Vara trecută am fost la Dunăre, la domeniul Neo-Macondo al lui Mircea Dinescu, cu o parte dintre povestașii clujeviți de la atelierul 1001 de zile și de nopți. Una dintre obsesiile mele acolo au fost cei cinci struți pe care gazda noastră îi creștea la vreo doi kilometri de casă, la capătul unui drum plin de duzi violeți din care și noi mâncam când și când. Știam de unul dintre struți că era teribil de gelos, căci lovise ca un boxer profesionist un cocoș insolent care îi curtase struțoaica; a doua zi, respectivul cocoș, ucis din relativă pasiune, fusese servit la prânz. Cum povestașii erau pofticioși să-i fotografieze pe cei cinci struți, neștiind eu care era struțul ucigaș de cocoș, eram angoasată ca nu cumva vreuna din păsări să se repeadă la povestașul sau povestașa fotograf și să aplice un knock-out de ținut minte pentru totdeauna. Așa încât supravegheam ca un soldățel de plumb capetele și ciocurile celor cinci struți, pe care îi cercetam parcă sub lupă, dornică să prind fiecare mișcare și fiecare râvnă a lor: de a mânca, de a lovi, de a ucide. Dar la fel de aprins supravegheam și capetele povestașilor clujeviți, astfel încât mintea lor să nu se clatine. Tot privindu-i, însă, mai ales pe struți, destul de speriați și ei de sosirea noastră pe capul lor, am priceput de la un punct că păsările acelea nu ajunseseră acolo din Australia, nici din Africa. Dar oare de unde plonjaseră? Erau niște specimene foarte gri și scămoșate, cu picioarele mai subțiri decât de obicei și cu ochii zgâiți nefiresc, de parcă ar fi fost hipnotizate. Eu însămi purtam niște ochelari negri de soare, ca să nu fiu hipnotizată la rândul meu.
(Mai departe să scrie cine poftește și să continue povestea de la pisicile lui Alistair la struții lui Mircea Dinescu.)
Mesmeea Cuttita's Blog 
iunie 24, 2010 la 10:14 am |
Strutii nu aveau cum sa fie din Patagonia sau Africa de Sud. Proveneau cu sigurantza din arca lui Noe. Statusera la babord. Mai mult nu ma duce mintea…
iunie 24, 2010 la 1:07 pm |
Cu siguranta il duce, insa, mintea pe Julian Barnes. Drept care sa spunem ca, intr-adevar, strutii acestia se foisera pe arca lui Noe, dar scapasera de acolo atunci cand Noe, suferind de apendicita, fusese operat cu un obsidian ascutit de ciocul unui strut insolent. Ca sa nu mai fie folositi drept instrumente chirurgicale, ceilalti struti se hotarara sa evadeze.
iunie 24, 2010 la 12:28 pm |
Scrisesem ceva despre strutii regali, dar scrisesem asa de mult, ca ar fi ciudat sa scriu din nou.
Asadar, trebuia sa-mi pun ochelari sa nu raman hipnotizat.
iunie 24, 2010 la 1:09 pm |
De-scribor isi puse ochelarii de autohipnoza si incepu sa danseze ca un dervis rotitor. Cand il vazura dansand astfel, strutii isi luasera ramas bun de la strutoaice si se aruncara, la randul lor, in meseria de dervisi.
iunie 24, 2010 la 1:21 pm |
Si tocmai incepura sa vorbeasca si sa orbeasca despre varul lor din Paris, Strutul Le Roy de la Jardin des Plantes, care se roteste toata ziua buna ziua, astfel incat sa fure ochii vizitatorilor si nimeni sa nu-si arunce privirea sucita spre perechea lui care nu se desprinde niciodata de coltul ei, unde, pesemne, se petrece vreun lucru foarte important, pentru ca ea nu facea cat e ziua de lunga decat sa-si inalte si sa-si coboare capul. Doar la miezul zilei, incepeau sa se plimbe in jurul tarcului, amentindu-i pe spectatori.
Strutii de aici mai visau insa si la altceva – stiau ca varul Le Roy fusese dintr-o familie de struti folositi pentru curse, in America de Sud si eii insisi se antrenau acum intre ei pregatindu-se pentru marele eveniment care avea sa fie la ferma. Se pregatea un fel de sarbatoare de vara, iar atractia maxima avea sa fie un carnaval petrecut in fuga. Strutii aveau sa fie inseuati si cei mai curajosi aveau sa se intreaca in jurul lacului.
iunie 24, 2010 la 2:25 pm |
Cat despre America de Sur, ce sa mai zicem decat ca acolo si numai acolo strutii isi gasisera salas de taina intr-un depozit de smaralde in care cuiburi mari de paianjeni se zaharisisera de atata asteptare, preschimbandu-se in flori de zahar candel si miere gelatinoasa.
iunie 24, 2010 la 6:09 pm |
Sub nasul lui Khaled se năşteau câmpuri de lavandă şi izvoare însiropate cu vanilie, prospeţimi de iarbă cosită şi de rufărie înşirată la soare, izuri de călăreţi şi cai şi nori de colb şi fum şi praf de puşcă, tăvi de alinturi gurmande, livezi colorate şi păduri adânci, iazuri înţepătoare şi cascade zdrobitoare, stradele ambigue şi intrânduri picante, nuferi puritani şi luminişuri diafane şi sălbăticii toxice, animale, licheni şi vibraţie din aripă de libelulă îmbibată în nectar şi polen. Toate erau trecute pe sub nasul de acrobat reader al lui Khaled, până când, în sfârşit, în timp ce inhala vapori roşiatici de Krasnaia Moskva, nările-i fură cuprinse de un tremur. În acelaşi timp, pe ochiul de struţ se aşternu o foiţă subţire de aur şi cristalinul luă forma unei ample cupole strălucitoare. Trecând în modulul de bird’s-eye view, ochiul de struţ îşi dădu seama dintr-o privire piezişă că imediat dedesubt erau câteva cupole surori, iar jos de tot, o săgeată ce arăta chiar spre el, purta o fermecătoare inscripţie: Pokrovsky Sobor.
Dar n-aveam cum să urmez această destinaţie decât mult mai târziu, după îndelungi peregrinări, căci în timp ce circul Globux se reducea la intarsiile unei farfurii de jad printre alte farfurii de jad rotite pe beţe de o chinezoaică contorsionistă, Khaled şi Bakhta dispăreau iarăşi de sub privirile mele. Fiţi fără grijă, nici un animal din această poveste nu a fost rănit: lamele, zebrele şi antilopele s-au făcut ghem şi s-au transformat într-o colonie de urşi panda care degrabă s-au năpustit asupra mugurilor de bambus din salata Xie Huang Xian Zhu Sun preparată de Qian Bao.
Struţii vin de la circ.
iunie 24, 2010 la 7:57 pm |
(ay, corabioara, ce fragment inmiresmat – acesta-i comentariu de culise si intermezzo! – prin urmare e scris cu cerneala invizibila)
iunie 24, 2010 la 8:22 pm
chiar aşam, să spun aici la secret, din goana struţului, la mulţi ani de zioooaaa mesmeică. aşam am aflat eu la un moment dat că ar fi!
iunie 25, 2010 la 4:55 am
mdam, multumeli, de sanziene benchetuim cu vrajitoarele, dar acum am postit intrucatva, fiindca adjuncta e la paris cu doctoratul!
insa revansa ne-o vom lua cand se intoarce zisa estheraaa!
iunie 24, 2010 la 7:38 pm |
Struţii ăştia vin de la un circ, poate, dar, cu siguranţă, din România. Priviţi ce mutră severă are domnul din prim-plan, cu obrajii supţi şi uscaţi. O fi vreo Aurică, strigă, strică…Se uită cercetător, te măsoară din cap până, mai ales, în buzunare. E greu de mulţumit. Ţâţâie, mâţâie, cârcoteşte, nimic nu-i prieşte. Ce smaralde, ce flori de zahăr, ce lavandă, vanilie, farfurii de jad etc. NU SE POATE! NU EXISTĂ! NU! NU! NU! etc.
I se face des părul măciucă, nu se-ncurcă, mai ales cu nişte pârliţi de povestaşi, fie ei clujeviţi. Nu atacă singur, ci in ,,haită”, ca să zic aşa, dovadă – vezi poza. Cred că sunt 1001, da apar doar la nevoie, când fluieră căpetenia.
Cu povestaşii mai sus-amintiţi nu a fost nevoie de mobilizare, se vedea pe chipurile lor că nu pricep nimic. Agitau, ca chinezii in afara Chinei, nişte cutii ciudate din care porneau fulgere de scurtă durată, năucitoare, însă. I-ar fi ciocănit ca pe prostul de cocoş, da îi era jenă de maestru. Dinescu. Le făcuse instructaj aproape o lună, nu se cădea să facă pe nebunu. Şi-apoi, provizii aveau deja, omu se pregătise, zău aşa!, iar ăştia nu puteau fi serviţi la o singură masă, să se şteargă repede urmele unei crime pasionale. 1001 de zile şi nopţi s-ar fi servit lumea din ei (au, sigur, zgârciuri şi nu alunecă lesne pe gât, chiar stinşi cu proverbialul vin dinescian), timp berchet să dai ochi în ochi cu un cap-de-cretă din poliţia secretă. Mai bine, lasă! A lui nevastă avea, oricum, gusturi mai bune. Pe bune!
Aşa au scăpat ei, în umbra duzilor violeţi, de o moarte care ar fi putut dovedi ceva.
iunie 24, 2010 la 8:01 pm |
Nici chiar asa, nici chiar asa, sa nu cadem in panteism si antropocentrism, clujevitii nu vor calari niciodata struti, dar nici strutii nu vor fi vreodata mancati de clujeviti. Capeteniile celor 1001 de zile si de nopti se asternusera la povestit, dar erau pregatite si pentru fluieraturile pe ulicioarele cu odoare sau chiar pentru ocheadele din cafenele cu ferestre zincate. Avalansa de arsita de rostogolea cu dintii ei franjurati peste toata lumea.
iunie 24, 2010 la 8:04 pm |
Despre carnavalul fugii
În noaptea premergătoare carnavalului fugii,
unul dintre struţi, Bordistate,
îşi aranja cravata penească într-un ciob de oglindă.
În acel moment, luna lăsă cîteva firicele aurii să cadă,
făcînd astfel culoar de lumină de la oglindă
pînă la soţia vărului Le Roy. Camelustia tocmai deschidea
o uşă într-un ou albastru şi colţuros,
pe care-l scosese de sub ea.
De acolo se ridică duhul struţilor, Claudikant,
cu ciocul adulmecîndu-şi frăgezimea bătrîneţii.
După ce se dervişă puţin, îi spune Camelustei:
„Dacă mîine struţii noştri nu aleargă mai repede decît ei înşişi,
nu voi mai recupera mersul ştrengăresc al circul nostru Globux Lucric”
„Dar ştii bine” îi spuse struţulessa
„că iuţeala fugii stă pe vîrful limbii
aceluia care încă nu s-a născut.
Cum va fi posibil?…”
„Acela va trebui să se nască în el în noaptea asta.
Iar coaja mea albastră se va întinde peste cer ca o cupolă.
Numai la miezul zilei cel născut
să reuşească a face treisprezece tumbe,
atît de repede, încît niciun om să nu-l poată vedea cu adevărat”.
Bordistate începu atunci să se gîndească la naşterea sa.
Mai avea puţin timp. Se puse în cap,
poziţia lui preferată de somn,
iar visele se auziră căzînd ca nişte pahare ce se sparg.
Şi cuvintele din primul şi, totodată, cel din mijloc vis cam aşa erau:
iunie 24, 2010 la 8:14 pm |
(paranteza voioasa si neparticipanta la snurul epic – iarina e dimoviana foc!)
iunie 24, 2010 la 8:09 pm |
– din cămilă ne naştem şi în cămilă ne-ntoarcem. 😀
iunie 24, 2010 la 8:13 pm |
– din struti fugim si in struti ne intoarcem ca sa nu mai fugim niciodata 🙂
iunie 24, 2010 la 8:17 pm |
Dacă te uitai bine la ei, ochii struţilor erau ca nişte ochi de peşti strânşi de gât. Nu că ar avea gât peştii… Dar dacă ar avea, atunci cu siguranţă aşa ar arăta nişte ochi de nişte peşti strânşi de gât. Apoi mi-a trecut prin cap o altă chestie. Măi, îmi spuneam, care este hrana principală a struţilor crescuţi în România? Lucerna. Ţineţi minte! Lucerna. Adică trifoiul. Sau anomalia acestuia, trifoiul cu patru foi (un fel de trifoi handicapat care aduce noroc, aşa cum purta noroc „nebunul cetăţii”). Cred că struţilor din România li se dă să mănânce trifoi cu patru foi că da’ de a avea crescătorul noroc în afacere. E o loterie şi asta. Astfel că ochii struţilor par nişte mingi de loto gata să iasă din urnă. Ştiţi urna aia de la 6 din 49… O altă cauză pentru care ochii aia sunt atât de bulbucaţi este faptul că, poate, struţii se miră. Încontinuu. Cum mama dracu’ de au ajuns aştia să facă 4000 de euro pe an de pe unul ca mine? gândeşte struţul… şi vând un ou cu aproximativ 40 de euro. În medie. Să zicem că mă pot oua cam 40 de ouă pe sezon. Vă daţi seama cât se poate câştiga? Iar eu nu văd, dom’le, niciun leu, pe criza asta! Nici măcar să-mi vopsesc penele ca să nu arate atât de ponosite şi de cenuşii… Căci, sincer, când vă gândiţi la pene de struţ, nu-i aşa că vă vin în minte toate culorile numai culoarea reală nu? Nu-i aşa că vă gândiţi mai repede la Moulin Rouge decât la… struţ… când spuneţi „pene de struţ”? De-a dreptul revoltător!
Gândi struţul într-un vârtej de gândit. Care mă hipnotiza parcă…Şi mă apăram cu ochelarii negri de soare. Oare struţul ştie că poşeta e din piele de struţ?
De unde vin struţii din România? Din ouă. Cumpărate cu 40 de euro bucata.
iunie 24, 2010 la 8:36 pm |
(vai, pre unde a fost geanics pana acum? de unde vine? si unde merge? binevenita e betty boop :))
iunie 24, 2010 la 8:34 pm |
Ci eu va spun – a te repezi cu panzele intinse in bataia strutilor, cautandu-i pe fugari, nu e deloc o culme a prudentei! Iar daca aceasta farsa a strutilor ne face sa tragem vartos la ramele narative, atunci macar s-avem privirea agera si busola suieratoare ca o plita incinsa. Hai, cantati si spuneti ce-aveti de spus, vitejilor (vitezelor), caci, altfel, pe Dumnezeul meu cel povestash, simt ca imi ies din minti! 🙂
iunie 24, 2010 la 8:56 pm |
În spatele ochelarilor mei negri gânditul se împletea într-o spirală cu gânditul struţului, aşa cum se împletesc două fire când croşetezi o şosetă. Îmi amintesc că, pe când eram încă pe băncile ISE-ului (azi FSEGA), s-a dat ca temă de semestru la un curs, hai să zicem un fel de referat, să facem un plan de afaceri. Ce plan de afaceri în anul I sau II de facultate…? În Cluj se dezvoltau saloanele de masaj erotic pe vremea aia, dar cum să mergi cu un astfel de plan? Hai să vedem cum se face un plan de afaceri şi dau un serci pe goagăl. Perfect! Am găsit ce vroiam! Ăsta chiar va fi inedit! Mă duc cu el la examen. În sală, mai erau încă vreo 10 persoane care creşteau struţi, ca mine. Alţii, în aceleaşi condiţii şi cu acelaşi profit, creşteau, cică, potârnichi. Era ca faza din Wag the Dog. Hai să găsim o ţară cu care SUA să fie în război şi despre care să nu ştie nimeni nimic. Hai! Care să fie aia? Albania. Nici naiba nu ştie ce e în Albania. Nici naiba nu ştie în România care sunt diferenţele şi asemănările dintre struţi şi potârnichi, deci, foarte probabil, că schimbarea denumirii va trece neobservată. Cu toate acestea, tineretul economist avea o mare tragere spre struţi şi spre struţocultură. Acolo se ascundea viitorul. În struţ. Iar struţul în nisip. Dacă A egal B şi B egal C, atunci A egal C. Deci viitorul e în nisip. Îngropat. Nu-i aşa că struţul poate deveni un excelent motiv de a filozofa despre viaţă şi timp? Dacă am şti ce este struţul, am şti ce suntem noi, ar putea spune Borges.
Hmmm… şi totuşi… dacă struţii aceia erau, de fapt, potârnichi? Aţi şti diferenţa?
🙂
(ce mişto când ţi se dă un motiv de aberat)
iunie 25, 2010 la 4:47 am
(wag the dog, strutocultura, zeitgeist, weltanschaaung, borges, hic et nunc, misto 🙂 …)
iunie 24, 2010 la 8:34 pm |
struţii ies din nisip. intră printr-o parte a Globuxului şi ies pe cealaltă.
iunie 24, 2010 la 8:39 pm |
De trei ori ora, nisipul isi casca gura si strutii sufla baloane de sapun in nasul meu de femeiesc musmun!
iunie 24, 2010 la 8:42 pm |
nasul musmun călătoreşte pe muson? sau pe simun?
iunie 24, 2010 la 8:47 pm |
pe simun petru si magul la un loc 🙂
iunie 24, 2010 la 8:49 pm |
şi pe pasărea simurg(h) ? 🙂 pe simun petru cred că miroase a peşte, pe simun magul – mai a paseri.
iunie 24, 2010 la 9:15 pm |
si-(a)murg(h)it de mult pre aici cu miroseli a vin si parafin!
iunie 24, 2010 la 9:41 pm |
Vogelstrauss, Vogelstrauss… oricine ar fi zis, iaca si strutul aista nebun, delireaza pre limba germanilor, numai ca acesta nu era strutii, ci era stapana lor. Eheei, nu cumva credeati ca stapanul fermei i-a invatat pe struti sa joace-nstrutat? Ba bine ca v-ati inselat, caci alta era stapanul lor, ea ii chema numai asa si ei indata veneau si se faceau cerc in jurul ei si ea ii biciua mangaietor nu cu bici, cu o fraghie facuta din doua fire: de matase si trestie. Cand ii atingea trestia, fugeau cu gatul inainte, cand ii atingea matasea, se opreau si se roteau, adulmecand ascunzisurile vantului.
Maiestrita mai era si stapana asta care, zice-se, ii invatase pe struti sa vorbeasca. Dar numai castigatorul alergaturii din noaptea cu pricina avea sa auda asa ceva si numai intr-un loc tainic, ales de ea si numai de ea.
iunie 24, 2010 la 10:19 pm |
Dar locul acesta nu stătea pe loc,
şi-l apuca şi pe el fuga struţulescă,
astfel încît, dacă picior (de pasăre) cît gîtul struţului
ajungea acolo, odihna alergătură se făcea.
Bordistate apelă la ajutorul Arhitectului cu două umbre;
astfel se născu a doua oară,
avînd grijă să fie puţin mai lung şi mai lat decît el însuşi,
pentru a ajunge înaintea sa.
Îşi puse ochelarii de lună şi o porni la sănătoasa
prin întunericul bolnăvicios şi crescînd
pînă ce cîştigă întrecerea.
Dar Arhitectul prea plin de umbra lui
îi mai făcuse şi un buzunar secret
în care-i pusese oul albastru.
Neştiind, Bordistate se lovi de cocoaşa dreaptă a unei cămile
şi sparse geometria tainei albăstrite.
Atunci, de ruşine, îşi băgă capul în nisip
şi aşteptă verdictul Măiestritei:
e cîştigător chiar fără cupola de circ a cerului
sau e imposibil un astfel de premiu fără a şti din ce fel de ou
s-a născut primul struţ?
iunie 25, 2010 la 4:43 am |
(ehei, buna dimineata tuturor! oare ce va mai aduce ziua de azi?)
Din struti ne nastem si in struti ne-ntoarcem (remix fix cu pix de blog). Slava lor si slava povestashilor de la jam session, caci tocmai am iesit din aromatul si sonorul ultra-incubator!
iunie 25, 2010 la 4:46 am |
De departe rau in timp si spatiu apucasera niste deprinderi din astea, strutodedicate, adica daca isi puneau in mintea din capul cel mic ca vor sa rada, isi dezveleau gingiile si le curgeau margaritare pe la cele patru colturi ale ciocurilor, iar daca isi puneau in mintea din capul cel mare ca vor sa planga scoteau un vaier frumos impodobit ca un pumnal, cu lama de Toledo si incrustatii de fildes, si il scoteau lung de tot, de se facea sulita, si pe urma javelina si daca tot nu se termina, il asmuteau pana la primul nor pe care il impungeau silindu-l sa stea pe loc, si de el se impiedicau alti nori si tot asa, imbulzeala noreasca, si ploua cu niste lacrimi de struti pe Cetate, de se mirau vecinii, doamne, cata seceta in jur si aici musteste pamantul de roade si curg margaritare prin iarba, dar nimeni nu stia de dedicatia strutilor. Maiestrita insa…
iunie 25, 2010 la 5:37 am |
Stiu ca nu veti fi de acord, dar e criza si omul creste struti. Dinescu e sfidator, de aceea nu imi vine sa filozofez despre struti acum
iunie 25, 2010 la 5:49 am |
(comentariul acesta e ca nuca-n perete. aici, la strutii himerici, omuletii se joaca, nu se cearta. iar strambaturile din nas chiar nu isi au locul acum.)
iunie 25, 2010 la 5:42 am |
ba când ploua cu necaz de struţ, sătenii strângeau lacrimile în covate şi frământau la ele până se îngroşau şi se despărţeau în şuviţe, apoi împleteau covoare lungi până la gura sobei, de unde pornea călătoria spre horn, tot cu scăpărici la călcâie şi tot cu pişcături de cărbuni ţipători. din casă ieşea Nor-Cald care urca până la norîmbulziţii târâţi de vânt în cele mai ruşinoase întâmplări şi îi cocea acolo sus până se îngreunau şi cădeau la pământ sub formă de pâineturi.
iunie 25, 2010 la 2:23 pm |
S-ar putea spune si ca strutii ar fi poftit o petrecere de familie in care sa se savarseasca furturi de graunte diamantine si alte giuvaeruri, dar niciuna dintre capeteniile pazitoare ale fermei nu a dorit sa prezideze debandada, intrucat nimenui nu i se nazarise ca detine o autoritate regala ori macar suprematia de netagaduit a unui director de gradina zoologica. Drept care strutii si-au bagat capul in pamant, au ramas cu dumicatii in gat si ochii lor si-au conservat nesuflecate imperialele cornee care deosebeau aceste oratanii de toate celelalte pasari ale lumii.