Last Acid Trip in TokyoVoid

Regizorul Gaspar Noé s-a mobilizat să repună pe tapet (ca notă de subsol) învățătura unor cărți inițiatice în vogă acum 30 de ani, între care cea mai importantă (pe vremea studenției mele) era Cartea tibetană a morților (citită chiar după un xerox franțuzesc). Dacă peisagistica la care își adaptează demersul mai este și niponă (metropola Tokyo), atunci există măcar un minim succes garantat de exotism. Iar dacă filmările par să fie realizate din perspectiva unui duh rătăcitor (și după traiectoria narată simbolic în CTM), atunci pelicula Enter the Void are toate șansele să îi captiveze pe cinefilii dornici de bizarerii și experimente, ori pe junkies, decadenți etc., care vor să-și verifice propria trăire din perspectiva altuia. Moartea devine, așa cum ni se explică de altfel în film, the last acid trip. De aici, filmările de foarte sus, de parcă spectatorul ar fi cățărat continuu pe acoperișuri ori în foișoare (dar fără să fie înger, parașutist ori planor), miza fiind decorporalizarea. Și tot de aici jocurile imagistice geometrice, mereu descompuse și recompuse cromatic, dinăuntrul creierului minat/stimulat de LSD, DMT, coca etc. Atâta doar că filmul e lungit ca o caravană de toamnă-iarnă, cu ritualuri repetitive care nu își au rostul. Prospețimea filmărilor își pierde impactul dacă se pedalează obstinat pe stilistica redundantă, iar spectatorului i se bat mereu cuie în ochi și în cap, ca să priceapă TOT, ca și cum nu i s-ar da dreptul să nu ingurgiteze la tonaj bulimic (regizorul nu vrea să riște ca spectatorul său să fie retardat cumva!). Dacă în loc de 2 h și 35 de minute, Enter the Void ar fi fost măcar cu o jumătate de oră mai scurt, s-ar fi câștigat enorm la nivelul desfășurătorului estetic, fără prețiozități tendențioase și experimentalism gratuit. Firește că orice film despre moarte sfârșește, măcar metaforic, în erotism: în Enter the Void, voyeurismul de final din clădirea Hotel Love este, spre nenorocul peliculei, fie oțios, fie pleonastic, și nu justifică decât un maximalism retoric: DA, o știm din viață și dintr-o puzderie de opuri (religioase, filosofice, literare), după moarte urmează întotdeauna libidoul (exacerbat) și viața. Gaspar Noé caută, însă, o rotunjime rotundă, ca să explic un pic din vârful buzelor, și aproape că vrea să ne facă să scoatem pe gură un nou strigăt de tip Evrika (pe care nu-l scoatem în ruptul capului)!

În ce mă privește, eu am rezonat mai puțin la povestea drogadicților din film (regizorul însuși a fost un degustător al stupefiantelor, justificându-și inclusiv profesional accesul la acestea, pentru paleta halucinatorie utilizată – Timothy Leary ar fi zâmbit cu bunăvoință la acest film, așa cred) ori la viața postumă a duhului călător (chiar dacă viziunea psihedelică a spiritului celui mort nu este de lepădat), cât la relația dintre frate (Oscar) și soră (Linda), captivant redată în background-ul ei emoțional și în underground-ul ei vag incestuos (cam așa mi i-aș putea închipui în mileniul trei al turmentării internautice și al exploziilor epidermico-sexuale, să spunem, forțând nota intenționat și insolent, pe Ulrich și Agathe din Omul fără însușiri de Robert Musil). Mi-a mai plăcut Tokyo by night (fiindcă e altfel decât în „filme”), precum și ingenioasa machetă a metropolei luminate, răsfirată într-o locuință. Oricum, filmul nu e rău (cam așa sună verdictul mesmeios), așa că merită văzut (în ciuda defectelor sale), dacă tot am vorbit aici și acum despre el.

P. S.

Poate mă voi mobiliza să văd și Irreversible până la capăt…

Anunțuri

17 răspunsuri to “Last Acid Trip in TokyoVoid”

  1. lolablau Says:

    eu dupa ireversibil am avut o luna de zile cosmaruri si blocaje sexuale:P asa ca nu, multumesc. 🙂 ie doar niste imagini manipulatoare cu niste chestii socante fara mare morala.un fel de happening live dar inregistrat.

  2. mesmeea cuttita Says:

    cred ca e sanatoasa reactia – am incercat de 3 ori sa vad Irreversible si am abandonat cu destula sila de fiecare data!
    (dar poate ma voi incumeta, totusi, acum, just for nothing)

  3. ora25 Says:

    ce să fac acum! eu m-am uitat la irreversible cu vitejie şi cu ochii mijiţi până spre foarte bine închişi dar nu i-am găsit nicio vină. bine, e greu de suportat. dar raportat la puzderia de filme cu crime şi violuri împachetate bine în simboluri, trimiteri, metafore, fundiţe şi alte camuflaje culte, mitologizante, hiperpsihologizante, e ca un duş rece.

    • mesmeeacuttita Says:

      daca igluhilda a vazut irreversible, atunci trebuie sa ma oblig s-o fac si yo!
      (promit, dar mai spre primavara)

      • ora25 Says:

        păi nu neapărat, e foarte violent şi oamenii digeră/resping diferit. eu de exemplu dacă aş avea de ales între el şi un film despre fluturii cap-de-mort, sigur că m-aş uita tot la el şi pentru că în topul lucrurilor otrăvitoare la mine stau respectivii. 🙂
        dar nu minte. şi cea mai zdruncinătoare mi s-a părut de fapt jumătatea lui serenă. nu mai dezvolt, dacă spui că intenţionezi să. 🙂

      • mesmeea cuttita Says:

        o sa, o sa… mai incolo-sha!
        (acum n-ar fi bine)

  4. sauribalic Says:

    apropo de cartea xeroxată… noi, sauribalicii, am fost odată în pelerinaj la Tibetania, regiune mai mult invizibilă decât serioasă, servită pe platoul Tibetului. imaginile de acolo semănau cu poza de mai sus, de-aceea mi-am amintit atât de brusc. aşa că trebuie neapărat să văd filmul, poate după vizionare voi putea reveni cu un comentariu care chiar va avea legătură cu ceva 🙂

  5. mesmeeacuttita Says:

    sauribalic e deja tibetanic, dar numai pe sanie…

  6. eva Says:

    Gând la gând cu bucurie. Eu tocmai citesc,,Imperiul semnelor” al lui Roland Barthes despre semiotica mâncării japoneze. Mare distanţa între gestica beţigaşelor şi Tokyo-ul fluorescent post-psihedelic.

  7. mesmeea cuttita Says:

    la chestiunile culinare nipone nu ma amestec deocamdata, fiindca sunt off line…

  8. voroncas Says:

    mi-au placut ambele filme. irreversible un „dus rece”, indeed, iar enter the void lung, redundant si repetitiv (m-am molesit la el, apoi ma tot prindea si ma trezea cu alte imagini – in fond aceleasi) pentru ca asta e fix natura obsesiilor-dorintelor-spaimelor noastre. iert imperfectiunile observate retrospectiv filmelor care totusi ma marcheaza, chiar si ‘numai’ vizual-senzorial.

  9. ora25 Says:

    între timp văzut-am şi eu voidul şi mi-a plăcut, vorba vine „plăcut” dat fiind că filmul mizează pe inducerea înceţoşării şi halucinaţiei, n-am simţit nevoia să îl urmăresc/rememorez critic. gaspar noe e foarte centrat pe manipularea spectatorului şi mi s-ar fi părut şi unfair să mă uit la film cu un ochi analitic dat fiind că într-adevăr te postează din start într-un unui voyeurist. cred că cel mai mult mi-au plăcut inserţiile de amintiri distorsionate şi orbecăiala după emoţiile-reper. e o pâclă halucinantă filmul şi exact atâta de lung încât să-ncepi să te-ntrebi dacă o să mai ieşi din ea.

    aaa, apropo de Cartea tibetană a morţilor; pe mine m-a trimis direct la dependentul lui James Frey şi la adjuvantul său prieten care îi întindea de zor Cartea schimbărilor Ii Ching. Hmm. Carte de care s-a şi agăţat cât de cât, personajul disperat.

    • mesmeeacuttita Says:

      despre manipularea spectatorului ziceam si eu, dar ii reprosam regizorului ca se faulteaza singur de la un punct, prin „otiozitate”. din pacate. filmul ar fi putut fi foarte bun – asa cum este mi se pare doar bun.

      m-am gandit si eu putin la james frey, dar foarte putin…

      orbecaiala prin amintiri e ok intotdeauna! semi-ochii sunt cei mai utili…

  10. insemnaridinsubterana Says:

    Psihedelismul excesiv, eşecul unui trip autentic şi obţinerea unui efect pur stroboscopic în loc de o viziune…cam ăstea scad superlativele electrizante ale filmului. Mecanismul autoiluzionării nu funcţionează, miza e pur tehnică, scenariul anost, personajele, slab construite. E un film de lung(it) metraj. Dacă era de scurt metraj, ar fi fost, într-adevăr, mult mai bine. Oricum, am căutat filmul fiindcă ai pomenit de el. Mulţumim. 🙂

  11. mesmeea cuttita Says:

    cum ziceam si eu mai sus…

  12. insemnaridinsubterana Says:

    Gând la gând… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: