prietenii (o clasificare deloc oarecare )

De la o vreme încoace am ajuns să îmi citesc mai degrabă prietenii, ca să încerc să îi cunosc și altfel, prin scris (nu doar omenește). E ca și cum aș fi găsit o mănușă rătăcită de cine știe când, care mănușă nu mi-a rămas mică, dimpotrivă, mi se potrivește prin adaptarea degetelor mele (cu sau fără inele!). La unul dintre acești prieteni ai mei am găsit chiar o clasificare a altor prieteni. Iat-o. Cred că-i tare utilă.

1. Există mai întâi prietenii morți. Aceștia sunt cei mai dragi, întrucât cu ei nu te mai poți certa. Te poți doar gândi la ei. Și o faci cu tandrețe, gingășie, dulceață. De obicei.
2. Există apoi prietenii pre-Internet, adică dinainte de imperiul e-mail și contactul electronic. Aceștia obișnuiau să scrie scrisori normale, iar unii dintre ei au rămas fixați pe această meteahnă. Prietenii pre-Internet sunt dulci, dar fanați, cumva rămași în urmă și, deci, pasabili de uitare. Ca niște bătrâne doamne cu voaletă.
3. Există apoi prietenii vii, în carne și oase, aflați la îndemână. Cu ei te cerți, te îmbrățișezi, bolborosești, blestemi, dansezi, bei, mânânci, faci o droaie de lucruri. Sunt vii și imperfecți.
4. Și mai există prietenii de e-mail, strict electronici. Pe mail e mare zarvă sau, dimpotrivă, e zarvă concisă, minimalistă. Unii au timp berechet să sporovăiască, alții nu au deloc. Unii-s cu măști, alții, fără. Reținuți sau, dimpotrivă, confesivi până la piele și os.

Acestei clasificări sănătoase eu i-aș mai adăuga (cu nesaț) o categorie: prietenii de blog (care-s un fel de prieteni de șah lingvistic și de șarade)!