În urma discuțiilor de pe blog, legate de filmul Enter the Void, m-am mobilizat să văd până la capăt și Irreversible, celălalt film aclamat oficial, dar și underground, al regizorului Gaspar Noé. Nu regret. Mărturisesc, însă, că eram pe cale să abandonez pentru a patra oară vizionarea, din pricina lentorilor de filmare ale regizorului francez. Singurii cărora le-am acceptat întotdeauna asemenea lentori au fost Bergman (întrucât în peliculele sale, lentoarea este o strategie de fixare a nucleelor psihologice) și Tarkovski (a cărui lentoare este una cu efect mistic inițiatic, ca să zic așa). Era să abandonez pentru a patra oară, întrucât violența disecată în 44 sau 77 sau 99 de bucățele, tendențioasă ori, dimpotrivă, gratuită, deja are efect oțios ori superfluu asupra mea. L-am acceptat pe Pasolini cu Cele 120 de zile ale Sodomei, pentru că filmul lui este o excelentă parabolă politică și filosofică, rescriindu-l pe Sade prin Dante (și viceversa). Iar în cazul lui Lars von Trier și al său Antichrist, am fost o susținătoare a filmului datorită postdostoievskianismului asumat al regizorului și al demonstrației sale care a utilizat natura prelucrată încifrat (misterios) în sens tarkovskian.
Irreversible își primește pe merit aura de film experimental nu datorită începutului său greoi, aluvionar, ci datorită finalului filosofic despre fugit irreparabile tempus (da, știu că sună pedagogic), care recalibrează astfel și începutul. Balanța între infernul absolut și paradisul absolut (fără vreun purgatoriu posibil, tranzitoriu) este pe bună dreptate (dez)echilibrată, miza acestui film fiind, cred eu, sincretismul posibil, printr-o bucla temporală inversată, între rău și bine. Am știut, în mod paradoxal, că finalul sonor va fi Alegretto-ul din Simfonia a șaptea de Beethoven. Nu am știut, însă, că filmul va dori să fie și un citat omagial de final pentru Stanley Kubrick. De fapt aceasta a fost supriza…
De văzut filmul, însă, nu recomand decât pentru cine poate rezista la primele 40 de minute de agresivitate demonstrativă și ritualică asupra spectatorului.
Februarie 9, 2011 la 11:28 am |
E foarte adevarat ce spuneti. Eu am vazut filmul cam de patru ori (cu ditamai ochii cascati). Casa aceea ciudata, in care ororile sunt impartite „frumos” si „disciplinat”, fiecarei incaperi corespunzandu-i o anume „disciplina” (filosofie slaba, sex, drogare slaba, drogare hard, etc.) pe mine m-a fascinat cumva… chiar imi sopteam (aproape convins) ca asa trebuie sa arate iadul. 🙂
Februarie 9, 2011 la 11:44 am |
@ domnisoara
astazi intr-o stare f nasoala asa ca va rog sa ma scuzati.
unde ati scris aci de irevesibil? i-ati insiruit p-aia multi toti mari regizori si v-ati referit la ‘lentoare’ – mie mi s-a parut ca numai lentoare nu e in filmu’ lui noe.
in afara de cateva chestii inovative filmul lui noe e un mare fas pour epater les bourgeois- iar dvs. v-ati pierdut inima! nu v-a trezit niciun sentiment filmul acesta!!! nu mai mimati, va rog.
alta treaba: eu il ubesc pe lars dar mizeria aia imagistica de anticraist o las pentru snobii plictisiti si …epatanti:)
inca o data scuze pt ziua mea proasta de azi( e pe sistem nervos si fiziologic-exact ca filmu’ lu’ noe). salutari domnu’ echt( sau doamna) mi-e dor de el. are ochelari?:)
Februarie 9, 2011 la 2:03 pm |
nu are, poate unii de buiestru, ca sa mizantropeasca linistit. dar cred ca v-am vazut duminica seara, pe la 5, in autobuzul 104. sau am avut vedenii? de fapt nu stiu cum aratati, dar mi-a placut ideea.
Februarie 9, 2011 la 11:47 am |
@ si mai scuzati, dl. muresan
de ce de 4(!) ori? v-a incitat scena sodomiei manipulante? iad pe dracu’.
( azi sunt in faza sado)
Februarie 9, 2011 la 11:51 am |
🙂 va inteleg. de 4 ori in rastimp de cativa ani. ba iad la dracu! 🙂
Februarie 9, 2011 la 12:16 pm |
Dupa a mea parere casa aceea (un soi de iad structurat) focuseaza (imbolnaveste) intreg filmul. Nu degeaba e postata in centru. De la ea se duce catre crima. Pana la ea e inocenta. Prin urmare, casa e un soi de underground. Pentru noi, neofitii romancasi: petrecerea incepe cu o incapere rece, sclipitoare, unde se trage o linie pentru adaptarea psihica la ceea ce urmeaza, si ce urmeaza? un haos muzical, foarte bine ritmat, si, mai departe, o succesiune de stari sugerate si exprimate demonic in diferite etape (precum pliurile mentale vocationale… unii sunt ganditori, altii sunt sexuali, altii sunt pur si simplu drogati, iar altii sunt tot ce s-a spus mai inainte). Asadar, finalul cu ce incepe? Iar inceputul cu ce se sfarseste? Iubire inversata? Tocmai. Inceputul da seama de iubirea anormala, finalul da seama de o iubire normala. Si rozul sexual distruge, precum in Nana lui Zola.
Februarie 9, 2011 la 12:24 pm |
Eeee, cine ştie filmografie, ştie! 🙂 Am reţinut recomandarea. 🙂
Februarie 9, 2011 la 2:06 pm |
citind despre lentoarea lui bergman si a lui tarkovski mi s-au inmuiat picioarele. este una dintre caile de pierdere a mintilor vizionand filme…
Februarie 9, 2011 la 3:17 pm |
am retinut toate reactiile, dar nu am sa raspund la toate, fiindca nu am cum. decat pe graba.
dorin are dreptate cu repartizarea disciplinata a bolgiilor. si cu stupefactia produsa de film.
lolablau are dreptate sa fie iritata fiindca nu ma ocup de irreversible decat colateral. dar ar trebui sa se abtina de la datul cu liniarul peste degetele mele care clampanesc aici pe blog… (cred ca mai am un liniar de cand eram scolarita, i-l pot imprumuta pentru faza sadica in care se afla)
as fi pus pariu ca domnul echt empatizeaza cu vesnica pomenire a tandemului bergman-tarkovski.
eva – ave eva! (stie ea de ce)
Februarie 9, 2011 la 4:05 pm |
@ echt
daca trimiteti un mail va pot arata cum arat, nu va speriati, nu va cer in casatorie. bineinteles daca nu vi se pare prea strident. si eu ma imaginez in autobuze in bucuresti, dar ma trezesc repede. pacat ca sunt putine autobuze si putini oameni. putine femei cu par lung si subtiri ca mine, nebune si triste, sau de o veselie fortata.
eva stie cea mai multa filmografie dintre toti.
@ Mesmé
imi pare rau dar cu linia v-as lovi usor si doar la figurat intr-o parte moale si f frumoasa a dvs pentru ca aveti parti f frumoase, unele sunt mai floribunde, altele sunt zgreptzafoase. scuzati, m-am inrosit.
din toate comentraiile de mai sus am retinut ca:
e bine sa vezi bergman si sa citesti nana lu’ zola ca poate e ceva( cu siguranta) misto in ele:D :))
Februarie 9, 2011 la 4:16 pm |
ups, stimata doamna/domnisoara
luati aberatiile de mai sus ca pe un compliment( toti suntem indragostiti de dvs). acum mi-a zis google ca desi pareti mult mai tanara( o tanara de 24) sunteti totusi Cineva. semanati destul de bine cu Juliette Binoche, ma refer la aureola aia de tinerete vesnica, de frantuzism aristocratic…
scuze si complimente, cu respect
une ombre de la rue.
Februarie 9, 2011 la 4:54 pm |
lolablau – mucalita recidivista – cu vorbele ei!
(iar de asemanarea cu Binocheta m-am cam saturat – parca-i un facut sa nu scap nicaieri de ecuatia asta)