anti-chimbal (8)

Citatul din Julian Barnes este lung, așa că nu mă mai întind la alte vorbe de deschidere. Iată-l.

Doi membri ai unei perechi se iubesc, însă nu sunt fericiți. Ce concluzie tragem? Că unul dintre cei doi nu-l iubește cu adevărat pe celălalt? Că se iubesc până la un punct, dar nu suficient? Mi-aș permite să contest atât pe cu adevărat, cât și pe suficient. Am iubit de două ori în viață (ceea ce mi se pare destul de mult) – o dată fericit, altă dată nefericit. Dragostea nefericită a fost aceea care m-a învățat multe lucruri despre ce anume înseamnă iubirea – deși asta nu s-a întâmplat pe loc, ci mult după aceea. Date și detalii – arhivați-le cum știți mai bine. Însă am fost îndrăgostit și am iubit o bună bucată de vreme, ani în șir. La început am încercat o fericire aproape impertinentă, o bucurie nedomolită, colorată de accente solipsiste. Și totuși, în cea mai mare parte a timpului eram simultan nedumeritor, agasant și nefericit. Oare n-o iubeam suficient? Știam că o iubeam – altfel nu se explica faptul că am renunțat pe jumătate la perspectivele pe care le aveam de dragul ei. Nu mă iubea ea suficient? Am trăit ani de zile unul lângă altul, agitându-ne și încercând să aflăm ce nu era în regulă cu ecuația pe care o inventaserăm împreună. Reciprocitatea în dragoste nu era unul și același lucru cu fericirea. Încăpățânați din fire, am susținut amândoi contrariul.

Ce este mai important: să fii fericit și necunoscător sau să fii nefericit și inițiat în gnoza dragostei (ca să zic așa)? De ce fericirea nu aduce neapărat și cunoaștere, aprofundare, adâncime? De ce doar nefericirea produce astfel de lucruri? Mr. Barnes cântărește lucrurile într-o balanță înclinată inadecvat și pervertitor. De la Dostoievski am învățat aproape toți (cred), de când eram adolescenți, că dragostea nu înseamnă neapărat fericire (chiar dacă poate fi și fericire), așa încât nimic nou sub soare. Prin urmare, de ce se va fi mirând J. B. că dragostea e însoțită de nefericire chiar și atunci când ești iubit? Ceva nu este în regulă cu mirarea domnului Barnes, așa cum ceva nu este în regulă cu ecuația ofertată mai sus între doi iubiți. La finalul citatului se află axioma centrală: reciprocitatea în dragoste nu aduce fericirea, întrucât fericirea ar putea funcționa doar prin nedragoste. Oare? Nu cred în exclusivisme. Nu cred în a fi numai pe dos. Dacă reciprocitatea în dragoste nu este fericire, atunci ce este? Plăcere, obișnuință, comoditate, reacție pavloviană, plictis? Admit că ar putea fi vorba despre prietenie. Dar atunci ar fi vorba despre cea mai puternică prietenie relativ înțeleaptă (fiindcă înțelepciunea este relativă întotdeauna și nu există niciodată sută la sută).

Să nu ne lăsăm păcăliți de Julian Barnes și citatul său oarecum desuet: remarcile autorului sunt cele ale unui farmacist care nu mai știe rețeta exactă pentru boala care l-a preocupat destulă vreme din viața sa. Nici măcar nu e sigur dacă a uitat acea rețetă din pricina senectuții sau ea s-a șters din memoria sa, ca un obiect casnic de care nu mai ai nevoie. Poate că nu a cunoscut acea rețetă cu exactitate niciodată. Drept care singurul lucru care i-a rămas este uimirea. La urma urmei și uimirea poate avea efect cathartic. Aristot o și pomenește printre rânduri, chiar dacă exegeții au acordat dintotdeauna întâietate și prestanță absolute milei și spaimei. Cu mila și spaima nu avem ce face în chestiunea dragostei (ba da, firește că avem). În schimb, cu uimirea, din plin. Și uite așa sunt cât se poate de ambiguă acum și sufăr de sindromul echivocului: pe de o parte îl tachinez pe Mr. Barnes și îl trag de urechiușele lui omenești și scriitoricești de drac, pe de altă parte îi dau foarte-foarte puțină dreptate și zâmbesc (rânjesc ca știm noi cine din Cheshire) dimpreună cu el. Uh!

Anunțuri

24 răspunsuri to “anti-chimbal (8)”

  1. anca giura Says:

    Cu riscul să mai aşez o cărămidă la brandul meu de cinism( pe care mă străduiesc totuşi să-l port cu graţie) vă spun: a iubi înseamnă să-ţi scoţi inima din piept pe viu şi s-o dai celui iubit fiindcă are nevoie de un transplant. Dacă puteţi face gestul, atunci iubiţi, dacă nu, nu, şi, în acest caz, vă minţiţi pe voi înşivă. (Mă adresez tuturor celor care trec pe aici când formulez ca atare.)

    Personal, sunt foarte exigentă cu mine atunci când zic „iubesc„. Până la urmă toţi pot( putem) fi înlocuiţi, numai Cel Născut din Mine, nu. Mă plictisesc de moarte când aud „l-am iubit mult, dar ne-am despărţit„. Aiurea… dacă încă trăieşti după despărţire, atunci nu l-ai iubit. Iubirea a fost definită doar de religie şi de literatură. Nu -mi place când o defineşte tehnic psihologia. Literatura pe urmă ne-a vârât-o( pe iubire) în existenţă şi nu vom mai scăpa de idealul ei. Nu e rău că e aşa, ne umanizează. Dar hai să nu ne păcălim, prea puţini iubim, şi mulţi ne îndrăgostim, c`est pas la meme chose. Că seamănă, că vrem să pară, ca c`est deja autre chose.

    Cât despre iubire+fericire sau iubire+nefericire…nu sunt de acord cu departajarea. Iubirea = fericire+nefericire. Adică iubind, simţi tot ce simte celălalt, când el e fericit eşti şi tu, când pe el îl doare, te doare şi pe tine. Prea pragmatic?

    Ah, şi culmea cinismului meu:nu mereu am iubit aşa ca acum. Fiecare secol, jumătate de secol, deceniu( prin compactarea timpului recentă) a avut felul său de a iubi. Şi în fine, pentru a iubi până la capăt îţi trebuie ori ignoranţă, ori nebunie, ori ADN comun. Iar dacă printre voi există cazuri-excepţie, e minunat! Sunteţi rarisimi, anyway!

  2. mesmeea cuttita Says:

    de retinut din revarsarea ancai
    1. transplantul
    2. c’est pas la meme chose (iubire/indragostire)
    3. fericire plus nefericire egal iubire (sic!)
    4. mentalul legat de iubire depinde de zeitgeist si weltanschaaung

  3. anca giura Says:

    N-am o duhovnică, dar dacă aş avea vreodată, vă voi întreba pe dvs. prima. 🙂 Revărsare aţi scris? vai, de mult nu m-a mai intuit cineva aşa! Aşa mă simt adesea: o revărsare, o apă în curgere. Iar când aceasta ia forma unei căderi de apă curată şi oxigenată sunt mândră de mine. Aici mi-am revărsat o parte din experienţa de viaţă şi de …iubire. Cu onestitate asumată.

  4. mesmeea cuttita Says:

    cascada niagaranca! 🙂

  5. Vladimir B. Says:

    Astăzi se împlinesc 40 de ani de la moartea Elenei Sergheevna Şilovskaya, alias Margarita lui Bulgakov! Iubire mai mare decît cea dintre cei doi mai poate exista pe pământ? Titlul articolului pe care l-am cetit în IZVESTIA: „Lumea fără Margarita”! M’am delectat privindu-i şi în fotografie…
    Vă trimit fotografia prin e-mail, deşi s-ar putea sa o aveţi!

    • mesmeeacuttita Says:

      la tzanc venit comentariul vladimiresc – spusele lui julian barnes exact de romanul iubirii dintre maestru si margarita (id est mihail afanasievici si elena sergheevna) au nevoie ca o contrapondere!

      desi stiu ca astazi suna patetic o ademenire precum „vino cu mine, cititorule! cine ti-a spus ca nu exista pe lume dragoste adevarata, devotata, dragoste vesnica? sa i se taie mincinosului limba lui ticaloasa!” – eu si inca vreo cativa (foarte putini) mai credem in astfel de lucruri.
      mai mult chiar, nu am deloc de gand sa imi pierd credinta aceasta.

  6. anca giura Says:

    Eram undeva în mare în Muntenegru anul trecut( Unde se revarsă(!:) ) Bojana în Adriatica) . Eram aproape de nişte ruşi tare haioşi care aveau o basarabeancă printre ei. Eu m-am mirat s-o aud salutându-mă în româneşte. Şi cum cu restul nu puteam vorbi că nu ştiau decât ruseşte, i-am salutat aşa( transcriere fonetică): ialiubliumihailbulgakov! Maaaamă, ce bine ne-am înţeles începând din clipa aia! Iată unde te duce iubirea de literatură, zău!

  7. mesmeeacuttita Says:

    🙂 corect ar fi fost – ialiubliumihailafanasievicibulgakov!
    (faina poveste si potrivita ca o manusa pentru bulgakovfilia mea)

  8. Vladimir B. Says:

    „Maestrul şi Margarita” e mai mult decît literatură!

    Iar ruşii nu sunt cu precădere iubitori de Bulgakov, şi mai ales ai acestui roman. De noi ce să mai zic?

  9. mesmeeacuttita Says:

    fireste ca M & M e mai mult decat literatura, e aproape o mistica (entre les connaisseurs)…

    spasiba pentru fotografie, am primit-o (nu o stiam)!

  10. Vladimir B. Says:

    Aş zice că peste ceva vreme M & M va fi pe acelaşi palier cu „Iliada” lui Homer! Care ce este: mit, realitate, tratat istoric, poezie, alchimie verbală, carne vie???

  11. mesmeeacuttita Says:

    as pohti si eu cu ochii inchisi asa mitizare a maestrului si margaritei, dar poate ca e mai bine sa raman mesmeea skeptikovna cuttitovski, adica prudenta cu invalmaseala mitului si a alchimiei, ca sa nu fiu deceptionata ulterior!

  12. anca giura Says:

    Maestrul şi Margareta este cartea vieţii mele. E adicţie, e magie. Am un bărbat pragmatic, citeşte rar literatură. După ce a citit MşiM a rămas marcat. Quot erat dmonstrandum.

  13. mesmeea cuttita Says:

    eeeeee (ma bucur eu ca o post-bacanta), asta da reactie si convertire!

    • Vladimir B. Says:

      …sau „înrobire” ceea ce, de multe ori, devine sinonim cu convertirea.

      • mesmeeacuttita Says:

        daca ma gandesc ca noi am putea fi vazuti si ca niste „robi” ai romanului maestrul si margarita, as zice ca prefer termenul ROBI decat pe acela de inrobiti (intrucat cel din urma cuvant parca prea vantura un juvatz de pus la grumaz!)
        fiindca robii sunt oarecum de buna voie, in vreme ce inrobitii sunt mai degraba siliti (de fapt e totuna, dar suprainterpretez)…

  14. Vladimir B. Says:

    De acord și cu interpretarea, dar și cu posibila suprainterpretare!

  15. valeriu Says:

    Interesant fragmentul din J. B.

    Dar mult mai interesanta discutia care a urmat. Bulgakovfilii fac ce fac si catre final tot la M & M ajung.

  16. mesmeea cuttita Says:

    akiba dixit! 🙂

  17. anca giura Says:

    Eu nu citesc o carte a doua oară, doar volumele de poezii. Aşa sunt. Numai M&M o voi citi din nou, a patra oară. Să moară cultura imposturii artistice, de nu e asta adicţie în stare pură. 🙂

  18. mesmeea cuttita Says:

    atunci vivat adictia! (de data aceasta e adictie ultrabenefica, fie-mi ingaduita redundanta) 🙂

  19. matei Says:

    …reciprocitatea în dragoste naşte corpul psihic, croit şi ţesut de îndrăgostiţi. Corp care, pentru a fi viu, are nevoia de a fi străbătut energetic. Numai astfel, consider eu, corpul psihic va deveni trup psihic, iar dragostea va deveni fericire. Energia aceea este, pentru mine, iubirea.

  20. mesmeea cuttita Says:

    matei psihopompul si matei energofilul tocmai a comis o axioma bijuterita!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: