Anamar – jurnal mykonian

Ftelias-Anamar, un sat oarecare din insula Mykonos. Seara și noaptea era atâta liniște încât numai vântul șfichiuia peste ape și singure luminițele unei pizzerii aduceau aminte că turiștii există totuși și-s mâncăcioși. Când și când am vorbit aici cu un măgăruș pe care l-am botezat Anastasios și cu niște oi parcă rupte din experimentele senzaționaloide (îngăduit fie calificativul) ale lui Damien Hirst. Sărăcia abia poate cumpăra sărutul unui lepros – așa sună un proverb arab care-mi tot zornăia prin cap, fără nicio legătură cu Elada. Am recitit la Ftelias-Anamar pentru a patra sau a cincea oară Cvartetul Alexandria, așa că m-am îmbibat cu mirosurile orașului lui Kavafis (totuși, poezia lui nu îmi mai spune astăzi prea mult, de parcă și-ar fi pierdut tocmai aroma predilectă) și al iubirilor pestrițe din carte. Plaja din Ftelias era pustie dimineața, așa că mă dovedeam a fi singura înotătoare, singura călcătoare în nisip și zăcătoare. La cumpăna zilei de-abia începeau să apară și alți mușterii, alături de stăpânii de câini, motocicliștii pufnitori, familiștii în confuzie, băștinașii curioși. Corin a scris aici la Luiza Textoris, cel de-al treilea roman din tetralogia sa Noctambulii. Eu am scris la romanul care nu știu încă dacă va fi încheiat și nici cum se va numi. Mâncăm harbuji cât pentru un an de zile. Stuf, smochini, cactuși, carcase de scoici de obicei pricăjite, căsuțe pătrățoase văruite în alb, cahfeaua de resurecție la ceasul arșiței. De vreo douăzeci de ani, de la Vama Veche, nu a mai fost atâta liniște umplută cu de toate și pustietate pe brânci. Apoi amiezile de zăcut pe prispă, căci odaia noastră are și un asemenea loc de tolăneală. Mediterana în stare de lucid-dream și geamlâcul din odaie prin care se zărește apa statornică. Săritorii cu parașuta de surf. Piei uscate de șopârlă, turtite de cauciucurile în viteză. Somnul buretos de la amiază, de parcă bunicii din Sud ar mai trăi încă și m-ar aștepta cu șerbet și dude. În amurg, bisericuțele și chiliile rustice pe dâmburile golașe, maronii, cu scaieți. Serile în zona terasată, de parcă m-aș afla între foliile mele de Persefonă. Hornurile pitice, obloanele albastre și oleandrii ciclamen. E bine cu și la Haidos.

(în imagine marea și plaja sălbatică de la Ftelias-Anamar)

Anunțuri

6 răspunsuri to “Anamar – jurnal mykonian”

  1. ora25 Says:

    nu se poate! mă oftic! e ca-n filme! şi linişte şi prispă şi geamlâc şi pustietate pe brânci şi stat de vorbă cu Anastasios! vai, ce mă oftic şi ce bat din picior. tre’ să fac cumva mai ales să iau lecţii despre stat şi despre zăcut şi despre somn la amiază, pe astea le invidiez cel mai tare. cum să fac şi eu aşa fără să mă scormonească vreun morb agitator… este tare greu, mie mi se pare imposibil. ai vreo metodă prin care aş putea să-mi incrementez şi eu linişte de-asta aşam, măcar puţintică? 😦

  2. mesmeea cuttita Says:

    o sa vezi ca anastasios va produce o intreaga surpriza onomastica, din pricini pe care nu le pot marturisi inca :).
    morbul grecesc insular este acela de a zacea langa un geamlac cu deschidere spre lichidul turcoaz foarte sarat al mediteranei. fara supermarket, autobuze, discoteci etc.

  3. Petrov Says:

    si pe mine m-a tentat durrel cu asa ceva.

  4. valeriu Says:

    Minunat loc!

    Eu credeam ca doar in Moldova se spune „harbuz”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: