anti-chimbal (15). armura aruncată

Pasajul care urmează e lung, dar ciudat. Julian Barnes este blând ca un miel și renunță la tot ceea ce a cusurgit până acum. Încă nu e limpede de ce face acest lucru. Dar e sigur că nu se joacă și nu glumește, nici nu vorbește din vârful buzelor. E cât se poate de serios, chiar dacă nu neapărat grav și nu în mod necesar somptuos. Migălește pas cu pas niște gesturi emoționale. Sentimentalismul pare că nu-l mai deranjează. E un anatomist tandru, delicat, dornic de empatie. Lumea i se arată sub forma inimii și a dragostei. Hmmm, parcă nu-mi vine să cred! Parcă e ceva cusut cu ață albă: Mr. Barnes nu lasă niciodată armura deoparte. Și totuși acum și aici, J. B. e altcineva, e altul.

Ea [dragostea, n.m.] este centrul lumii mele. Armenii credeau că Araratul era centrul lumii. Însă muntele a fost împărțit între trei mari imperii, iar armenii nu s-au ales până la urmă cu nimic, așa că n-am să merg mai departe cu această comparație. Te iubesc. M-am întors acasă, iar cuvintele nu mai sunt însoțite de ecoul acela batjocoritor. Je t’aime (cu sifon). Și dacă n-ați avea o limbă prin care să articulați cuvintele sau un limbaj prin care să sărbătoriți evenimentul, ați proceda după cum urmează: v-ați încrucișa mâinile la nivelul încheieturilor cu palmele spre voi, v-ați lipi încheieturile încrucișate pe inimă (mă rog, pe coșul pieptului), după care v-ați deplasa mâinile spre exterior pe o porțiune foarte scurtă și le-ați deschide spre obiectul dragostei voastre. E un procedeu la fel de elocvent ca vorbitul. În plus, imaginați-vă toate modulațiile tandre care sunt posibile, subtilitățile sugerate de sărutarea articulațiilor, de suprapunerea palmelor și de vârfurile jucăușe ale degetelor ale căror pernițe cărnoase și striate poartă pecetea individualității noastre.

Însă palmele suprapuse perfect sunt înșelătoare. Inima nu are forma unei inimi, iată una din problemele noastre. Ne închipuim, nu-i așa, o structură precisă, compusă din două valve, a cărei formă codifică modul în care dragostea contopește două jumătăți, două entități separate, într-un întreg. Ne imaginăm acest simbol precis, colorat într-o nuanță puternică de stacojiu provenită și din felul cum circulă sângele prin mădularul întărit. O privire într-un atlas anatomic nu destramă vraja imediat; aici inima seamănă cu rețeaua metroului londonez. Aorta, arterele pulmonare stângă și dreaptă, arterele subclaviculare stângă și dreaptă, arterele coronariene stângă și dreaptă, arterele carotide stângă și dreaptă … totul pare elegant și bine determinat, o rețea solidă de vase cu program de funcționare non-stop. Ești convins că sângele circulă la timp și fără probleme.

Oare chiar curge sângele fără probleme spre și dinspre inimă? Sunt curioasă și eu de miza lui Julian Barnes care, după acest pasaj, descrie felul în care a făcut o disecție pe o inimă de bivol achiziționată de la măcelărie. Apoi s-a gândit ce mâncare să prepare (dar nu ne mai precizează care a fost opțiunea finală). Una din curiozitățile punctate de autor: după moarte, inima ia forma unei piramide! Uh, nu vreau și nu pot să mă las înșelată, fiindcă sunt sigură că Julian Apostatul pregătește ceva, o tornadă măcar…

Anunțuri

18 răspunsuri to “anti-chimbal (15). armura aruncată”

  1. sauribalic Says:

    întotdeauna când m-am uitat la o imagine cu inima, (pe lângă faptul că am tras o sperietură anti-ghiduşă) mi s-a părut că are nişte copci între atrii şi ventricole. dacă dragostea are de-a face în vreun fel (fie vindecată, fie vindecătoare), atunci complicată şi dureroasă a mai fost operaţia prin care am trecut.

  2. sauribalic Says:

    trebuia scris ventricule

  3. ora25 Says:

    ce enervant e băieţelul barnes când merge-n vizită la dragoste şi începe să tragă de ciucuri şi să se dea în spectacol cu gesturi şi inimoace de impresionat adulţii naivi.

  4. mesmeea cuttita Says:

    suna ca un verdict psihanalitic „baietelul barnes” cu trasul ciucurilor!
    eu zic sa nu il punem inca pe canapea, fiindca s-ar putea sa iasa din nou la bataie, chiar daca in stil jam session! 🙂

  5. ora25 Says:

    în fotoliul cu corset atunci? 😀

    bine, am să mă concentrez pe faptul că îl macină problema. mie-mi plac oamenii măcinaţi 🙂

  6. mesmeeacuttita Says:

    daca ai o rasnita de macinat piper, atunci macina si numele lui j. b. acolo, sa vedem ce iese! 🙂

  7. sauribalic Says:

    şi mie mie se pare interesant cum la ecoiubiograf inima are o altă formă (înţeleg că una bolnăvicioasă) decât cea a inimii.

  8. valeriu Says:

    Doua observatii: comentariul cam plicticos al lui Bartes la formula rituala „Te iubesc” si adaosul lui Eco: „Te iubesc foarte mult” inseamna mult mai putin decit purul si simplul „Te iubesc”.

    Inima e privita ca organul principal al iubirii sau ca fiind organul cel mai afectat. Oare de ce? Poate ca iubirea se ascunde in intruvabila glanda pineala a lui Descartes…

  9. mesmeea cuttita Says:

    cred ca avem cu totii in sange chestiunea aceasta cu comentatul, voila si cazul de acum, atat al lui julian barnes, cat si al subsignatei 🙂
    nu ne mai saturam de comentat si de vorbit 🙂

    daca ajungem la glanda pineala, apoi lucrurile se complica filosofic, nu-i asa?

  10. ora25 Says:

    sau se complică biologic. glanda pineală e truvabilă. cred că descartes era preocupat de iubirea virală (ergo mobilă).

  11. mesmeea cuttita Says:

    tot de un soi de iubirea virala (virusat-tumorala) e captivat si barnes la atatia ani distanta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: