anti-chimbal (7)

Spuneam la începutul serialului anti-chimbal că am să-mi secondez mica analiză de tip close reading pe spusele lui Julian Barnes despre dragoste, revăzând filmele lui Ingmar Bergman. Între timp am tot revăzut și am și uitat că am revăzut de cât de multe lucruri am făcut și mai am de făcut. Face to Face (filmul meu preferat din Bergman), The Shame, The Touch, The Silence, Persona, Fragii sălbatici, Poveste de iarnă, O vară cu Monica, Sonată de toamnă, Scene dintr-o căsătorie, Sarabanda și destule altele. Așa că mă întorc la Mr. Barnes care propovăduiește după cum urmează:

Haideți să începem cu începutul. Te face dragostea fericit? Nu. O face dragostea fericită pe persoana pe care o iubești? Nu. Îndreaptă dragostea toate lucrurile? Nici vorbă. Bineînțeles, a existat o vreme când exact asta credeam. Și cine oare nu a făcut la fel (unii o fac în continuare, în ungherele ascunse ale sufletului)? Nu putem deduce din însăși forța năzuințelor noastre că, odată atinsă, dragostea face durerile de zi cu zi mai suportabile și funcționează fără eforturi pe post de analgezic?

Întâi de toate admit că eu fac parte din categoria unii o fac în continuare, iar lucrul acesta mă face să mă amuz (deocamdată) cu tâlc de cartezienele afirmații ale lui J. B. – dacă lucrurile ar sta altfel, probabil aș fi cusurgie (oare nu sunt deja?). Dar nu asta contează acum. Mr. Barnes joacă intenționat o carte flegmatică și teatral-cinică, punând în balanță etapa când el însuși a crezut că dragostea înseamnă tot și schimbă lumea, și etapa ulterioară când a priceput că lucrurile nu stau așa și a rămas, golănește spus, cu buzele umflate. Chestiunea este că lucrurile s-au schimbat relativ dramatic doar pentru J. B. (cu Weltanschaaung cu tot), vag ulcerat de faptul că dragostea ar putea fi totul pentru destulă altă lume, deși pentru el nu mai este. Drept care domnul Barnes generalizează o concluzie personală și o ridică la rang de axiomă. Dar face lucrul acesta intenționat ca provocare și în stil actoricesc. Asta îmi și place enorm la el: știe să-și pună ce mască/marcă stilistică și afectivă dorește, se joacă inclusiv cu măști suprapuse, fiindcă singurul lucrul pe care nu îl suportă este pielea jupuită. Așa încât despre pielea jupuită a dragostei nu îl vom auzi niciodată vorbind. Vorbește, în schimb, cu acuratețe despre fericire și nefericire (sau despre sintagma te iubesc), fiindcă este interesat de exactitate și precizie. Cuțitașele lui de mâncat sunt curate și noi, strălucesc de atâta limpezeală (sau limpezime?). Dar, la urma urmei, Julian Barnes ne comunică niște cuvinte și idei care nu invalidează dragostea altfel decât lingvistic, aș spune. Fiindcă există ceva ce domnul Barnes nu mai poate nicicum tăia, analiza, decupa. Anume: starea de dragoste.

Anunțuri

32 răspunsuri to “anti-chimbal (7)”

  1. ora25 Says:

    păi există vreun lucru care te face fericit? sau care îl face pe altul fericit?

  2. mesmeea cuttita Says:

    ehei, corabioara este pesimista sau sceptica in aceasta dupa-amiaza a unui faun? 🙂

  3. ora25 Says:

    păi nu, adică nu aici 🙂 dar de ce să împovărăm dragostea cu aşteptări pe care nu le avem de la niciun alt lucru oricum? 🙂

  4. mesmeea cuttita Says:

    impovaram dragostea sau omuletii care se presupune ca iubesc? putem impovara o stare si un simtamant? sau cel iubit/cea iubita devine dragostea? despre ei vorbesti?

    • ora25 Says:

      piii despre ea zic, că îi cerem să vină cu fericire cu tot, ei; nu lor. ei sunt mici, nu le cerem aşam pe faţă 🙂 că dacă le-am cere lor, nu că i-am împovăra, da’ i-am cocoşa din cale-afară. 🙂

      • mesmeea cuttita Says:

        … de aceea exista camile cu o cocoasa si cu doua cocoase, stiu ele cele stiu (si cu insetarea versus rezervele de apa – asijderea)

  5. coramica Says:

    Dragostea, atunci cand e impartasita, cand simti ca nu mai poti fara celalalt, cand simti ca sufletul tau pluteste, te face fericit(a)

  6. mesmeeacuttita Says:

    riscam sa fim patetice, drept care ar trebui sa avem mai mult simt critic si mai multe clame de prins rufe 🙂
    cat despre cinism, presimt ca bate la usa deja…

    p. s. marturisesc ca nu rezonez la plutiri in acest sens!

  7. ora25 Says:

    şi alain de botton mai face „ulceraţii” din astea , l-ai gustat?

  8. mesmeea cuttita Says:

    nu l-am gustat inca, dar tocmai m-ai starnit!
    cu ce anume sa-l mananc?

    • ora25 Says:

      pii mai la obiect ar fi chiar „eseuri de îndrăgostit”. în plus e şi subţire 😀 măcar nu te înhami la o lectură lungă despre care nu ştim cât ar fi de plăcută 🙂

      • mesmeea cuttita Says:

        vor fi fiind eseuri de post-indragostit, oare, din acelea de ingurgitat cu lichior fin si ciocolata? ba chiar si cu keith jarrett cantand la pian!

      • ora25 Says:

        aaaa, nu prea cred, căci e un eventual îndrăgostit chinuit de ridicol şi de derizoriu. ar fi păcat de ambianţă. nu prea ştiu cu ce să îl
        asortez. zic „eventual” căci nu mi-e clar cum că ar fi de-a binelea îndrăgostit 😀

      • mesmeea cuttita Says:

        … ma habaucesti de cap!
        o sa caut sa vad ce e cu monsieur botton-bonbon!

  9. coramica Says:

    Chiar deloc, e exact ce simt…daca pt mine dragostea nu e o povara?

  10. mesmeea cuttita Says:

    atunci cinicii si scepticii vor striga cu glascior invidios-fraternal/sororal – iata un omulet (omuleata) fericit(a) 🙂
    (asa cred, dar poate ma insel cu buna stiinta!)

  11. MB Says:

    e un pic de masochism şi în ”îndrăgosteală”, dacă un cinic serios vede repede naivitatea celui îndrăgostit. la fel cum e şi o doză consistentă de sadism dacă naivul apucă să fie cinic imediat după prima ”îndrăgosteală”. complicat? ..şi nu prea..
    cred [fără amarul cinismului, ci senin] că dragostea nu e totul pentru nimeni. de cele mai multe ori e decorată prea mult, pentru eroisme pe care şi le arogă pe nedrept sau îi sunt atribuite ad ignorantiam. sau, să zicem, în detrimentul fumuseţii, mai aspre, a cunoaşterii.
    devin patetic, presimt..:)
    se tot spune că a iubi e totuna cu a cunoaşte.
    e doar un abuz lingvistic

  12. mesmeea cuttita Says:

    eu as exclude din ecuatie masochismul altfel decat ca trop (sau „acid trip” simbolic, eventual) in chestiunea dragostei. cat despre sadism, daca e tentant, doar ca exbitionism si voyeurism de ocazie! naivii intotdeauna isi gasesc ac de cojoc in ochii cinicilor, iar eroismul e o guma de mestecat a carei aroma dureaza in mod firesc doar 10 minute. oricum, poiematike este cel mult post-patetic (am eu o mica obsesie cu post-), mai degraba stoic, si inca unul invalmasit si in acelasi timp cu mreje minutioase 🙂

  13. MB Says:

    ei, făceam şi eu pe seriosul-sentenţiosul 🙂
    sunt un stoic, e-adevărat. dar unul prin convertire. dacă aş fi ţinut blog acum 10 ani ar fi sunat destul de mizantropic. bine, slavă Domnului, că m-am trezit să scriu în văzul lumii abia acum, când m-am mai limpezit un pic.
    de fiecare dată când mă îndrăgostesc devin ridicol. de ce oare? m-am tot întrebat. n-am găsit răspuns. se poate ca ex-centricitatea actului să-mi inducă vreo stranietate comportamentală. în secret, de multe ori mă îndrăgostesc numai ca să mă pot bucura de ”a mă dărui”. apoi constat de fiecare dată că mă ofer numai ca să pot scăpa de mine, că nu mă mai suport.
    bizară lucru dragostea. un bazar bizar
    dar să revin..de unde sentinţa asta a propos de eroism? cred sincer că eroismul e al eternităţii. iar sublunar, nu duce imaginaţia o luptă cu raţionalitatea? din care prima iese mai mereu învingătoare? printr-un eroism smerit?

    • mesmeea cuttita Says:

      un bazar, ce bine spus, cat de exact!
      poiematike este un intelept nesupus, asa cred. nesupus inca intru totul cuvintelor.
      ideea de eroism smerit imi convine pentru destule lucruri 🙂

  14. MB Says:

    * bizar lucru..

    • ora25 Says:

      eroism smerit? eu cred că şi blazarea şi ridicolul repetat deci anticipabil deci evitabil şi pura oboseală aştern o moale păturică de autocenzură peste fantazia. şi cred că şi ea se erodează pe ici pe colo şi stă mai în lanţ, servind instinctul de conservare al omului care numai prin cine ştie ce tertipuri reuşeşte să se delecteze cu propriul ridicol. prin tertipuri înţelegând şi eforturile de resuscitare a gustului din guma de mestecat, după cele 10 minute de graţie. apoi ipostaza ridicolă intervine numai când deja arunci o privire exterioară asupra ta, deci când deja te-ai smuls oarecumva din gumă şi începe să te intereseze ce a mai păţit propria persoană necenzurată la timp. unde guma devine o ramă. 🙂

  15. mesmeea cuttita Says:

    cu paturica nu avem ce face, nu-i asa, corabioara? imi place expozeul anterior usor manios si foarte elegant. ce duelgie ai putea fi!

    pai tertipuri sunt peste tot, asa ca de ce sa ne miram. suntem o civilizatie de tertipuri.

    • ora25 Says:

      eeei, pare el mânios dar nu era, am răspuns cu implicare! 🙂
      de fapt mai sunt lumini care răzbat şi prin găurile păturicii, chiar dacă ne-o tragem pe ochi. poate fi un filtru bun păturica. mai ales pentru eroi. le menţine balanţa termică, după pierderile în luptă :).

  16. mesmeea cuttita Says:

    cu paturica deasupra imi inchipuiam eu cand eram mica oaresce – imi inchipuiam cum vin valvartej nori, mari, oceane, furtuni, scintilatii, clipoceli, si ma fura!

  17. Jurnalul ipohondrului Says:

    Iata ca ipohondrului, desi mi se pare o chestie relevanta , nu ii este usor sa gestioneze patetismul declaratiei amoroase care se afunda intr-o proliferare sentimentalista, cu valente eufemizante . am postat zilele trecute , un text de ‘ piele jupuita’, apoi m-am inspaimantat si l-am sters.

    e foarte frumos evantaiul dumneavoastra negru. era in ton cu discutia despre curtezane sau era asa un outil pour la deconstruction des soutenances de memoire?

  18. mesmeea cuttita Says:

    spaima trasa dupa o „jupuiala” este destul de normala…

    da, evantaiul meu e frumos (din insula rodos) si s-a potrivit la hazard cu discutia despre curtezane, nefiind el un instrument nici proustian, nici anti-proustian, ci reazam utilitar, varatec dantelarit, inclusiv atunci cand vreau sa rad, fara sa fiu vazuta, ori ma schimonosesc, si iar nu vreau sa fiu vazuta.

    nu aveam de unde sa stiu ca sunt pandita pe gaura cheii!

  19. geanics Says:

    Vad ca se comenteaza despre dragoste… mie mi-a atras atentia Barnes. In ultima vreme l-ati tot pomenit. mai e un loc in fan-club? Dupa ce am citit Trois, care mi s-a parut extrem de… real life, am luat la rand cartile lui. Very britsih, very eclectic, very stylish, very urban, very actual (mi-l inchipui cu un cocteil Martini in mana, cu bratul sprijinit de manerul unui fotoliu – armchair suna mai bine -, picior peste picior, putin mai incolacit decat e cazul, amintind de un dandy, tragand maslina de pe betisor). Nu neaparat pentru ca asa ar fi, ci pentru ca asa-i sade bine unui britanic foarte urban sa pozeze. Stiu. Cliseu. Dar el construieste demential pe clisee, creandu-le alte contexte. Astfel, cliseele isi pierd valoarea de clisee. Ca si Kitsch-ul voit in arta. Si totusi… in dragoste… :)) cat de ne-cliseu ni se pare ce facem fiecare si cat de cliseu poate arata din exterior totul! De fiecare data ma gandesc ca suntem mult mai asemanatori intre noi decat credem. Mai ales priviti de sus. 🙂

  20. Jurnalul ipohondrului Says:

    ei,nu era chiar voyeurism pe acolo. ci era pur si simplu o remarca asupra evantaiului. eram chiar in prima viziune.hahhahahah

  21. mesmeea cuttita Says:

    astept viziunile doi si trei! (doar 2 si 3 sunt numere sfinte, asa incat nu poate fi vreo rau)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: