bibliobulimie de șobolan

Cine este curios să afle cum se raportează un șobolan gurmand la literatură, cine vrea să parcurgă inclusiv un ghid năstrușnic de lectură, un manual concentrat de teoria literaturii, ba chiar și o istorie a literaturii universale pe sărite, nu trebuie decât să citească romanul lui Sam Savage – Firmin. Aventurile unei vieți subterane (Editura Polirom, 2009). La început, cititorul are senzația că un scriitor (romancier) i se spovedește, întrucât romanul lui Savage debutează cu punerea pe tapet a veșnicei inhibiții auctoriale, aceea a frazei începătoare memorabile (în principiu): în acest sens, sunt citați Nabokov, Tolstoi și mai puțin cunoscutul  (pentru români) Ford Madox Ford. La urma urmei, de ce este atât de important începutul unui roman? Pentru că astfel începe o lume. Autorul din carte care dezbate chestiunea aceasta nu este, însă, un om, ci un rozător, un șobolan, dornic să devină cartograf al sufletului său. Autobiografia sa este amuzantă, plus foarte inteligentă: născut într-o dimineață de noiembrie a anului 1960, în Boston, la subsolul unei librării, mama lui Firmin (căci așa se numește rozătorul nostru autoportretizat genial, cinic, vicios și melancolic!) își face un cuib de lăuzie din Veghea lui Finnegan („Am fost născut, culcușit și alăptat pe carcasa desfrunzită a celei mai puțin citite capodopere a lumii”) – Firmin ar fi preferat, însă, ca paginile ferfenițate să fi aparținut romanelor Moby Dick sau Don Quijote. Dintre toți  puii (treisprezece la număr), Firmin este singurul născut cu ochii deschiși, supraviețuitor ca prin minune dintr-o mamă alcoolică producătoare de lapte bolnav.

Viața lui Firmin este aceea a unui mucalit, el devine adict la mâncat hârtie intelectuală: filosofie, lingvistică, Biblie, Coran, Bhagavad Gita, dar și acte, documente, rețete culinare, iar paginile masticate îl ajută să se spiritualizeze performant, să devină un creier intelectual! Compulsivitatea foamei sale se numește dragoste de cărți. Firmin se izolează de familie în librărie și se preschimbă într-un degustător de cărți celebre: la început, ingurgitează haotic, dar mai apoi începe să facă diferențe și să perceapă nuanțe. Iată, în acest sens, confesiunea minunată a unui cititor gurmand non-uman, dar care este mai uman decât hominizii, prin pasiunea sa livrescă: „Mai întâi am observat că fiecare carte are o aromă specială – dulce, amară, acră, dulce-amăruie, râncedă, sărată, picantă. Am constatat de asemenea că fiecare aromă – și, pe măsură ce trecea timpul și mi se ascuțeau simțurile, aroma fiecărei pagini, a fiecărei fraze și, în ultimă instanță, a fiecărui cuvânt – aducea cu ea o întreagă gamă de imagini, de prezentări ale unor lucruri despre care experiențele mele foarte limitate în așa-numita lume reală nu mă pregătiseră absolut deloc: zgârie-nori, porturi, cai, canibali, un copac înflorit, un pat nefăcut, o femeie înecată, un băiat zburător, un cap tăiat, țărani pe câmp ridicând privirea la auzul unui oligofren care se tânguie, un șuierat de tren, un râu, o plută, razele soarelui strecurându-se printr-o pădure de mesteceni, o mână mângâind o coapsă dezgolită, o cabană în junglă, un călugăr pe moarte.” Lectura ajunge să îl fascineze într-atât încât de la un punct nu mai mănâncă texte (doar le roade colțurile), ci le citește cu voluptate, punându-și singur diagnosticul de bibliobulimie! Cine și-ar fi închipuit că paradisul unui șobolan poate fi o librărie? Lectura îl pasionează și fascinează (se consideră îndeajuns de inițiat atunci când parcurge „așa-numitele romane dificile”, rusești și franțuzești, precum și cărți de filosofie), iar supraviețuirea și-o datorează strict literaturii, învățând, printre altele, care este rolul imaginației.

Întrebarea mea: dacă ar fi să ne naștem (la propriu) între paginile unei cărți iubite (sau hazardate), care ar fi aceasta? Și ce fel de arome (tot la propriu) au cărțile pe care le citim cu delicii, dacă ar fi să le mâncăm?

Anunțuri

16 răspunsuri to “bibliobulimie de șobolan”

  1. L.R.E Says:

    Tricphalos pentru mine 🙂 Gust de covrig(Pars),sare(New York) si mac(Grecia)…

  2. L.R.E Says:

    Tricephalos… scuze

  3. matei Says:

    aș vrea să mă nasc într-o carte mesmeiască, cu sau fără pene vișinii, pe care s-o înfulec, apoi, fără să mă intereseze dacă rinichii ori plămânii, creierii ori inima îmi sunt puși în pericol. Apropo de ce gust ar avea, hm. Aici Mesmeea mi-a luat-o înainte. Chiar mă gândeam că fiecare carte trebuie să aibă un gust al ei, așa cum are o atingere a ei ori o privire a ei. Sigur, la propriu, cartea ar avea gust de tuș, iar filele ei tăioase ar biciui mucoasa bucală. Sângerând-o. Totuși, judecând după papilele menite să guste din cărți, aș zice că în cărțile Mesmeei, pe lângă alte arome, se găsește un ingredient iute, ce ajunge să pârjolească. La început e amărui, puțin dulceag, apoi iute de-ți lungește urechile. Când termini de mâncato-citit, gura recită senzația arsurii plăcute.

  4. mesmeea cuttita Says:

    matei comite o captatio benevolentiae bifurcata, oare e sigur ca ar vrea sa se nasca si i s-ar potrivi o carte mesmeica/mesmeioasa pe post de veghe finneganica?
    intrucat una este sa contempli personajul dinafara (din ipostaza de cititor) si alta cosmarul trairii altui destin, fie el si literar! (fireste, observatia mea e parsiva) 🙂

    despre arome putem discuta oricat!!!

  5. matei Says:

    în cazul tuturor cărților putem judeca: una este să contempli personajul dinafară și alta… până la urmă, fiecare personaj își are coșmarul și destinul propriu. nu? în cartea mesmeioasă m-aș naște în pieile coșmarului și destinului nutrite de fantasma Mesmeei. Prin naștere, cred, mi-ar da ceva din destinul ei. Dacă ar fi să mă nasc în cartea mesmeioasă tot sub coșmarul matein, apoi, cred, i-aș cere Mesmeei să mă întindă pe-o sfoară și mă lase în coșmarul meu de străin intrat printre personajele ei, pe post de paravan al obsesiilor. Precum personaj străin intrat în lumea unui roman mesmeic, aș fi dat afară? Adică, simțindu-mi prezența de microb, textul Mesmeei s-ar simți rău? Hm… m-ar canibaliza vreun personaj? 😀

  6. mesmeea cuttita Says:

    cred ca m-am incalcit si nu mai stiu ce sa raspund decat ca oricare din variante e posibila 🙂
    (in ce priveste canibalizarea, trebuie sa cautam un pretext pentru asa ceva, mai cu seama fiindca e vorba despre carti pieloase, hiha!)

  7. sauribalic Says:

    pentru o încercare, aş călători în Uriaşii munţilor. şi m-ar interesa gustul paginilor stafieşti, mai ales cele lăsate nescrise. de fapt, am şi simţit un gust de cuburi de gheaţă în sos de ciocolată cu chilli.

  8. mesmeeacuttita Says:

    buna alegere ultima piesa a lui pirandello!
    banuiesc ca paginile stafiesti au gust de ceara caramelizata (!?) mai degraba, fiindca respectiva ciocolata cu chilli (ca gust) este pentru paginile suprapuse si topite unele intr-altele ale unui palimpsest…

  9. FID DeScribor Says:

    Sa fie unul dintre mituri, poate; poate un pergament din cele de Marea Moarta. Sa fie un gust de aer marin. Condimente simple, vegetatie uscate. Uneori veselia dintr-o apa minerala.

    • mesmeea cuttita Says:

      e cel mai provocator raspuns!
      manuscrisele de la marea moarta (am scris initial moartea mare!?) trebuie ca au gust de sofran (galben intens) si de-abia apoi acquamarin inedit.
      apa minerala e asa veseloasa?
      🙂

  10. coramica Says:

    As vrea sa ma nasc ca personaj in paginile lui Orhan Pamuk…arome orientale, bineinteles

  11. mesmeea cuttita Says:

    nu am citit deocamdata decat cartea neagra, dar cred ca e confortabil si pitoresc sa te nasti in foile unei carti de pamuk!

  12. FID DeScribor Says:

    Nu stiu daca e vesela. Cred ca e mai degraba odihnitoare; cand se ridica bulele acelea, ca de cristal. Mereu m-am gandit ca dincolo de toate deserturile stancoase, de pamantul acela uscat, e o apa vie, vie. De-asta ziceam asa.
    Mai demult umezeam paginile cartilor, apoi le stergeam si le rupeam, mestecam uneori fragmente de pagini, dupa ce le rupeam ca nu-mi placeau.
    Ce sa mai fie si asta?

  13. mesmeea cuttita Says:

    se numeste bibliofagie si e cunoscuta de pe vremea babilonienilor, cel putin asa se zvoneste intr-un zodiac invocat de borges (desi nu stiu daca e vorba, la nivel de sursa, de orbul argentinian sau de o inchipuita vrajitoare clujevita) 🙂

  14. cris Says:

    L-am cautat pe Firmin cateva saptamani si mi-a fost atat de drag!!( in mintea mea l-am asemanat cu Rattaouille)
    As vrea sa ma re-nasc:P in cartea Margaritei Liberakis -palariile de pai si sa fiu invaluita de aroma de loukoumades si masline.( de fapt , sincer vorbind as vrea sa locuiesc in Zorba:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: