Pompei

 

(În imagine Syd Barrett și Richard Wright, preferații mei la început, înainte de Dave Gilmour și Roger Waters; Barrett a murit în 2006, iar Wright în 2008.)

Întrebată de mai multe ori și în mai mulți ani, de unul-altul dintre amicii, prietenii ori cunoștințele mele cu aplecare spre muzichie, care ar fi fost concertul meu preferat, dacă ar fi fost să asist la el, am știut dintotdeauna că ar fi fost Pink Floyd – Live at Pompeii (1971). De asistat atunci au făcut-o, îngăduiți de trupă și de caravana lor tehnică, doar vreo duzină de puști italieni din împrejurimi, care, firește, nu aveau ce să priceapă și cum să se adapteze sonor la ceea ce auzeau. Mi-aș fi dorit să fiu și eu unul din puștii aceștia, deși nu aș fi înțeles mare lucru. Iar partea mea preferată din acest concert e linkul de mai jos, finalul din A Saucerful of Secrets, când orga lui Richard Wright obține aproape extazul, iar părul lui Dave Gilmour cântă (din păcate, Syd Barrett nu mai făcea parte din trupă).

Anunțuri

8 răspunsuri to “Pompei”

  1. valeriu Says:

    Excelent!!!

  2. mesmeea cuttita Says:

    bucuroasa 🙂

  3. echt Says:

    sa nu uitam spiritele aristocratilor romani imprastiate printre ruine, care mai apasau din cand in cand pe clape, in joaca sau sa le faca in ciuda – adica sa devina ciudati. plictisiti sa joace feste, in cele din urma ii posedau, moment in care waters se prinde ca e ceva in neregula si tipa la un spirit mai ghidus sa aiba grija cu axa aceea. axa lumii desigur care din intamplare trecea pe-acolo.

  4. Kilroy Says:

    Careful with that axe!

  5. mesmeea cuttita Says:

    I will, I will!
    🙂

  6. Casandra Says:

    vremuri…

    Am avut si eu norocul sa vad in liceu concertul Live at Pompeii. Se intampla prin ’98, mult dupa decansarea eruptiei :)). M-a lasat gura casca!! Am mazgalit atunci un poem care exprima cate ceva din ceea ce mi-a trecut prin scafarlie si prin sufletel. Nu postez aici pentru valoarea poetica a acestor franturi de gand, ci pentru una pur memorialistica…cum scriam eu prin liceu. 😛 Ce vremuri domle///// :))

    Pink Floyd la Pompei (Naşterea)

    Vulcanul a fost coborît în inimile noastre
    Şi acum se zbate
    pe spate;
    şi-mproaşcă cu lavă pe sentimentele fierbinţi,
    pe dorinţi,
    şi le mistuie…
    Ecoul amfiteatrului pompeian
    Atestă
    O fiestă fără spectatori.
    Nu vă-nghesuiţi muritori,
    c-aveţi de-a face cu
    nemuritori prăbuşiţi,
    ce nu-s deloc uşor
    de privit…
    Ei se roagă pentru inima
    Soarelui înjumătăţit,
    bătând darabana
    în pompeiana,
    mistica urbe,
    ucisă de turbe.

    plecaciune mesmericelor elucubratii, care ne tin si pe noi tuned la prezent, trecut ori viitor 😉

  7. mesmeea cuttita Says:

    nu e prea psihedelic poemul, dar, vorba ceea pateticoasa, pink floyd forever! (asa mi-a spus astazi, in tramvai, un soi de postas ambulant, iar eu am dat din cap amuzata)
    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: