Zeul Morfeu are în secolele 20 și 21 mărci variate doar pentru a prilejui o redefiniție ontologică a cartezianului „Gândesc, deci exist”. Dar replica nu este „Nu gândesc, deci dorm” și nici „Nu gândesc, deci visez” – așa cum credeau scriitorii romantici și mai târziu cei suprarealiști!, ci „Gândesc, deci nu dorm”, eventual „Dorm, deci trăiesc” ori, exact pe dos, „Nu dorm, deci trăiesc” . Ceea ce contează pentru unii este intensitatea gândirii, așa cum intensitatea simțirii și mai ales a imaginilor este cea esențială pentru ceilalți. O medie nu poate fi făcută, întrucât balanța nu ar putea fi decât întotdeauna dezechilibrată, fie într-o parte, fie în cealaltă. Jonathan Coe m-a făcut să mă gândesc la toate acestea.
Reclame
decembrie 28, 2010 la 10:23 am |
aaaamm, foarte drăguţă Casa Somnului. eu optez pentru varianta: dorm deci sunt fericit, sunt fericit deci nu exist.
decembrie 28, 2010 la 11:39 am |
banuiam ca ora (morfeica) va nimeri la tinta! 🙂
se poate si varianta „sunt fericit fiindca nu exist, deci dorm fericit”
decembrie 28, 2010 la 11:02 am |
Nu gandesc, deci nu gandesc:))
decembrie 28, 2010 la 11:40 am |
sau „dorm, deci dorm si sunt gandit” 🙂
decembrie 28, 2010 la 1:07 pm |
sau inchipui, deci sunt inchipuit :))
decembrie 28, 2010 la 3:15 pm |
mai exact – „dorm (visez), deci sunt inchipuit (fiindca si eu inchipuiesc dormind)”
🙂
decembrie 28, 2010 la 9:11 pm |
Exista o forma de rationament (cunoscuta de logicieni drept consequentia mirabilis) care suna cam asa:
„Daca primul, atunci primul;
dar primul;
deci primul…
„Daca visez, atunci visez;
dar visez;
deci visez…
decembrie 28, 2010 la 9:43 pm |
corect – dar atunci putem sa ne jucam la nesfarsit…
prin urmare – „daca gandesc, atunci gandesc, dar gandesc, deci gandesc”
(y compris traiesc, iubesc, mor etc.)
decembrie 29, 2010 la 12:54 pm |
Exact!!!
decembrie 28, 2010 la 9:57 pm |
eu când o să blestem pe cineva o să folosesc această formulă. „consequentia mirabilis!” mi se pare foarte frumoasă. şi teribil de potrivită pentru asemenea folosiri 🙂
decembrie 29, 2010 la 6:40 am |
vedea-o-as (auzi-o-as) eu blestemand sibilinic si alchimic pe morfeosora! 🙂
(ar fi un descantec delicios)
decembrie 30, 2010 la 8:59 am |
cred că jumate din formule ar fi din zona limbajului de convins motanul să se dea jos din braţe 😀
decembrie 30, 2010 la 9:12 am
parca-l si aud miorlaind deja, satisfacut!
decembrie 29, 2010 la 1:01 pm |
tatăl meu a spus o singură dată „visez, deci există Dumnezeu”. dar asta s-a întâmplat demult, iar copilăria sauribalică s-ar putea să fi contorsionat evenimentele. însă acum nu visez, deci nu vrăjitorisesc 🙂
decembrie 29, 2010 la 3:11 pm |
parca verbul clasic era a vrajitori (nu a vrajitorisi), dar se accepta si licentele, mai ales aici… 🙂
la fel de bine se poate spune atunci – „daca Dumnezeu viseaza, exist”!
decembrie 29, 2010 la 4:36 pm |
🙂 a… ce bine că se acceptă licenţele, fiindcă eu chiar am una în vrăjitorisire, adică faptul de-a povesti despre vrăji. de vrăjitorit încă nu pot vorbi; o să aflu mai multe după ce voi termina jurnalul ghiduşăresc 🙂
decembrie 29, 2010 la 8:38 pm |
… prin urmare, daca ghidusaresc, exist!