călătorie în Aquarium

În paralel cu fluviul Mississippi, la New Orl se găsea și un Aquarium verde-albăstrui. În dimineața în care am poftit și am și mers acolo m-am trezit în cap cu poezioara: Pisicuță, pis-pis-pis, te-am visat azi noapte-n vis, te spălam, te pieptănam, fundă roșie îți puneam. Așa că i-am șoptit cântecelul și pisicuței de mare care se întrezărește mai sus, chiar dacă ea nu avea botic cald. Deși paravanul dintre noi nu era de zahăr candel, ci de sticlă, ea a coborât la mine din pricina unghiilor mele tunse scurt și ojate cu negru, pe care le-a confundat cu niște drajeuri sau mărgele. Mâna mea albă o cam orbise.

Ea știa că nu am fundă roșie să îi leg la gât ori pe creștet, dar mai știa și că aș putea, totuși, să o mângâi vrăjitorește. De fapt nu am mângâiat-o, ci am gâdilat-o, explicându-i că într-un Aquarium mângâiciunea nu poate fi decât sticloasă și silențioasă. S-a resemnat, deși nu era fatalistă. S-a jucat cu unghiile mele ojate cu negru până le-a făcut buretoase.

După ce am gâdilat-o, a prins asemenea aripi încât a început să fâlfâie și să vâjâie de-a dreptul prin acvariu, ca o pasăre cu codiță de șoricel îngrășat. Narimi, narimi, spunea ea ca o adevărată pasăre.

Melancolică din pricină că, iată, pisicile de mare puteau să fie înaripate, dar eu nu, m-am așezat cu spatele la o vitrină unde o baracudă mi-a strigat că e vremea să o iau din loc și să nu împiedic circulația acvatică, foarte aglomerată pe suta de centimetri unde mă aflam. Am șontâcăit și m-am pregătit să îmi iau picioarele în spinare, bolborosind invidioasă și din spirit mimetic, eu-cea-fără-de-aripi, narimi, narimi!

(pozele sunt făcute de un poznaș elipsoidal)