capete de păpuși, varii jivine și-o rochie – jurnal mykonian

La douăzeci de metri de geamlâcul nostru din Ftelias-Anamar se află un smochin din care culeg fructe răscoapte la prânz. O fac cu o lentoare de parcă amiaza ar ține cât o sută de ani. Apoi alung șopârlele și libelulele adăpostite în agavele din preajmă. Lumea s-a preschimbat într-o amiază dilatată.

Pe drumul spre plajă mă zgâiesc mereu la carcasa de casă lăcuită îngrijit în alb: are zidită doar fațada, în spate și pe lateral e aer, ferestre și uși trântite unele peste altele, lemnărie putredă deja, ca și cum clădirea ar fi fost abandonată din start. Ce mă uimește sunt două capete de păpuși blonde în ferestre. Niște capete tăiate, murdare, de păpuși. Niște strigoi de jucărie.

Într-una din zile meduze uriașe ajung pe țărm. Una mi se pune pe umăr și dacă nu țip este pentru că sunt fascinată de culoarea ei: chihlimbarie, cu cili maronii și boabe indigo în vârf. Parcă aș avea o blană lucioasă de jder pe umeri. Scot chiar eu la mal în zilele următoare câteva urieșenii, fiindcă sunt destule care vin din nord. O băbuță băștinașă îmi face semn că nu sunt meduze periculoase, fiindcă nu înțeapă, adică nu pișcă, deși sunt atât de mari. Mă uit la ele cum zac în nisip: chiar și după două ore meduzele acestea brune respiră ca un fetus. Dar mai ales le privesc cum plutesc în apă de parcă ar fi niște candelabre de Murano!

În capitala insulei ajungem de mai multe ori: de fiecare dată rămân în expectativă la taverna lui Babulas unde, pe un catarg real de corabie, sunt expuse picioare tăiate de caracatiță (mică), puse la uscat la soare și publicitate ca fiind consumabile. Turiști orientali mai ales se fotografiază în neștire lângă picioarele vineții și tăiate de caracatiță, dar nimeni nu își dă ghes și să le mănânce gătite la taverna lui Babulas. În centrul orășelului-port zărim într-o după-amiaza și un pelican viu, uriaș și urât, legat cu o brățară-fundă de către stăpânul său și expus astfel ca să fie ingurgitat fotografic. E un pelican amuțit, deși enorm, și bine hrănit de stăpân.

Ce-ar mai fi de spus: măgarul Anastasios s-a dovedit a fi o măgăriță! Așa că nu i-am mai pregătit o tavă cu jar ca să îl preschimbăm în cal năzdrăvan. Mai exact în măgar-unicorn, așa cum se amuza Corin pe seama jivinei. Apoi mi-am cumpărat o rochie de principesă miceniană în penultima zi – se vede treaba că frivolitatea femeiască nu piere în ruptul capului, nicăieri, nicicând, nicicum! Spun lucrul acesta cu răsfăț, chiar dacă și autoflagelant pe sfert.

(în imagine o bisericuță mykoniană și eu)

Anunțuri

6 răspunsuri to “capete de păpuși, varii jivine și-o rochie – jurnal mykonian”

  1. soporia Says:

    îmi place în aceste microjurnale construcţia sinestezică…

    îmi mai place următorul pasaj : fac cu o lentoare de parcă amiaza ar ține cât o sută de ani. Apoi alung șopârlele și libelulele adăpostite în agavele din preajmă. Lumea s-a preschimbat într-o amiază dilatată. – pasaj care pune în lumină acel spaţiu al amiezii dilatate care se preschimbă parcă într-un spaţiu-timp al unei lumi de dincolo sau poate de aici. cine stie.

  2. mesmeea cuttita Says:

    in elada tocmai sinestezia este aparte, caci ne aflam, nu-i asa, pe teritoriile lui dionysos. prin urmare totul este perceput pe indelete, dar frenetic, exagerat (desi este o frenezie molatica in acelasi timp). lentoarea este ritualica. cat despre amiaza greceasca (arsita, de fapt), ea poate crea brese temporale, imixtiuni spatiale, nishe de degustare!

  3. valeriu Says:

    Biserica unde stati (in poza) parca ar fi de creta!

    Si la Ibraileanu, in Adela, e vorba de (o) caracatita. Nu stiu ce e comestibil la aceasta fiinta destul de scarboasa. Ma intreb insa: caracatita are picioare? Sau numai tentacule?

    Nu am vazut in viata mea cu adevarat o caracatita, nici macar impaiata.

  4. mesmeea cuttita Says:

    asa sunt facute albe de tot in grecia bisericutele, ca sa nu piara din pricina soarelui care parjoleste!
    cat despre caracatita, ea are tentacule, fireste, dar eu le spun picioare (nu stiu de ce).
    caracatita impaiata nu exista, ci doar uscata 🙂

  5. anca giura Says:

    Frumos mai sprijiniţi biserica… şi ea pe dumneavoastră! Aşa o fi când te sprijini cu capul pe umărul lui D-zeu? 🙂

  6. mesmeea cuttita Says:

    eh, uh, ah!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: