Sextonarda

Am primit cadou Love Poems și cu împrumut cărțoiul cu scrisorile Annei Sexton (A Self-Portrait in Letters, 2004) pe care le citesc aproape morbid-hipnotizată. Cartea e (pe lângă autoreferențialitatea obsedantă și poematic-narcisiacă a autoarei) o transcriere doar relativ voalată a mai multor sinucideri cu încetinitorul, care sunt fișate visceral și ideatic în același timp. În 1965-1966, Sexton face tratament psihiatric dur ca să stopeze aluviunea ispitei sinucigașe, iar din această experiență iese volumul de poeme Live or Die (cea mai mediatizată carte a ei alături de Love Poems) din care extrag și afișez mai jos poemul Wanting To Die. Totuși, în 1974, Sexton, după destul de multe încercări ratate de sinucidere de-a lungul anilor, finalmente izbutește. În imagine e Sexton (la 46 de ani, deși arată mult mai în vârstă, din pricina alcoolului și a nevrozei-psihoze) cu câteva luni înainte de sinuciderea sa. Iar poemul de mai jos este unul dintre cele mai puternice din cartea Live or Die.

Anne Sexton

Wanting To Die

Since you ask, most days I cannot remember.

I walk in my clothing, unmarked by that voyage.

Then the most unnameable lust returns.

 

Even then I have nothing against life.

I know well the grass blades you mention

the furniture you have placed under the sun.

 

But suicides have a special language.

Like carpenters they want to know which tools.

They never ask why build.

 

Twice I have so simply declared myself

have possessed the enemy, eaten the enemy,

have taken on his craft, his magic.

 

In this way, heavy and thoughtful,

warmer than oil or water,

I have rested, drooling at the mouth-hole.

 

I did not think of my body at needle point.

Even the cornea and the leftover urine were gone.

Suicides have already betrayed the body.

 

Still-born, they don’t always die,

but dazzled, they can’t forget a drug so sweet

that even children would look on and smile.

 

To thrust all that life under your tongue! –

that, all by itself, becomes a passion.

Death’s a sad bone; bruised, you’d say,

 

and yet she waits for me, year and year,

to so delicately undo an old would,

to empty my breath from its bad prison.

 

Balanced there, suicides sometimes meet,

raging at the fruit, a pumped-up moon,

leaving the bread they mistook for a kiss,

 

leaving the page of a book carelessly open,

something unsaid, the phone off the hook

and the love, whatever it was, an infection.

Anunțuri

26 răspunsuri to “Sextonarda”

  1. FID DeScribor Says:

    Sinuciderile care au tradat corpul… Da, pentru ca nu corpul e cel care se vrea ucis, ci altceva, care e in minte si care poate sa apara oricand. Nu stiu de unde, dintr-o revelatie pierduta, dintr-o alunecare intunecoasa, dintr-o plictiseala extrema. Ce sa fie cu noi uneori? Ma gandesc ca, poate, asa cum e la mine, e si la altii; vine o zi (sau noapte), nu zic ca e rea sau buna, in care iti intalnesti monstrul din minte, din minte, din jurul sufletului. Daca nu cumva vor fi fiind cativa separati, pentru fiecare zona in parte. Ce faci cu el? Cu ei?
    Cine sa vorbeasca atunci pentru tine, ca sa te salveze? Pentru ca si despre asta e vorba. Cine sa fie atunci dublul tau, pajul tau vizibil sau invizibil, cel care sa te apere, sa spuna in locul tau ca nu ai nevoie de nimic, ci poate doar de un somn profund, de o ratacire in desert, de scris poezie.

  2. mesmeea cuttita Says:

    chestiunea, florin, e ca sexton nu avea vreun dublu, ea era doar ea insasi in inflatie, drept care marturisea dupa cum urmeaza, precizand ca trebuie ales un țărm sau altul, un capat sau altul, dar nu puntea din mijloc –

    Live or die, you fool, but don’t mess with Mr. inbetween!

  3. FID DeScribor Says:

    Ceea ce scrie ea este, asa cum scriu mai multi poeti, dar unii doar mascat, cutremurator. Pentru ca, intr-adevar, nu mai sunt acceptate repere, obiecte, nimic. E ca si cum fiinta ei e inclestata intr-un loc, intr-un fel de amorteala, dincolo de care totul se misca cu incetinitorul.
    Gravitatea poeziei asta este si nu e putin, ca merge pana acolo pana unde nimeni nu vrea sa mearga.
    Poate ca, pana la urma, in betweenn e un taram al nimanui, unde nu e nici bine, nici rau, nu e cald, nici frig, e doar un fel de raceala, ca un spatiu parasit si umed.
    Dar oare ar mai fi scris, daca ar fi stiut ca trebuie sa fie numai una sau alta? Ar mai fi fost lupta?

  4. mesmeea cuttita Says:

    din scrisorile ei reiese ca tocmai acest lucru o traumatiza, tranzitia intre viata si moarte, preferand o stare extrema si definitiva (oricare din cele doua). batalia ei a fost, de aceea, una fundamentalista, ca sa spun asa – ori/ori!
    iar poezia era si terapie, dar si forma intensa de viata, asumata ca moarte (unii ar putea specula aici moartea din viata, dar eu ma feresc de asemenea coloratura).
    de aceea, chestiunea este in ce masura poezia a salvat-o pe Sexton sau poezia doar a amanat o alegere fatala care, altfel, daca poezia (ca salvare) nu ar fi existat, ar fi avut loc mult mai devreme (cu riscul ca Sexton sa nu fi ajuns niciodata poeta)?

  5. FID DeScribor Says:

    Cred a a contat mult, acesta a fost si sensul. Iar lupta ei a existat; dar nu stiu cat, de la un punct a mai fost lupta ei si nu stiu daca nu cumva ea s-a amestecat cu interventiile artificiale, terapeutice, ale lumii exterioare.
    Sunt lucruri care sunt normale pentru un poet, dar in discursul lumii ele sunt ticnite de-a dreptul. De-asta si pledez eu pentru recunoasterea unui spatiu poetic, o zona care trebuie determinata cu repere poetice, cu instrumente poetice. Si nu cu instrumente straine, morale si asa mai departe.
    A. S. si-a salvat cred, in primul rand, poezia. Asta e un consum aproape suprauman.

  6. mesmeea cuttita Says:

    mereu vorbesti de zona si zone, cand se ajunge la o discutie despre poezie, aici pe blog. de obicei, sunt de acord intru totul cu ideea aceasta. dar in cazul lui Anne Sexton nu stiu cum ar putea fi numita aceasta zona…

    ea a numit-o pur si simplu poezie, fara sa caute metafore, simboluri ori alti tropi pentru un substitut explicativ.

  7. FID DeScribor Says:

    Adevarul e ca termenii nu sunt importanti. Iar zona poate pentru noi si alti cativa inseamna ceva, via Stalker, dar in general e un termen chiar nerecomandat, asa zice.
    Relatia pe care ea insa o descrie in poemul de deasupra e una destul de neobisnuita, as zice ca e un fel de asumare a unei prezente; cu ea pare sa aiba o relatie, pe rand pasionala, razboinica. Mi se pare ca mai e vorba si despre altceva – despre o viziune suprapusa vietii nu ca moarte, nu ca poezie, ci ca asteptare, jonglare, dute-vino cu experienta mortii de la capat.

    • mesmeea cuttita Says:

      e ciudat ce spui, dar verosimil – este vorba, adica, de o asteptare de reluare a suicidului (contrapunctic). s-ar putea, intr-adevar sa fie asa!
      dar atunci toate incercarile ratate sunt un antrenament asumat pentru suicidul din 1974, izbutit.

  8. FID DeScribor Says:

    Si mai e o gravitate, apropo de acest poem, care e atinsa si sondata in acest fel doar de femeile scriitoare. Daca as putea imagina ceva care merge in profunzime si in acelasi timp explodeaza, e calm pana la anihilare si mangaietor uneori, cred ca asa as caracteriza gravitatea Sexton si nu numai.

  9. mesmeea cuttita Says:

    „calm pana la anihilare si mangaietor uneori” – este un verdict de impact, care explica auto-violenta si in acelasi timp seninatatea acceptarii acestei auto-violente ca normalitate.

    Sexton are sintagme de bisturiu intelept, atunci cand incearca sa se explice in scrisori.
    „Suicide is, after all, the opposite of the poem.”
    „Poetry to me is prayer.”
    „Part of me is live. But I forgot about the diet from death”
    (ultima declaratie este dupa o incercare ratata de sinucidere, cand este spitalizata dur, legata de pat)

  10. FID DeScribor Says:

    Da, cred ca este opusa poemului, pentru ca poemul e un gest interior, ca si visul, care oricat ar fi de distrugator si de teribil, nu te anihileaza. Te plimba pe unde vrea el, dar te lasa intreg si te trage de maneca, te leaga el de pat cand e cazul. Fara sa dau un verdict, de niciun fel, as fi inclinat sa cred ca sinuciderea nu e naturala, in felul asta – poate daca ar exista undeva, un resort, o facultate a ei, si ea ar fi performata inauntru, atunci ar fi poate poetica.
    Cine stie insa, poetii ajung destul de departe si asa cum vorbim de instinct poetic, de instinct oniric, putem vorbi si de un instinct al autoanihilarii, nu stiu insa daca in sensul acesta.
    Dincolo de toate si fara s-o citesc sextonard pe Anne Sexton, as zice ca ea ofera un fel de alfabet, incearca sa (se) ghideze intr-un fel. Na-s zice ca poezia ei abunda in stari si zone, apropo de ce spuneai, ci mai degraba de un fel de legaturi foarte dureroase intre obiecte si senzatii – poate emblematica e chiar imaginea ei legata de patul de spital.

  11. mesmeea cuttita Says:

    obiecte si senzatii si legaturile dureroase dintre ele filtrate poetic prin prisma sinuciderii? in mod cert. dar in acest caz sextonard acut simtamintele intense sunt cele care fragilizeaza si in acelasi timp dau un soi de putere a antrenamentului suicidar pana la capat…

  12. alexa Says:

    La Anne Sexton acel suicide instinct care ameninta sa dea pe dinafara era de natura preexistenta si astfel gestul ultim s-ar fi concretizat cu sau fara poezie, insa prin poezie ea a experimentat un proces de facere si desfacere a mortii, s-a suprasaturat de moarte prin toate tentativele de suicid atat la nivel fizic cat si psihic, fiind plina pana la refuz chiar de dinainte sa moara. Ceea ce ma face sa cred ca Sexton nu a fost doar poeta, ci ea a mai avut si menirea de papusar al mortii care si-a ales sa se autopsieze pe sine si sa se autoinitieze in arta sinuciderii. Asta imi aminteste de versurile Sylviei Plath: „Dying/ Is an art, like everything else,/ I do it exceptionally well” care ar fi putut la fel de bine sa fie scrise de Sexton, desi cele doua poete au experimentat diferit sinuciderea la nivel poetic, Plath fiiind vizibil mai temperata.

    • mesmeeacuttita Says:

      alexa spune frumos si grav ca Sexton, ca „papusareasa”, a experimentat un „proces de facere si desfacere a mortii”. e limpede cum se desfasura facerea, dar cum avea loc desfacerea e mai obscur!
      nu stiu daca putem vorbi despre sinucidere ca arta (in cazul sextonian), decat in sens existentialist atroce, eventual…
      adevarat, versurile mai sus citate ale Sylviei Plath puteau fi scrise, suta la suta, de Sexton!

  13. FID DeScribor Says:

    E ceva la ea care ma face sa spun ca ar fi putut fi un personaj din Orele, poate chiar unul zguduitor. Poate acel barbat care se arunca (de fapt se lasa sa cada) de la geam, era un fel de Sexton.

  14. mesmeea cuttita Says:

    daaaa, grozava intuitie! chiar ca s-ar fi potrivit ca Sexton sa joace in Orele! hmmm…

  15. Achiroae Dan Says:

    Mie mi-a placut. am citit opera aici in abrud la umbra unui castan. mijto, rupe cartea rau de tot

  16. FID DeScribor Says:

    Si cred ca mai e ceva. Sunt mai multe lucruri in viata ei care au dus la asta, de-asta m-am si gandit la Orele, un film socotit de multi oameni facil si previzibil (cel putin printre cei pe care i-am auzit…), lucru pe care nu-l aprob deloc. Si scrie despre asta si pentru ca, la fel ca altii, isi asuma trecerea prin infern. Poate asa se termina sau asta e iesirea, cine stie.

  17. mesmeeacuttita Says:

    adica facerea si desfacerea infernului – ca sa o parafrazez pe alexa cu intuitia sa!

  18. alexa Says:

    intr-adevar, faceri si desfaceri ale infernului nesfarsite din care nu a avut pana la urma nicio iesire pentru ca infernul ei a inghitit un alt infern care a fost inghitit la randul lui de un altul si astfel, contaminate de la unul la altul s-au perpetuat obsesiv…o infuzie de infernuri pe care si le-a asumat pentru ca i-au hranit adictia

  19. mesmeea cuttita Says:

    … o fatala papusa ruseasca a incercarilor de sinucidere (pana la suicidul izbutit), scoase (sau asezate) unele dintr-altele de „papusareasa” Anne Sexton!

  20. Marius Conkan Says:

    Moartea constituie una din obsesiile de căpătâi ale lui Anne Sexton. În poemul Sylvia’s Death (cealaltă celebră poetă sinucigaşă), moartea, deşi alungată, se impregnează în trup, ca o formă de contaminare a feminităţii („The death we said we both outgrew/ the one we wore on our skinny breast”). În Wanting to Die, moartea e privită ca un „os bolnav” („Death’s a sad bone”), în vreme ce poezia devine limbajul predilect al sinuciderii („suicides have a special language”). Într-un alt poem celebru, Suicide Note, Anne Sexton mărturiseşte: „I will enter death/ like someone’s who lost optical lens”. Pierderea lentilelor care explorează realitatea este echivalentă cu asumarea acelei „înfăţişări întunecate”, mască a incursiunii în universul halucinant al spaimelor…

  21. mesmeea cuttita Says:

    moartea (sinuciderea) impregnata in trup devine (sau ar putea deveni) poezie, probabil ca acest lucru voia sa il comunice obsesiv Sexton, testand in acelasi timp terenul pentru gestul ei fatal si definitiv!
    pana la urma ea a facut din poezie o forma de moarte, intrucat din moarte nu a reusit sa faca o forma de poezie…

    • anca giura Says:

      Cea mai tare constatare e asta ce vă aparţine cu ,,a facut din poezie o forma de moarte, intrucat din moarte nu a reusit sa faca o forma de poezie…”

      Nu deţin, spre ruşinea mea, volume de poezie de Ann Sextorn sau de Sylvia Plath, chestiune ce se cere remediată. Resimt nevoia să le citesc, ,,la comparaţie”, iar mania mea este să parcurg poezia ritualic, pe suport de hârtie, căci pe internet, ecran etc. simt că ratez intimitatea…. Nu pot să nu le compar pe cele două poete americane şi aş vrea să observ până unde merge asemănarea. Cred că e nepotrivit şi chiar letal să li se tot repete sinucigaşilor că răul le-ar veni din interior şi doar de acolo. Eu cred că mediul inadecvat lor îi devorează încet. Trebuie smulşi din ,,locul”l lor şi plantaţi în altă parte,… în linii mari vorbind. Incriminez că ,,exteriorul” influenţează enorm stările nihiliste. Bănuiesc că Sylvia Plath putea renunţa la gestul său din februarie 1963, dacă apartamentul acela londonez ar fi avut căldură…Ea care credea că toate se rezolvă cu o ,,baie fierbinte”…

      Pare simplificat ce afirm, dar e o intuiţie la care ţin.

  22. mesmeeacuttita Says:

    cineva chiar incearca acum sa faca, la literele clujene, o teza de licenta in care sa le compare pe cele doua poete.
    comparatia este inerenta si chiar previzibila.
    dar, dupa multi ani in care sylvia plath a fost in topul meu, astazi cred ca anne sexton o surclaseaza pe plath!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: