Când sunt pe cale de a adormi sau când mai am vreun sfert de ceas de ochi semideschiși, uneori iau la arvunit nocturn fie seria Corto Maltese (de Hugo Pratt), fie cele cinci albume de benzi desenate ale lui Marc-Antoine Mathieu (pe care le am în bibliotecă) despre cel mai buzos, ochelarist și simpatic personaj de benzi desenate la sfârșit de secol 20: domnul Julius Corentin Acquefacques. Întâi de toate că-mi place enorm cum îl cheamă. Mai ales Corentin. Prelungul nume de familie mi-a dat bătăi de cap vreun an de zile până am descoperit ce înseamnă și am fost regalată/felicitată cu mousse de chocolat (în delir) pentru lucrul acesta.
Julius Corentin este un prizonier al viselor, așa ne spune tatăl său autor, Marc-Anthoine Mathieu, în cele cinci albume: L’Origine; La Qu…; Le Processus; Le Début de la fin; La 2.333e dimension. Corentin lucrează la Ministerul Umorului, dar ajunge să scormonească la Ministerul Cercetării, întrucât este preocupat de tridimensionalitate și de chestiunea filosofică a originii. Întotdeauna se mișcă printre infinite dosare ori cărți. El află și constată că L’âme est aphysique și își găsește viața scrisă și derulată într-un album de benzi desenate care se numește chiar L’Origine. Are tot timpul senzația de déjà-vu și degeaba se sfătuiește cu amicii lui hirsuți ori ataraxici: nimeni nu știe nimic exact, totul e confuz. Doar birocrația funcționează la nesfârșit. Și, oare, nu există inclusiv o birocrație a visului ori una a absurdului pe lângă cea a realității reale? … Corentin este o părticică din desfășurătorul Big-bang-ului, el ajunge ceva mai încolo la Palatul Justiției și e judecat pour LE RIEN (ce grozav sună nimic în franțuzească). Până când și gara e tot un Minister, iar Corentin va fi singurul călător (chiar dacă fără bilet) al unui tren care îl va duce la Far (aici trebuie urcate 1462318 scări!). Misiunea lui este să aducă, prin intermediul cvadrocromiei, culorile în lumea hominizilor (care e decolorată de tot)! O să mai povestesc despre Corentin, nu s-a terminat încă…
ianuarie 20, 2011 la 7:12 am |
şi eu m-am confruntat cu nenumărate vise birocratice şi am stat câteodată la nişte cozi ca să ajung la visul care-mi trebuia şi ce m-au mai plimbat din ghişeu în ghişeu, un adevărat coşmar!
ianuarie 20, 2011 la 7:44 am |
… vezi, de aceea a trebuit sa iti pui o ora in plus in rucsac, incat sa izbutesti sa pacalesti birocratia si statul la cozi si sa iti poti face mendrele tale somnoroase si voioase, dincolo de ghisheoland…
ianuarie 20, 2011 la 7:38 am |
🙂
în sauritania tocmai s-a desfiinţat un minister, cel al adevărului cu glas de bufniţă, fiindcă oamenii deveniseră prea min-isterici.
eu m-am străduit să ajung la judecata pentru le rien; am înţeles că pedeapsa stă în 3 ani de vise, însă nu am reuşit să obţin decât un an cu suspendare între somn şi nesomn, ceea ce nu e deloc convenabil, dar o să mai încerc
ianuarie 20, 2011 la 7:42 am |
o pedeapsa in 3 ani de vise nu e pacoste pe capul omului, ci pica para-malaiata, dar se vede treaba ca in birocratia min-isterica din vremurile noastre singura solutie de purgatoriu este limbul intersomnic – chiar si acolo se poate, totusi, visa, daca nu am uitat sa ne dam cu sania, nu-i asa?
ianuarie 20, 2011 la 10:33 am
da, şi-atunci suntem cuprinşi de sanietate, adică o etate derdelistică 🙂
ianuarie 20, 2011 la 3:09 pm
sania incepe sa devina intrument de lucru intens 🙂 pe blog
ianuarie 20, 2011 la 3:11 pm
nici eu n-am crezut că mi se pare 🙂
ianuarie 20, 2011 la 3:56 pm
ci stiai ca nicidecum nu ti se pare 🙂
ianuarie 20, 2011 la 9:00 am |
judecat pentru nimic si acuzat de tot. in logica birocratica, visul este delictul suprem.
ianuarie 20, 2011 la 9:06 am |
nu neaparat judecat, mai degraba oniroterapeutizat gresit, dupa cum se va vedea mai incolo.
visul este, spune mathieu (taticul lui corentin), ultimul spatiu vital!
ianuarie 20, 2011 la 11:34 am |
birocratia asta urmareste in esenta: cotropirea pana la ultima celula a individului.
ianuarie 20, 2011 la 3:06 pm |
dar domnul corentin izbuteste, totusi, pana la urma sa se sustraga…
(in ciuda pataniilor sale)