gâsca de diamant

A fost odată o gâscă foarte caraghioasă, ca orice gâscă. Era ridicolă și urâtă (nefiind rățușcă noire, nu avea cum să se preschimbe vreodată în lebădă), dar talentată la gâgâit. Știa să gâgâie inovator față de celelalte gâște și avea un penaj vopsit strident. Era o gâscă foarte specială. Nu era deloc proastă, ci doar foarte caraghioasă. Cine făcea abstracție de acest lucru putea să devină fan al acestei gâște care adora să fie hilară și exagerată, fiindcă nu știa cum altfel să iasă în evidență. Și, într-adevăr, se remarca între celelalte gâște de departe. Gâgâitul ei era provocator, din psalmi pociți și sunete de maidan. Uneori, gâsca aceasta își smulgea penele artisticește, lăsându-se cu un puf oarecare asupra ei, fiindcă agrea să danseze aproape nudă. Nimic nou sub soare, ea voia să imite dansatoarele de french can-can și stripteuzele de peep-show. Era năsoasă și cu ochii bulbucați și spera să ajungă cândva o madonă. Lucru care nu era imposibil, având în vedere că obișnuia să înghită boabe de rozariu. Deși era morbidă, ridicolă și tendențioasă până la sațietate, deși era urâtă și bulbucată, eram relativ fascinată de ea. Ghici ghicitoarea mea. Era o gâscă de diamant. Putea fi studiată ca fenomen.

Anunțuri

27 răspunsuri to “gâsca de diamant”

  1. ora25 Says:

    ptiiiii asta sunt chiar eu! cea din text, nu cea din imagine! cea din imagine e foarte şic. partea cu dansul, cu dezbrăcatul, cu deloc proastă, cu fascinatul şi încă vreo câteva aspecte mici, cred că ţin mai mult de talentul înfloritor al povestaşei dar în rest, nu vă bateţi capul cu ghicitul, eu sunt! 🙂

  2. jeniact Says:

    fiiii, fix asta voiam sa intreb, daca gîsca e blogariţă!

    @ora25: fedeleş te legăm de-un patruped pentru că ne păcăleşti! 😀

    • ora25 Says:

      pe cucuvânt! 🙂 e prea evident, de-aia nici nu te-ai prins că eu sunt şi-ţi pui întrebări de-astea copilăreşti!

  3. mesmeea cuttita Says:

    hahahahiua!
    stiti voi preabine despre cine e vorba! adevarat phenomen mediaticcc-pragmaticcc 🙂
    (textuletul e unul de pamfletare-mirare-pamfletare si non-gascanizare – de evitat interjectia specifica)

    • jeniact Says:

      hihiutz, gascanizare suna a galvanizare. imi si inchipui biata gasca ochioasa imbaiata in diamant fierbinte sau ma rog, stimulata prin firisoare de diamant pulsand curentutz continuu, de doua ori pe saptamana; un procedeu pus pe roate pentru a insiropa bulbucata cu un strat lustruit si rezistent de discretzie… 😀

  4. ora25 Says:

    mediaaaaatiiiic! of, iar m-au dat la televizor! 😀

  5. mesmeeacuttita Says:

    intr-o corabioara te dai (daca e din hartie de ziar – pe lac) si te tot dai!
    cu bobolizorul nu stiu cum e, or fi stiind altii, bah! 🙂

    • ora25 Says:

      poate mi-au dat corabia la „candid camera” 😀 . i-or fi făcut bătut şi-un diamant la montaj.
      aşam, altcineva cine ar mai putea fi?

  6. ora25 Says:

    adevărul gol goluţ e că eu nu cunosc nicio năsoasă bulbucată 😦 chiar îmi pare rău! mi-aş dori să cunosc! măcar aşa, să văd cum e…

  7. Jurnalul ipohondrului Says:

    nu stiu de ce aceasta imagine ma face sa o asociez cu arta romanului si inclusiv cu scrierea propriu zisa care in momentul initial pare sa fie de prost gust , insa facand abstractie de unele caracteristici ale canonului literar standard s-ar putea sa iasa la lumina niste ‘perle’ fantasmagorice.

  8. Tetrapiloctomia Says:

    Lady Gaga(ga-ga-ga) of course 🙂 Simpatic text
    Cu mult drag,E.

  9. mesmeeacuttita Says:

    gugustiucii sunt simpatici si fac gu-gu! papagalii fac fgi-fgi!
    cred ca o sa ajungem sa ne prostim cu totii de la textuletul acesta postat…

  10. olga stefan Says:

    m-am mai gândit. nu e tocmai plain ugly, doar…plain. cât despre vestimentaţie, am văzut-o îmbrăcată în baloane (care se voiau a fi de săpun, dar erau doar din nylon).
    imaginea pe care şi-a creat-o în videoclipul alejandro copiază, cred, viziunile cu călugăriţe urbane ale acestui artist:http://douart.ru/, lucru pe care l-a făcut şi madonna cu fotomodelele în posturi suicidale ale lui guy bourdin în videoclipul din 2003 al piesei „hollywood”, deci da, nimic nou sub soarele extravaganţelor…

  11. mesmeeacuttita Says:

    corect, corect sau curat murdar! 🙂 asa este!
    in ce-o priveste pe madonna poate ca e o pasare dodo (ca sa pastram jocurile onomatopeice deduse) tot de diamant. dar o prefer de departe si de aproape.

  12. coramica Says:

    Acest post este un pamflet si trebuie tratat ca atare?

  13. mesmeeacuttita Says:

    quizas, vorba spaniolilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: