisteaza malformatiile, se retrag. A devenit o moda sa te retragi de pe facebook, toata lumea o face, toata lumea scutura drapelul acestei supravietuiri de la inecul virtual in anonimitatea produsului pe banda. Mai nou iti afirmi autenticitatea nefacand parte din suculentul motor distructiv. Nu vad nimic interesant cu adevarat in existenta facebook-ului, este o consecinta normala, este un eveniment social extrem de previzibil la care alegi sau participi sau nu. La fel ca orice altceva. Trendurile trec, vin altele, spectacolul naturii umane nu inceteaza sa uluiasca, dezguste, incante. Eu sunt un adept al zadarniciei, asa ca …whatever. Remedii? Why bother? Te retragi in tine si lasi cainii sa se sature singuri de latrat. Sau pretinzi ca esti unul din ei. Cateodata conemplatul de aproape e extrem de revelator. 🙂

  11. mesmeea cuttita Says:

    tocmai de aceea putem vorbi despre valabilitatea perechii exbitionism-voyeurism, dar si despre asceza si lacomie, vizibilitate si nonvizibilitate, dezintoxicare si adictie…
    (de toate pentru toti, butoane de apasat exista destule la dispozitie)

  12. valeriu Says:

    Interesanta dezbatere! Pre cat pot io banui, viitorul va fi un mare FB in care oamenii solitari se vor comenta unii pe altii, dar nimeni nu-i va putea vedea pe toti ceilalti decat ca imagine. Singuratea creste amenintzator pe FB.

  13. mesmeeacuttita Says:

    … cuvantul filosoficesc se zvoneste ca-i intelept 🙂

  14. dorin muresan Says:

    scuze pentru mesajul tampitel de ieri (cel mai probabil e starea pe care o am din cauza schimbarii varstei dupa 14 februarie). adevarul e ca am folosit facebookul doar de cand sunt somer. ca, de fapt, internetul in general. sunt convins ca imediat ce voi reintra in activitate (imobiliarele s-au „inmuiat”) voi stopa aproape complet navigarea pe internet, ca si prezenta pe facebook. 🙂

  15. mesmeea cuttita Says:

    🙂
    (sic!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: