cea mai intensă loialitate

Odată, când aveam șapte sau opt ani, mama mi-a spus, pe când ședeam pe penultimele locuri din autobuz, în drum spre clinică sau spre magazinul de încălțăminte, că, deși e adevărat că și cărțile se pot schimba cu trecerea anilor la fel de mult ca oamenii, diferența este că, în vreme ce oamenii întotdeauna te lasă baltă când vine vremea să nu mai poată obține de la tine niciun avantaj, plăcere, interes sau cel puțin o senzație plăcută, o carte nu te părăsește niciodată. Firește, uneori tu le lași baltă, poate ani în șir sau chiar pe vecie. Dar ele, chiar dacă le-ai trădat, nu-ți vor întoarce niciodată spatele: te vor aștepta tăcute și modeste pe raftul lor. Te vor aștepta zece ani. Nu se vor plânge. Până într-o noapte în care ai brusc nevoia de o carte; chiar și la trei dimineața, chiar dacă e o carte pe care ai părăsit-o și ai șters-o din inimă de ani și ani, nu te va dezamăgi niciodată, va coborî din raft și îți va ține tovărășie la nevoie. Nu va încerca să-și ia revanșa sau să se scuze sau să întrebe dacă merită să o facă, dacă tu o meriți sau dacă vă mai potriviți, ci va veni pe loc, de îndată ce i-o ceri. O carte nu te va dezamăgi niciodată.

Foarte frumos și atingător scrie mai sus Amos Oz (Poveste despre dragoste și întuneric). Mă gândesc că de multă vreme nu am mai folosit calificativul foarte frumos. Se potrivește că și pe alte bloguri s-a scris în acest răstimp despre Amos Oz: e doar o plăcere înrudită. Sau o tristețe înrudită.

Anunțuri

18 răspunsuri to “cea mai intensă loialitate”

  1. matei Says:

    o carte îți este loială, întrucât tu, ca cetitoriu, o încarci cu așa ceva. pentru că tu îi dai sens. de aceea, cred, ea nu trădează jamais! dacă ar trăda, ar însemna să te trădezi pe tine însuți.

  2. mesmeea cuttita Says:

    asa este.
    dar exista si carti de om sau de oameni!

  3. matei Says:

    așa este. numai că oamenii-cărți, sau invers, nu sunt de cea mai intensă loialitate. mă conving de asta în fiecare zi, deși încă îndrăznesc (nu știu pe cine sfidând) să cred în OM.

  4. mesmeea cuttita Says:

    hmmm, sa nu ajungem „larmoaiantzi” (e risc major)!
    ci sa ne inteleptim in fiecare zi …

  5. FID DeScribor Says:

    Prima oara, ca de obicei, am citit din zbor si am crezut ca fragmentul apartine suta la suta aerului interior al Mesmoglobului, deja faceam o retea de lucruri. Exista unele carti, intr-adevar, foarte dragi, scrise cum trebuie,nu stiu cum, ca o respiratie curata, cum am zis mai demult, ca niste pietre incalzite de soare, in desert.
    Amos Oz are nume de mag, parca. Poate el un fel de al patrulea mag (ca orice scriitor adevarat, cred… 🙂 – acum am exagerat, dar nu foarte rau :))

  6. mesmeeacuttita Says:

    da, amos e mag. si oz e mag. si laolalta fac tot soiul de magii lingvistice!
    (mesmoglobul se-nvarteste)

  7. eva Says:

    E adevărat ce spune Oz. De felul său, Amos Oz este un lucid, dar pe mine nu m-a marcat ca stilist( al scriiturii). Am citit puţin din el( ,,Să cunoşti o femeie”), dar nu am rezonat prea mult.

    La modul meu constant hedonist voi opina că, într-adevăr, o carte nu trădează, un prieten, un apropiat, da. Însă, invers, e o realitate că oamenii trădează oameni, dar şi că oamenii trădează cărţi. În această trădare stă din nou vulnerabilitatea noastră, înduioşătoare. De regulă, când mă trădează prietenii, am o reacţie de frustrare combinată cu un fel de milostenie emoţională. Mereu le intuiesc motivele trădării, general umane. Ei ne trădează pe noi, noi îi trădăm pe alţii. Şi uite aşa se construieşte lanţul trofic care duce spre…spre…spre?…iertare!

  8. mesmeea cuttita Says:

    e incitant pusa problema cu lantul trofic al tradarii si al iertarii!
    (asa incat sa judece fiecare ce i se potriveste si ce nu!)

    eu mizez din opera domnului (vrajitor, exclusiv in sens literar) oz mai ales pe aceasta carte – „poveste despre dragoste si intuneric” – tulburatoare si omeneasca in cheie destul de abisala.

  9. lilia Says:

    O carte ne poate trada. Ea ne asteapta, e adevarat, mereu undeva pe un raft, pe o masa sau oriunde, dar ne poate insela, ne poate oferi ceva ce noi nu vrem sau inca nu suntem dispusi sa acceptam. Oare nu ni s-a intamplat sa ne intoarcem sfiosi sau din contra cu nerabdare si entuziasm la o carte si sa nu mai fim primiti intre paginile ei? Nu de putine ori am avut senzatia ca nu ma lasa sa le desluesesc misterul, chiar daca reveneam la ele, le implor uneori sa-mi permita sa le inteleg, o faceau doar cand considerau ca este timpul. Mai mult as miza pe o foie alba, care mereu iti este alaturi si iti da numeroase posibilitati, sa vorbesti cu ea (cu foaia) scriindu-i o scrisoare, poti scrie tu insuti o carte, iti poti revarsa gandurile pe pagina sau poti face un calcul matematic. Oricine are loc pe o foaie alba.

  10. mesmeea cuttita Says:

    nu cred deloc ca lucrurile stau asa cum scrie lilia mai sus. cartile nu tradeaza – ele sunt oneste inclusiv in socul ori misterul produse asupra noastra! fie ca le detestam ori le iubim, ele sunt oneste. chiar si cand exista un demers initiatic in ele, tot oneste sunt.
    e defectul nostru de fabricatie daca nu le pricepem sau daca ne simtim inselati de ele…

  11. sauribalic Says:

    poza de mai sus mi-a amintit de primul moment când mi-am dat seama că ele nu trădează niciodată – şi asta s-a întâmplat în drumul spre şcoala de mici vrăjitori ghiduşari, când, pe vreme ploiasă, Cartea-Umbrelă mă acoperea deasupra capului. tare rău mi-a părut de pielea cărţii care s-a zgribulit atunci, chiar dacă iniţiativa a fost a ei. bine, asta era totodată o modalitate ştrengărească de a ne însuşi mai repede vrăjile, făcându-le să cadă în noi, ţinând manualul deasupra noastră, dar asta e o altă amintire, mai puţin ghidudoxă 🙂

  12. mesmeea cuttita Says:

    cu siguranta o carte-umbrela (de-adevaratelea) si-ar dori oricine, dar de unde sa gasesti asa ceva in tot locul?!

    sauribalic a buchisit corect din zisul manual, in asa fel incat a deprins ghidusaria epidermica sa-i tina de cald chiar si atunci cand fapturile umane l-ar putea deceptiona!

  13. FID DeScribor Says:

    Sau niste carti… (ad)umbritoare, care se infasoara si se desfasoare oricui le cauta adevarul, cartile despre adevaruri, cartile trecute, intr-un fel sau altul, prin intuneric, orice ar fi el.

  14. mesmeea cuttita Says:

    trecatoare prin intuneric ca si noi adica!
    (noi prin ele si ele prin noi)

  15. echt Says:

    cartile ne citesc la randul lor. ne tin minte fiecare mangaiere, fiecare suras, lacrima, tremur, excitare, dezamagire. pe langa cuvintele si imaginile pe care le poarta in pantecele lor diform, exista trairile cititorului, neglijenta sau sfintenia atingerilor sale. o carte pe care am citit-o doarme linistita in locul ei care nu este niciodata intamplator intr-o biblioteca. o carte citita isi viseaza mereu cititorii, se indragosteste, ii cheama sa o deschida din nou, intr-un act de seductie tainic, magic, care adesea ne scapa, pentru ca noi suntem cei care le tradam, trecand de la una la cealalta, nesatiosi, faustieni, nemangaiati…

  16. Denisa Says:

    Cartile ne raman in suflet, le ramanem si noi undeva in memorie(ca au si ele asa ceva, cred) si astfel nu ne dezamagesc. Lumea nu ar fi completa fara carti

  17. mesmeea cuttita Says:

    aceasta chiar ca e o idee inedita – cartile care (ele) se indragostesc de cititorii lor predilecti!
    fain.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: