la isla bonita – jurnal mykonian

Despre insulele Ciclade am auzit întâia oară în Cvartetul Alexandria: era vorba despre o insulă mică și oarecare unde Darley (unul din eroii lui Durrell) scria la cartea lui palimpsest, într-o căsuță rustică. Și scria cu atâta voluptate a scrisului încât mi s-a făcut poftă și mie, mai cu seamă de sălbăticia rustică și cvasi-ascetică în care se afla. Atunci a fost pentru prima dată că m-am întrebat dacă eu voi ajunge vreodată să scriu pe o insulă. Pe-atunci aveam 18 ani, acum am o grămadă. Și am ajuns să scriu pe o puzderie de insule grecești, aproape în fiecare vară, de cincisprezece ani încoace. Reveria mea obstinată și monotonă de câtva timp, să mă retrag la bătrânețe pe o insulă și să scriu fără ambiții și fără dorința de a publica ori de a avea cititori. La 18 ani buchiseam pe seama insulei lui Euthanasius, fără să știu că mulți ani mai târziu mă voi întoarce la buchiseala cu pricina, de data aceasta, însă, nu în scopuri cognitive și speculative, ci strict ontice. Niciodată nu am reușit să identific ciclada unde scria Darley și la care se gândea Durrell. Așa încât făgăduiesc un premiu special (o pietricică din templul lui Apollo de la sanctuarul său din Delos) cui va izbuti să afle identitatea insulei, în caz că va izbuti. Romanul la care am scris la Ftelias-Anamar este și el tot despre o insulă. Dar mai mult nu vreau să spun.

Între timp am aflat că Johnny Depp are insula lui particulară în Bahamas (am căutat-o și e o splendoare). O vreme am avut reverii cu Skorpios, insula lui Onasis (pe care a vrut s-o cumpere Bill Gates), dar după ce am văzut paradisul lui Depp am uitat de ea pe veci. Deocamdată postez imagini cu Mykonos, fiindcă doar atât am la îndemână :).

P. S.

Cei care nu au văzut filmul Mediterraneo (1991, în regia lui Gabriele Salvatores) sunt îmbiați să o facă. Pelicula este adorabilîă, iar filmările sunt făcute în insula Kastellorizo, pe care am ratat-o de trei ori, deși ea se afla la patru ore de Rodos (unde am fost în 2001, 2003 și 2005). Dar o să ajung eu acolo cândva!

Anunțuri

17 răspunsuri to “la isla bonita – jurnal mykonian”

  1. nuclearrr Says:

    In Caraibe,
    langa insula saraciei, Guadalupe, e insula Sfantul Bartolomeu, Saint Bart, cum ii zic localnicii; e drept ca e o insula pt americani si canadieni, francezii nu-si mai permit costul; o insula pt umflati, care or putea sa savureze vinurile frantuzesti, mda, coneseori, or putea privi meditativ apa limpede ca un safir urias rasturnat, or putea sa savureze linistea si sa nici nu viseze la criza.. E ciudat ca unii vor Frumusetea exlusiv pt ei, si-o obtin.. As fi vrut sa putem cumpara insule cu poezii, cu suflet, cu vise 🙂
    En fin, mi-au placut casele de inchiriat-spatioase, albe, orbitoare, deshise catre albastrul nefiresc al apei..Pt un indragostit de munte, ar fi o compensatie…

  2. mesmeea cuttita Says:

    chestiunea este ca de atata reverie o sa ajungem bovarici cu stigmat 🙂 ori macar cu fundita la gat!

    cat despre obtinerea frumusetii in privat, noi cei din lumea a patra ne vom multumi cu scribalirea ei, eventual – dar poate ajunge chiar si numai asta.

  3. coramica Says:

    Mi-as dori o insula albastra, cu o casuta mica-mica si pomi cu fructe dulci langa ea. Ar f ispatiul meu drag de visare

  4. mesmeeacuttita Says:

    fructele insulare pot fi si foarte sarate, la o adica…

  5. iarina Says:

    aş fi zis că a fost între Scila și Caribda, adică pe lîngă Messina :), dar, dacă e dintre Ciclade, atunci Amorgos (din considerente imaginare şi imagistice, dar şi pentru că următoarea carte după Cvartet a fost Revolta Afroditei, zeţiă al cărei templu s-ar fi aflat pe insula cu pricina 🙂

  6. mesmeeacuttita Says:

    eu banuiesc ca era o insula mai mica. asa cred, asa simt, asa reiese din carte. amorgos e o insula inalta si lunguiata (am fost acolo vreme de 4 ore, strabatand-o cu un taxi dintr-un capat in altul, la 2 noaptea :)…)

  7. iarina Says:

    într-adevăr, dacă e aşa mare, nu concordă cu descrierea… atunci poate rămîne doar Aspisul (pentru a-mi susţine ideea afroditică) 🙂

  8. mesmeea cuttita Says:

    aspis? ma uit pe harta acum… nu poate fi, e langa antarctica! sau exista o insula greceasca aspis si nu apare pe harta?
    eu ma gandeam la serifos sau sifnos!

  9. iarina Says:

    eu doar pe internet am citit de aspisul grecesc. scria că e (sau era) o parte a amorgosului, unde se afla Templul Afroditei.
    da, serifos şi sifnos sunt mai potrivite. să vedem care dintre ele are apa mai verde.

  10. mesmeea cuttita Says:

    mi-ar placea sa fie astipaleia, e o insula unde as vrea sa ajung peste vreo cativa ani (de fapt sunt sigura ca voi ajunge), e o ciclada unde exista inclusiv aeroport. dar nu prea cred ca despre ea este vorba!

  11. iarina Says:

    Am găsit într-un dicţionar că insula Aspis ar mai fi fos numită şi Arconnesus. Deci ştiu că e grecească, dar nu ştiu dacă aspisul amorgosului e acesalşi cu aspisul arconnesusului. încurcat firul fără întoarcere al aspisului 🙂

  12. mesmeeacuttita Says:

    eu zic ca, dupa atata bataie de cap cu ghicitul, (indiferent ca-i vorba de aspis-arconneus sau de altceva) iarina isi merita oricum pietricica delosiana. o trimit prin sandu the singer? sau o inmanez direct? 🙂

  13. iarina Says:

    a… ce bucurie! mulţumesc 🙂
    cu the singer mi s-a cam încurcat firul de legătură. dar pot veni eu de miercuri încolo, oricînd. numai să-mi spuneţi unde.

  14. mesmeea cuttita Says:

    am sa trimit stire prin porumbeii calatori din clujeusis!

  15. anca giura Says:

    Vin şi eu la spartul târgului! 🙂 Bine aţi revenit…( tot vreau să vă transmit de două zile) că începusem să mă îngrijorez…:) aaaa, şi ceva practic: acum trei ani, se mai găseau livezi de măslini, aproape de golf, la zece mii de euro în Corfu( legat de casa de la marea grecească!) . Nu exagerez, un amic şi-a cumpărat şi a construit. Noi trebuia să băgăm banii în altceva ca întotdeauna. 😦 Ne-om reproşa-o într-o bună zi cu plete ninse ca spuma mării( ah, ce figură de stil gospodărească făcui!).

  16. mesmeea cuttita Says:

    anca, ieri au fost postate pe yahoo.com, la informatii, preturile catorva insule puse in vanzare, in canada, florida, bahamas. preturile erau intre 1.500.000 si 2.500.000 de dolari…

    insula lui johnny depp cred ca a facut vreo 5 milioane de dolari – dar depp are de unde sa plateasca 🙂

  17. cris Says:

    am citit randurile despre insulele grecesti in goana inimii, de cateva ori. am ras si am plans de ciuda, la mediterraneo, ca nu m-a facut mama soldat sa ma pierd pe o insula. eu iubesc Creta:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: