Tilda, Silvana, Juliette

Am primit de la bărbosul Mihnea trei filme, iar pe două le-am văzut la pachet. Io sono l’Amore (regia – Luca Guadagnino) și Copie Conforme (regia – Abbas Kiarostami), amândouă din 2009. De primul regizor nu știam nimic (și nici nu-i de mirare), de al doilea știam îndeajuns, căci vizionasem cu delicii, acum doi ani la TIFF, în afara concursului, filmul Shirin.

Am văzut filmele la pachet, întrucât am fost captivată de prestația celor două actrițe titulare, Tilda Swinton și Juliette Binoche, necanonice, exotice și rarisime, în felul lor.

Despre Io sono l’Amore pot spune cam așa: dialoguri ratate, interpretare slabă sau vag pasabilă, regie mediocră. Tilda Swinton e singura perfectă (și seamănă tot mai mult cu David Bowie). Dar, dar, dar – filmul este un remake fragmentar după filmul filosofic Teorema (1969) de Pier Paolo Pasolini, iar acest lucru a contat enorm pentru mine, întrucât a fost motivul pentru care am vizionat pelicula cu interes special. Guadagnino nu recunoaște nicăieri lucrul acesta (după știința mea). Din filmul lui lipsește daimonul concret senzual interpretat de Terence Stamp (înger dionisiac multifațetat, ca să zic așa) în Teorema. Totuși, acest daimon bântuie tainic (ca stare psihică și sufletească) în filmul lui Guadagnino, dar se concentrează pe figura Emmei, interpretată de Tilda Swinton (actriță fetiș a regizorului Derek Jarman, cândva, – a se vedea Caravaggio – 1986). Rafinamentul vestimentar și cel culinar sunt viscontiene și pasoliniene în același timp, iar această aristocrație (cumva decadentă, în același timp) îngăduie fisurile prin care se vor strecura moartea, criza și senzualitatea (împreună cu fuga din realitatea canonică). Ceea ce lipsește din filmul lui Guadagnino (fiind, în schimb, una din mizele pasoliniene în Teorema) este chestiunea credinței (pusă pluri-mistic)! Cuplul stăpâni-servitoare este gândit, însă, tocmai în stilul pasolinian din Teorema.

(iat-o mai sus pe Tilda Swinton în Io sono l’Amore și pe la fel de minunata Silvana Mangano în Teorema, cele 2 personaje feminine aristocratice care interpretează aproape același rol, despărțite, însă, de 40 de ani prin filmele în care joacă)

Despre Copie conforme, în schimb, pot spune că este interpretat ireproșabil de Juliette Binoche și de baritonul William Shimell (e chiar o revelație domnul Shimell ca actor, semănând izbitor cu Jeremy Irons, dar mai rafinat decât Irons). De la Kiarostami, iubitor de Omar Khayyam, mă așteptam, de altfel, la un film sofisticat psihologic tocmai în chestiunea iubirii, drept care nu am fost dezamăgită. Kiarostami face un tur de forță pornind de la chestiunea copiei (e un film derridean, s-ar putea spune firoscos). De la copia de artă la copia de viață și la copia de dragoste, până nu mai rămâne nimic din copie. Originalul reapare la suprafață în cele din urmă, dar poate că resurecția este tardivă. Demersul este în ralenti. Iar Omar Khayyam nu există decât ascuns într-o nișă din care nu iese niciodată. Film de degustat în amurg sau dimineața pe timp de ceață.

Și iat-o mai jos pe Binocheta, cum o numesc eu (aviz amatorilor – de vizionat neapărat și Les amants du Pont Neuf – 1991, regia Leos Carax -, tot cu Juliette B.)

Anunțuri

20 răspunsuri to “Tilda, Silvana, Juliette”

  1. FID DeScribor Says:

    Tilda Swinton e una dintre actritele care stiu ce fac si care au descoperit candva ceva important, care face filmul sa fie subtil halucinant, plictisit stralucitor, poetic. Acelasi lucru cred ca s-a petrecut, poate doar pe alocuri, cu Helena Bonham Carter, Nicole Kidman, Julianne Moore, Scarlett Johansson sau Cate Blanchett. Si mai sunt sau erau. Juliette Binoche, Kristin Scott-Thomas, Penelope Cruz.
    E vorba de un fel de a doua fata care nu se vede decat dupa o scurta sau mai lunga, sa-i zicem contemplatie. E o frumusete care dureaza si e pregnanta. Si care are ceva cristaloid, plutitor, sigur, aristocratic, supra-real. Suprarealistii sau urmasii lor, cine vor fi fiind ei, ar fi fericiti in asemenea companii.

  2. mesmeea cuttita Says:

    nu ma gandisem ca describor ar fi neaparat admirator swintonic si binochic!
    🙂
    tilda si juliette au predispozitie pentru roluri paradoxale – statice in miscare, asa le-as numi…

  3. FID DeScribor Says:

    Cred ca merge perfect! Imi amintesc si de ultima privire a reginei din Narnia.

  4. mesmeea cuttita Says:

    chiar voiam sa semnalez lucrul acesta…

  5. FID DeScribor Says:

    Ar merita sa facem candva un mic blogging „par hazard”, sa intre cine vrea, sa vedem la ce ne gandim si sa scriem apoi.

  6. mesmeea cuttita Says:

    ar fi un exquisite corpse fezandat …:)
    (why not?)

  7. FID DeScribor Says:

    Poate se mai arata ceva admiratori de asemenea umbre statice in miscare.

  8. mesmeeacuttita Says:

    poate cu alt prilej, intrucat acum e vorba despre doamnele exotice Tilda & Juliette (bonus – Silvana) 🙂

  9. evazionista Says:

    Mon mari…, o, da, e amator de Binochetta, lucru care nu mă deranjează defel. Păi, ce, n-aţi văzut ce bine-i stă părul graseiatei? Mereu flou-flou, mereu şarmanto-senzual. Io nu ştiu zău unde-au învăţat ,,astea” să-şi prindă părul în cocuri rebele în halul ăsta de provocator?! 🙂

    Tilda? O, are mereu o privire ezoterică, doar a ei.

  10. mesmeea cuttita Says:

    Binocheta e senzuala si mereu proaspata. Tilda e altceva, o ezoterica, intr-adevar, cu trasaturi aspre, taiate cu dalta, parca. Juliette e o vracitza benefica, Tilda e magiciana rea – daca ar fi sa le opun cumva (desi fortez nota acum)!

  11. lolablau Says:

    ati uitat sa ziceti ca tilda mai joaca si nasol uneori(rar, dar da), ceea ce n-am vazut la juliette:) tilda e un paradox si are nume de matusa( pe matusa mea o cheama ma-tilda) sau mai bine, de matus…(vezi look-cool ei unique, masculinizat ( cum bine ati zis, david bowie’s sister) on red carpet). nu stiu , dar pe unde apare si brad , parca nu merge…in benjamin button si in ‘burn after reading’ nu m-a convins ca in alte filme. si mi-e frica sa ma uit la ‘orlando’ pentru ca ador cartea. dar are si roluri perfecte, din fericire:)
    am vazut cu multi ani in urma „caravaggio”…stiu ca nu m-au deranjat prea mult notele de modernism din film ( desi in general melanjul asta imi displace). nu e un film rau, dar nici capodopera.
    silvana e draguta, nu stiu daca am vazut-o, imi place faciesul, nasul, imi aminteste de bridget fonda in tinerete care mie imi placea mult( jackie brown, kiss of the dragon etc) 😛
    si juliette din pacate, imbatraneste lentement ceea ce e nedrept. dar asta se intampla si se va intampla mereu… la hollywood exista iluzia ca operatiile estetice iti pot prelungi tineretea=> fals.

    • mesmeea cuttita Says:

      fireste ca Tilda nu e superbisima in toate filmele – eu vorbeam insa de rolurile ei fetish din filmele lui Jarman – si sunt destule, iar ea joaca desavarsit in toate, adica in – Caravaggio, The Last of England, War Requiem, The Garden, Wittgenstein, Edward II!

      si eu aman sa vad Orlando, dar va trebui sa o fac si pe asta candva, tocmai fiindca imi place si romanul, si actrita!

      Silvana a facut multe filme, insa doar in cateva e grozava – Oedip Rege si Teorema (amandoua regizate de Pasolini), apoi e cu totul speciala in Moartea la Venetia si in Ludwig (regizate de Visconti).

      Binocheta imbatraneste ca orice femeie frumoasa. Repet – de vazut (merita) Les amants du Pont Neuf!

  12. lolablau Says:

    ia uitati cum julia ormond e juliette binoche:
    http://www.imdb.com/media/rm780764416/nm0000300
    😛 :O))

  13. Michel Says:

    Cate Mulligan -An Education (2009) si Never Let me Go (2010)

  14. mesmeeacuttita Says:

    daca e vorba, in al doilea caz, de filmul dupa romanul lui ishiguro (care mi-a placut), atunci sunt curioasa sa vaz…

    de primul film nu am auzit pana acum.

  15. Michel Says:

    Da, Never Let Me Go este dupa romanul lui Ishiguro si este beautifully acted. An Education este productia care a propulsat-o pe Mulligan,aici a rulat mai mult pe la cinematografele de arta, nu stiu daca a fost lansat in Romania, dar este de vazut, oricum.

  16. mesmeeacuttita Says:

    vor ajunge si aici peste vreo luna-doua… (la cinematografele din moll)

  17. valeriu Says:

    Va invidiez pentru filme si pentru comentariu la ele. Se poate spune oare ca am pacatul de a fi invidios?

    Minunate pozele, mununate actritele!

  18. mesmeea cuttita Says:

    in acest caz e ingaduit sa fiti invidios (chiar sa va tihneasca)!
    la asa actrite, asa invidie 🙂
    (daca ajung pe bahlui, ar trebui sa aduc o valiza de filme, nu-i asa?)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: