Când am citit întâia dată Howl de Allen Ginsberg (în imagine, la vremea scrierii cu pricina) am spus că e vorba de un poem fatal al secolului, fățiș-genial la nivel generaționist. Am făcut imeediat coup de foudre. Asta se întâmpla acum vreo 12 ani. Apoi am citit Kaddish care mi-a plăcut doar parțial, apoi Sutra florii soarelui, care mi-a plăcut tot așa. Acum există la îndemână pentru toată lumea poezia lui Ginsberg tradusă de Domnica Drumea și Petru Ilieșu. Drept care l-am citit din doască-n doască pe Ginsberg. Howl îl știam deja pe de rost: poți să citești poemul și de o sută de ori, fiindcă la fel de percutant rămâne și scintilant (nu te dezamăgește adică, în ciuda suspiciunilor legate de caducitatea operei literare). Kaddish mi s-a părut ratat, cu excepția ultimei părți (III, IV, V), care e incantatorie și liturgică. Sutra florii soarelui mi s-a părut în continuare aproape în regulă. Am mai găsit vreo câteva poeme destul de bune, nu foarte lungi și atât. În rest, rateuri, sclifoseală, retorică desuetă ori caraghioasă. Am pigulit poemele la lectură, ca să fiu sigură că nu mă înșel. Iar chestiunea care îmi stă ca un cui este: de ce nu a fost Ginsberg în stare să mai producă poeme fatale? În aproape toate poemele următoare există ceva (vag) din scheletul poemului Howl, dar niciodată nu mai există carnea vizionară a respectivului poem. Niciodată puterea charismatică a bardului de acolo.
(Andrei mi-a urat să am o zi frumoasă a morților și să mă bucur că sunt vie! Lucru pe care și eu îl urez tuturor de azi pe mâine.)
Mesmeea Cuttita's Blog 
octombrie 31, 2010 la 2:15 pm |
Eu stiu vreo doua-trei poeme romanesti asa, la cumpana de milenii, generatii, limbaje, sensibilitati. In toate, nu stiu cum se face, e vorba de o scufundare.
In ele, ca si in Howl, cred ca exista spirit poetic adevarat, adica acel fel de a simti si vedea care decurge din ganduri, din gesturi, e o simultaneitate cu toate, sa zic asa, eryniile si hoeforele lumii; si care se dezvolta, pana la un punct, chiar independent de corpurile textuale.
Nu vreau sa spun ceva urat, desi spun, dar cred ca nici unii dintre cei mai „mari poeti” nu cunosc aceste spirit, desi o inrudire exista, pentru ca intervin, de la o granita incolo, niste forte, niste stari, niste recurente. Pentru ca, pe drum, e una dintre cele mai frumoase fantasme care exista, adica a fictiunii, a literaturii sclipitoare, uluitoare, generatoare.
In rest, e spiritul vizionar. El e cel care face ca prapastia aceea dintre morti si vii, dintre infern si paradis, dintre una si alta, sa nu mai fie, cum se spune, intarita in asa fel incat niciunii sa nu poata trece dintr-o parte in alta.
octombrie 31, 2010 la 2:59 pm |
scufundare, coborare (descensus, regressus – si ar mai fi, nu-i asa?) – cand geografia launtrica e astfel intotdeauna demersul de iesire la suprafata e unul memorabil, tocmai pentru ca exista scoborarea (de obicei nekya).
divinitatile multiple ale coborasului se trezesc atunci si erup (cu miza estetica si ontica).
spiritul vizionar ca reparator al prapastiei dintre morti si vii? e noua si exotica definitia, dar imi convine. 🙂
octombrie 31, 2010 la 3:34 pm |
Da, vizionarii patrund oriunde, dat fiind ca facultatea lor scintilanta, ca sa folosesc un cuvant drag vizitatorilor umbrosi de pe aici, le da aceasta libertate.
In lumina celor de mai sus, ma gandesc daca nu cumva unul dintre stramosii poetilor este Ulise, iar nu in primul rand Orfeu.
octombrie 31, 2010 la 3:45 pm |
destul de provocatoare propunerea cu ulise!
de ce il vezi astfel? e cat se poate de ciudat sa mi-l inchipui pe ulise ca pe un soi de oigine/matrice a poetului!
(gandeste-te la scena masacrarii petitorilor in ithaca – din odiseea – si ulise iti apare in postura unui razboinic punitiv excesiv – sau la fricosul ulise din ajax de sofocle – si ar mai fi – pana cand si shakespeare in troilus si cresida il demitizeaza …abisal)
octombrie 31, 2010 la 4:00 pm |
Intr-adevar, nici nu ma gandisem pana acum.
Furia lui Ulise din scena petitorilor e oarecum unica, intr-un fel, pentru ca acolo el apare ca aparator al Penelopei, al integritatii pe care o avea legatura dintre ei. In rest, el poate apare fricos, „eluziv”, tocmai pentru ca e „adeptul” unui alt tip de inteligenta, care actioneaza de la departare, prin contaminare.
Demitizarile sunt, astfel, justificate cumva pentru ca acest fel de a fi, care scapa, in numele unei obsesii, intr-un fel, nu e deloc comod, nici pentru oameni, nici pentru monstri, nici pentru zei.
Legandu-ma direct de ce spuneai, de „avatarurile” coborarii si a ceea ce decurge din ele, ideea legaturii dintre poeti si Ulise, nu mi se mai pare atat de stranie. Asemenea poeme, cum e Howl, dar cum era, cred si Song of Myself, cum sunt si toate poemele lungi, dragi suprarealistilor, postmodernilor sau postsuprarealistilor, sunt si odisiace, nu doar orfice (fie ca e vorba de cantecul lui Orfeu sau de a lui tragica dezmembrare). Poetul cauta, simultan, un spatiu strain, pe care l-a prevazut insa, l-a presimtit. Si cam asa, poemul devine atat interiorizarea acestui spatiu, cat si regasire a lui.
octombrie 31, 2010 la 4:15 pm |
acum e limpede! te refereai la calatoria initiatica din aceste poeme lungi si vizionare ca fiind o calatorie de tip „odiseic” (post-odiseic), de aici poetul in ipostaza lui ulise!
fireste, asa este. eu credeam, insa, ca te referi in sens mai strict la ulise ca la o matrice a poetului (de aici „micro-uluiala” mea). de fapt, tu investeai traseul scoborator-urcator din poemele lungi si vizonare moderne (catabaza si anabaza la un loc) cu o nuanta odiseica, vizand o questa adica.
octombrie 31, 2010 la 4:24 pm |
Da, cred ca asa ar putea sta lucrurile. Acum insa imi vine sa ma prind de subiect si sa sa involburez pe seama lui. Mi se pare ca locurile prin care trece personajul, ratacirile, somnul, magia sunt toate legate de un fel de poezie.
In orice caz, ramane de descoperit. Cand va fi gasit Ulise, rog sa fie intrebat! 🙂
In alta ordine de idei, ce tacere pe blogul acesta de Halloween! 🙂
octombrie 31, 2010 la 4:43 pm |
tacerea de halloween, hmmm! poate fiindca nimeni nu s-a costumat inca in odiseu sau in ginsberg!? ar trebui sa o facem noi?
🙂
octombrie 31, 2010 la 4:47 pm |
DA, si sa vedem cine ce viseaza la noapte, fie noaptea chip pentru orice!
🙂
octombrie 31, 2010 la 5:10 pm |
zis si facut atunci!
(intocmim micul raport oniric maine dimineata) 🙂
noiembrie 1, 2010 la 9:38 am |
dis-de-dimineata nu mi-am adus aminte niciun vis!
(asa ca nu stiu daca am fost unul sau altul de halloween)
🙂
octombrie 31, 2010 la 6:53 pm |
Intervin într-un protest: a scrie Penelopa despre Ulise, este ca şi cum eu m-aş întoarce spre gherghef, spre războiul de ţesut; n-am răbdarea împletitului, d-apoi a despletitului.
Homer a scris Odiseea, acolo îl găsiţi pe Ulise. Cineva chiar se ocupă cu despletitul algelor din părul lui Poseidon atunci când marea pe care o agita el -zeul i-a înecat pe cei care veneau din plaja roz în care Ulise o întâlnise pe Nausicaa… dă bine? dă prost! Lăsa-ţi verbul zeului.
„Fondul Odiseei nu e prea complicat: un bărbat lipseşte de-acasă mulţi ani…” Aristotel
Fiecare bărbat îl regăseşte pe Ulise în felul său, citind Odisea se regăseşte acolo, nu total, căci zeii aceia au murit. Oricum şi neştiind de opera lui Homer, parte din el suferă la fel, în necunoştinţă de cauză, ce dacă? este bărbat! Joyce a demonstrat lucrul acesta. Tot ceea ce s-a scris mai sus despre Ulise dă spre fals, greu de demonstrat căci martorul nu citeşte Odiseea.
octombrie 31, 2010 la 8:59 pm |
„Fiecare bărbat îl regăseşte pe Ulise în felul său, citind Odisea se regăseşte acolo, nu total, căci zeii aceia au murit.”
Si fiecare femeie il poate regasi, in felul ei, pe Ulise citind Odiseea, in caz ca femeia e vazuta, macar in vremurile noastre, drept om si nu drept altceva.
Cat despre zei, da, au murit aproape de tot.
Ghergheful sa fie al cui pofteste (doar de aceea exista liber arbitru), dar nu neaparat al meu..
octombrie 31, 2010 la 9:14 pm |
Simone de Beauvoir a enunţat-o:„Nu te naşti, ci devii femeie”
Dumneavoastră, pe acest blog, se pare că deveniţi altceva, nu vreţi să fiţi femeie, cui îi pasă, liberului arbitru?
Când Marguerite Yourcenar pomenea de călătorie, avea o teamă; că nu regăsea acasă, dar niciodată nu a scris de Ulise, aţi întrecut-o, ridicaţi steagul, aşa este!
Nu este potrivit să comentez aici, aşa că este ultima mea postare, chiar nu mă regăsesc în ceea ce de fapt caut.
noiembrie 1, 2010 la 7:35 am |
iar dumneavoastra (pare-se) comentati pe acest blog – ma refer la ultimele interventii – ca sa fiti agresiv si arogant din motive care imi scapa. impolitetea dvs. este fatisa.
(repet, de aceea exista liber arbitru ca fiecare sa citeasca prin locuri care i se potrivesc. iar daca locurile nu i se potrivesc, nimeni nu sileste pe nimeni sa citeasca si sa comenteze – dimpotriva)
noiembrie 1, 2010 la 8:15 am |
Pentru a nu lăsa nici o umbră asupra comentariilor mele: Îmi cer scuze că sunt agresiv, arogant şi impoliticos făţiş.
noiembrie 1, 2010 la 8:33 am |
va accept scuzele.
(si acum sa ne vedem fiecare de ale noastre.)
noiembrie 1, 2010 la 9:03 am |
Sa zicem oare ca autorii sint fatalmente inegali?
Sau inegal e doar gustul nostru? X ne place mai mult decit Y. Dar nu pentru ca Y e mai slab decit X, ci, asa, dintr-o pricina personala.
noiembrie 1, 2010 la 9:06 am |
imi convine prima varianta – aceea ca autorii sunt inegali!
(desi la fel de valabila e si a doua varianta)
🙂
noiembrie 1, 2010 la 10:06 am |
Nici eu, aproape nimic. Doar ca ma pregateam pentru ceva, cred ca pregateam o masa maai speciala.
Poate ca sufletele au nevoie de o perioada mai tacuta.
noiembrie 1, 2010 la 12:38 pm |
eu citesc acum cartea şi am mereu o senzaţie de dezamăgire, credeam că e o problemă cu mine… prea se pot desface toate ca o maşină, prea se văd scheletele, prea schematice-s toate la Ginsberg, deşi ştie perfect cum şi cu ce să umple schemele. îl prefer – clar – pe Maiakovski (măcar pînă la o recitire a lui M.)
noiembrie 1, 2010 la 12:52 pm |
yap, acelasi simtamant l-am avut si eu!
scheletica tezista a poemelor m-a deranjat.
noiembrie 1, 2010 la 8:56 pm |
Îl preferi pe Maiakovski? întrebă Diavolul. :))
noiembrie 1, 2010 la 10:42 pm |
da, chiar şi-n „Lenin” e mai original decît Ginsberg în „Kaddish”, răspunse… Naomi G.>:)
noiembrie 2, 2010 la 6:51 am |
tare :))