anti-chimbal (12)

Julian Barnes este mai interesat să afle ce NU este dragostea, decât ce este ea, fiindcă i se potrivește mai degrabă un demers prin negație (deducțiile sunt mai ușor de făcut și mai tranșante, fără vreun risc major), decât unul prin afirmație (când precauția trebuie să fie maximă, ca să nu aibă repercusiuni posibil fatale). Să-l ascultăm iar și iar, chiar dacă am fost ispitită să croșetez citatul de acum și să-l las cu găuri, ca un șvaițer, din pricina unor divagații secundare care nu îmi erau utile. Totuși, nu am făcut-o, ci am respectat cuvântul autorului (pe care, în ciuda polemicii mele anti-chimbalice, îl prețuiesc în chip aparte):

Dacă studiem Natura, ne dăm seama unde apare dragostea? N-aș zice. Există câteva specii care se pare că se reproduc doar pentru perpetuare (deși gândiți-vă câte prilejuri de adulter oferă toate acele înoturi migratoare și zboruri de noapte); însă în ansamblu remarcăm doar exercitarea puterii, dominația și comoditatea sexuală. Feministele și misoginii interpretează altfel Natura. Feminista caută exemple de comportament dezinteresat în regnul animal și observă că nu știu ce mascul îndeplinește activități care în societatea umană ar putea fi etichetate drept “femeiești”. Să luăm cazul pinguinului regal: masculul este cel care clocește oul, împingându-l cu piciorul când se deplasează și culcându-se cu pântecele gras peste el ca să-l apere luni în șir de gerurile polare … Hm, răspunde misoginul, dar elefantul de mare? Trândăvește pe plajă cât e ziua de lungă și, cum vede o femelă, cum se avântă sexual spre ea ca s-o posede imediat. Din păcate, se pare că norma de conduită o dă elefantul de mare, nu pinguinul regal. Și dat fiind că îi știu pe cei de același sex cu mine, sunt înclinat să pun la îndoială motivația de suprafață a celui din urmă. E posibil ca pinguinul mascul să fi calculat că, dacă tot trebuie să stai amar de vreme în Antarctica, lucrul cel mai isteț e să rămâi acasă, să-ți vezi de ou și s-o trimiți pe femelă să prindă pește în apa aia rece sloi. N-ar fi de mirare să fi aranjat totul ca să-i fie lui bine.

Și-atunci unde e locul dragostei? Nu e ceva strict necesar, nu? Putem construi baraje și fără dragoste, aidoma castorului. Putem să organizăm societăți complexe și fără dragoste, ca albina. Putem să ascundem capul în nisip și fără dragoste, ca struțul. Putem să dispărem ca specie și fără dragoste, ca pasărea dodo.

La urma urmei ce vrea să spună negaționistul de serviciu care este Mr. Barnes? Că viața, lumea, totul se desfășoară, curge, trăiește și moare ȘI FĂRĂ DRAGOSTE. Că dragostea nu este o condiție necesară și nici esențială pentru nicio formă de viață. Că ea este secundară, la o adică, sau chiar pasabilă. Pilda cu feminista și misoginul (și animalele lor pe post de cobai în demonstrație) sunt doar flori retorice și fabule amuzante cu miză picantă. Dar mai ales autorul vrea să spună că nu ne putem bizui pe Natură și pe reproducerea firească a speciilor, întrucât constructul legat de dragoste este unul care ține de Cultură (deși cuvântul acesta nu este rostit în citatul de mai sus). Iar dacă este vorba despre Cultură, automat avem de-a face, în chip demonstrativ și fundamentalist, cu o speculație. Prin urmare, dragostea este o speculație (speculată) care ține de cultura umană. Nu inima ori afectele contează, ci intelectul speculativ și efectele acestuia în sens cultural. Există un singur impediment, totuși, și nu unul ca oricare, ce bemolează teoria lui J. B.: dacă lucrurile ar sta astfel, s-ar cuveni să nu mai avem trupuri și să nu le mai folosim în presupusa atingere cu sens (mai mult sau mai puțin) de dragoste. Uneori, Julian Apostatul made in UK mă lasă în stare de stupefacție zglobie…

Anunțuri

8 răspunsuri to “anti-chimbal (12)”

  1. ora25 Says:

    ăştia-s pantofiori de mers pe sârmă!

    domnul barnes mă cam supără la faza asta. dat fiind că şi animalele se iubesc dar nu a observat el. şi coniferele cu ciupercile filamentoase se iubesc. doar că nu vorbesc ele pre limbă umană. cât despre exemplul pinguinic nici nu mai zic. pe lângă că-s monogami all life long, pinguinii masculi clocesc ca să le cruţe pe pinguinele foarte sleite de ouat şi foarte înfometate.
    să ne bucurăm totuşi: http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8081829.stm

  2. mesmeea cuttita Says:

    cred ca-s pantofiori rubinii si stridenti, de impuns cu tocul (exagerat) in crestetul lui julian barnes 🙂

    domnul barnes e cusurgiu cu tendinta de cand il stim, de ce ne mai miram? doar de aceea ne provoaca in fel si chip, ba chiar ne irita cu pildele sale rostite din varful buzelor. i-ar sta binisor in agora ateniana de odinioara, mai ales daca ar avea un auditoriu care ar arunca in el cu oua si rosii… 🙂

  3. ora25 Says:

    :))))) despre ură nu zice nimic?

  4. mesmeea cuttita Says:

    cred ca are, fragmentar, si ravash despre ura (invidie, gelozie, dementa) pe undeva. dar tema nu l-a preocupat intr-atat incat sa o migaleasca 🙂

  5. sauribalic Says:

    Înţeleg că Julian Barnes vorbeşte despre o moarte de mijloc:)

  6. mesmeeacuttita Says:

    moartea mediana adica. sau mijlocie. cine stie?!

  7. z Says:

    nu zice deloc ca e secundara si pasabila dragostea. sau mie nu mi se pare. vrea sa spuna ca fiind inutila , e libertate , si deci cu atat mai pretioasa. ceea ce e aproape un truism. fireste ca nu iubim din necesitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: