intermezzo (2)

Am un prieten care aproape a înnebunit: e pustiit până la capăt și nu mai știe altceva decât de pustiul din el. Doar cuvintele îl mai liniștesc din când în când: fiindcă e nevorbit, el are nevoie de spovedanii concentrice. Ascultându-l cum vorbește despre el și vorbindu-i, știu și simt că e nefericit dincolo de orice formă firească de nefericire. Întrucât nefericirea lui este și ea atipică. Iar cel mai tare îl chinuie nimicul: nu mai simte nimic, nu mai crede nimic și are senzația că nu mai știe nimic. Ceață și haos. Nu mai știe nici cine este, nici ce este. Tristețea lui aspră și moale în același timp e o tristețe și de bărbat, și de femeie. Știe concret (nu doar ideatic) că va muri cândva și nu se teme. Se teme doar de suferința psihică și sufletească de acum, de dinainte cu mult de a muri. Îi este frică să nu moară psihic dinainte de a muri fizic. Aceasta e singura spaimă care îl doare până la os. Lucrul ciudat în el este că are și nu are putere: simt un curaj nebun în el și în suferința lui, și, în același timp, există etalată în el, în toată splendoarea ei parșivă, o fragilitate mată, fățișă, uriașă. Nu am o rețetă pasabilă, nu știu cum să-l ajut altfel decât lăsându-l să vorbească despre sine. Ca să te dezintoxici de tine e necesar să intoxici pe altcineva? Psiheii (cum le spun eu profesioniștilor cu pricina) știu asta dintotdeauna.

Anunțuri

17 răspunsuri to “intermezzo (2)”

  1. FID DeScribor Says:

    Niciodata cred ca nu poti sti cu adevarat ce se poate intampla.
    Uneori, oamenii ca el au lucruri nespuse, dar care niciodata nu vor fi spuse. Si care nu au nevoie atat sa povesteasca asta, cat cineva sa le spuna in locul lor. Si asta sa fie ceva cinstit, sa nu fie vorba de neputinta.
    Cred ca are nevoie prietenul de un prieten care sa-i fie pana la capat. Si nu vorbesc de capatul de care citesc aici. Ci de a crede in ce-i spui cuiva, tu insuti, cu tot sufletul.
    Dar, pana la urma, pentru fiecare e altfel…

  2. mesmeea cuttita Says:

    de-scribor este intelept ca de obicei (plus delicattt, da, scris cu 3 t). vorbirile intre cei care asculta si cei care povestesc cu tristete aspra sunt reversibile uneori, chiar daca nu se stie cand.

  3. FID DeScribor Says:

    Poate ca tot povestile salveaza pana la uram.

  4. coramica Says:

    Exista tot felul de povesti, povestile cuvintelor, povestile privirilor…privirea spune mai mult decat orice, iar cand e insotita de vorbe, acestea te lamuresc…sau pastreaza mistrul. Cine stie?

  5. mesmeeacuttita Says:

    cu siguranta…

  6. Cony Says:

    Poate ca nu mai gaseste in el o motivatie sau puterea de a-si dori sa continue. Eu cred ca astfel de comportamente au la baza o dezamagire profunda. Moartea, indiferent ca e phisica sau fizica, nu cred ca trebuie privita cu teama. este doar parerea mea.

  7. ora25 Says:

    ar fi bine dacă ar funcţiona transferul de care vorbeşti în final. dar nu cred că intoxicarea altuia duce la dezintoxicarea sinelui ci doar la răspândirea/înmulţurea toxinelor 😦 cu atât mai mult în cazul unui receptor empatic sau preocupat de a-nţelege.

  8. matei Says:

    Că vorbim despre noi, că vorbim despre alţii, în cele din urmă, vorbim de fapt tot despre cum arată singurătatea noastră. A vorbi despre tine înseamnă a-l corupe pe cel ce te ascultă. Zic , întrucât intoxicarea îmi pare prea gravă şi, în acelaşi timp, prea trecătoare. A corupe pe cineva cu înseamnă a-l determina pe acel cineva să se manifeste durabil cu simptomele singurătăţii prezentate. Pentru că tot timpul, din punctul meu de vedere, noi nu facem decât să ne recunoaştem în simţirile celuilalt, a celui care are curajul de a-şi numi singurătatea. Tocmai pentru că numeşte, acela nu e singur. Mult mai singur eşti tu, cel care asculţi. El e plin de singurătatea lui! Ba chiar o împărtăşeşte cu tine, chemându-te să iei act de singurătatea lui. Frica, teama, aspecte la care nu mai reacţionează, rămân o simplă emoţie omenescă ce, foarte rar, se fac simţite de cel plin.

    E ca atunci când simţi milă pentru cineva, deşi în alte conotaţii. Suferinţa ta, a celui care simte mila, e mai adâncă şi mai tăioasă decât a celui pentru care simţi mila.

  9. Corina Says:

    E o spaimă, îţi spun, e realmente o spaimă care molfăie sistematic bucăţi-bucăţi din tine. Şi când simţi că înnebuneşti complet, adormi, te trezeşti şi-o iei de la capăt, cu sunetul lugubru al molfăitului în urechi.
    Poate, de fapt, empatizez în mod „forţat” cu tristeţea „şi de bărbat şi de femeie” a prietenului tău.

  10. mesmeea cuttita Says:

    yappp…

  11. Saghar Says:

    si eu sunt la fel, dar nu am avut inca sansa unui prieten adevarat care sa simta la fel ca mine…. poti sa i spui sa ma adauge in faceb daca vrea…eu mai mult scriu decat vorbesc, si imi place la nebunie sa acsult povesti de viata, fara a ma simti obosita…… imi place sa analizez oameni cat mai ciudati, sa incerc sa inteleg de ce au ajuns asa…. apoi sa scriu despre ei in caietele mele…sunt curioasa daca el se plange mai mult decat mine, daca e mai intoxicat decat mine….haha nu prea cred sa existe asa ceva…. am gasit articolul absolut intamplator….. asa ca… poate sa imi scrie un email, doar de curiozitate, sa vedem care e mai plangacios si cu mai multe povesti de viata de spus 🙂 sa nu se supere…..si nici tu….sau dvs, nu stiu varsta…..multumesc. btwm saghar inseamna ocean pt ca sufletul omului e la fel de imposibil de inteles ca si oceasnul…multumesc 🙂 si sper sa fie vesel acum..am avut si eu un blog dar am uitat si numele lui si parola, pt ca nu intra nimeni acolo sa citeasca..nici nu imi mai amintesc despre ce am scris in el, anul trecut..mult succes in orice! 🙂 c.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: