Angelus, TIFF & altele

Întrerup câteva zile serialul anti-chimbalic, întrucât va fi oarecare vânzoleală pre aici. Mâine, 29 mai (pe la ora pranzului), lansez la Sibiu, în Piața Mică, romanul Angelus. Începutul romanului se găsește deja postat pe site-ul Humanitas, așa că nu îl mai afișez și eu aici. Apoi  revin în Clusium unde a început TIFF-ul (deja în seara asta mă duc la două filme). În total sunt 350 de filme venite aici, mai noi și mai vechi, la vreo zece-cincisprezece o să mă duc și eu, trebuie să le aleg pe îndelete. Apoi îmi vin amici din tot soiul de colțuri ale lumii, așa că voi sta la taclale între filme pe terasa de la Obeliscul Împăratului, unde îmi tihnește mie. Dar nu l-am pierdut din vizor pe Julian Barnes, voi reveni la el după ce ma satur de movies și taclale. Am predat și cartea Biblioteca Stranie la editură, în total au rămas 55 de romane bizare pe lista mea. Iar în 12 iunie lansez Angelus la București, la Târgul de carte (dar habar nu am la ce oră). Cam atât deocamdată. O să mă întorc la discursul despre iubire/dragoste/amor în vreo 100 de ore.

P. S.

Între timp am aflat ca lansarea angeloidă de la București va fi la ora 17.00, în 12 iunie, sâmbătă. La Cluj voi lansa cartea doar în a doua jumătate a lunii octombrie, fiindcă este prea vară acum deja.

Anunțuri

32 răspunsuri to “Angelus, TIFF & altele”

  1. alistair Says:

    Foarte frumoasa coperta! Abia astept sa citesc cartea.

  2. olga stefan Says:

    as merge si eu la cateva filme, in ciuda a toate cele aglomerate, dar chiar vreau sa fie ceva ce merita, anul trecut am ajuns si la cateva „esecuri”… deci, ce spuneti? care anume v-au facut in mod special cu ochiul? 🙂

    • mesmeeacuttita Says:

      deocamdata recomand doar Mother si Cafe Noir, despre care stiu sigur ca sunt filme foarte bune.
      si Reconstituirea (una din capodoperele lui Lucian Pintilie, pentru cine nu a vazut-o inca).

  3. iarina Says:

    Felicitări pentru carte!
    Trebuie s-o cumpăr cît mai repede, mai ales că nu-mi dă pace acel „Numsisfanglindtrin”. M-am gîndit în fel şi chip, chiar la un angelesc sisific, dar ştiu că n-am cum să ştiu.

    • mesmeeacuttita Says:

      fireste, este un talc explicat in carte cu numsisfanglindtrin!
      si la o adica pot numsisfanglindtriniza si altii, fie ei cititori sau nu!

  4. SatanicVals Says:

    vreau iasi vreau iasi vreau iaaaaaaaaaasi, hai fa o legatura cu baietii de la Avantgarde din Iasi,chiar daca stiu ca ei sunt mai mult cu Poliromul. e o ocazie extraordinara sa te intalnesc aici; si oricum vreau za book cat mai repede,sa scap de weekendul asta,cel mai probabil luni. asteptam si stranioteka cu drag >:D<

    • mesmeeacuttita Says:

      nu prea stiu daca voi ajunge la iasi, desi am cativa (putini) prieteni strasnici acolo! dar angelus cu siguranta deja a ajuns pe bahlui!

  5. thecreatrix Says:

    dacă mai faceţi ateliere in cluj (sau faceti si eu nu stiu asta), mi-ar plăcea să vă revăd, doamnă.

    o zi bună.

  6. mesmeeacuttita Says:

    ateliere nu voi mai face decat prin 2012, cred. probabil pe poezie si muzica psihedelica! 🙂

  7. ora25 Says:

    coperta e într-adevăr foarte frumoasă, îmi aminteşte de îngerii şăgalnici ai lui Chagall. şi cartea, daa, sunt foarte curioasă, am citit titlurile pe site-ul editurii şi vai, e de imaginarium magorium emporium. 🙂
    şi mi-e foarte frică să vin la lansare, să ştii. dar pân-atunci mai strâng curaj, sunt sigruă că o să mai strâng.

  8. mesmeea cuttita Says:

    ar fi cazul sa strangi curaj si sa iti inchipui ca vii la imaginarium mesmeikum cuttitams 🙂
    albastrul de pe coperta este de la icoana lui rubliov (faimoasa de la galeriile tretiakov si preferata mea intre icoane)

  9. ora25 Says:

    🙂 dap, am văzut şi mesmee în ultimul capitol al cărţii, normal că aşa o să îmi închipui pentru că altfel nici nu pot.
    mmm, am citit o povestire a lui v. anania despre îngerii care-şi schimbă straiele-ntre ei. mă gândesc că şi albastrul e îmbrăcat pe rând de câte unul, altul. 🙂

  10. mesmeea cuttita Says:

    nu-ti spun chiar toate secretele acum, fiindca te stiu iscusita descuietoare de incifrari 🙂

  11. ora25 Says:

    🙂 ei, mulţumesc, adevărul e că şi amânatul descuierii de secrete e ceva foarte frumos. adică trebuie menţinut, nu se dă buzna aşam, fără pritoceală.

  12. Valeriu Says:

    Se poate sa fi citit citeva pagini din Angelus, prin amabilitatea Roxandrei (care tace si face!). Cartea merita cumparata si citita! Nu ramine acum decit sa-l ovationam pe autor…

    • mesmeea cuttita Says:

      :)) (zambetul meu de auctore a ajuns pana la ceafa, cred ca o sa ajunga asemenea unui fermoar, dand inconjurul…)

  13. matei Says:

    îmi place albastrul abscons de pe copertă (am citit explicaţia mesmeică a provenienţei lui!)… şi abia aştept să-mi cadă-n minte “Angelus”-ul, cu tot cu cei trei îngeri plonjaţi din albastrul acela al coperţii. E absolut magnetică fraza romanului, aşa că am să mă aşez la o terasă din Metropola lui, aştepând manifestarea triadei angelice şi, desigur, pe Mesmeea. Fain!

  14. mesmeea cuttita Says:

    si daca acei trei ingeri nu se vor scobori? ce va face matei?
    dar poate ma voi scobori eu! pe post de tambur major… 🙂

  15. matei Says:

    buna si Mesmeea! ca doar ea-i germineaaza pe cei trei! ;D

  16. matei Says:

    A, si daca nici ea nu coboara din coconul ei, poate ma sui eu dupa ea!

  17. mesmeea cuttita Says:

    la miscarea aceasta nu m-am gandit, dar ramane sa o fac 🙂
    sau poate rostuiesc niste aripi aruncate in container, din greseala!

  18. Vladimir B. Says:

    Felicitări pentru apariția cărții, precum și pentru oportunitatea de a reveni la Humanitas…spun asta pentru că, poate, convingeți editorii să revadă titlul răs-discutat de noi al lui Bulgakov! Sper, la o nouă reeditare să repurtăm o vitorie. Cu ”Angelus” înainte!!!

  19. mesmeea cuttita Says:

    ma tem ca nu prea avem sanse, din pacate, cu „rafistolarea” celebrului titlu bulgakovian. nedoritorii o tin mortis cu margareta in loc de margarita!
    merci pentru marsul pro-angelic!

  20. Vladimir B. Says:

    Ciudat, eu speram mult, nădăjduind că acesta e momentul!

    Păi, dacă nici Dvs. cu puterea de persuasiune pe care o aveți, nu reușiți atunci chiar nu mai e nimic de făcut!

  21. mesmeea cuttita Says:

    cine stie? poate daca le-as da a intelege nedoritorilor de margarita (si doritorilor de margareta) ca numele meu de blog este mesmeea si nu mismia, poate vor pricepe 🙂 prin reducere la aproape absurd!

  22. monaxya Says:

    Bun, deci intalnirea angeloida din Bucuresti are loc pe 12 iunie. S-a notat (cu nerabdare !) !

  23. mesmeea cuttita Says:

    🙂 voi revedea si eu cu placere pe cea cu parul pana la talpi aproape!

  24. ora25 Says:

    ahaaam, deci se citeşte prin înfulecare! ce m-am mai tăvălit prin cacao şi jucării şi ce-am mai amuşinat la ylang-ylang şi ce m-am mai glind-glindit şi răzglind-glindit, ptiii, am întors casa cu fundu’n jos (căci era cu el în sus spre ruşinea mea şi-a ei). aşam şi mai am un pic până să mă ling pe bot ‘au să-mi tamponez colţurile gurii cu un şerveţel ‘au vreun mare fulg.
    acum mi s-au năzărit îngeruşi păpuşi-ruşi, care intră unii-n alţii, pe-afară fiind frumos vopsit badigardul nesomnolent şi nebalonat (deşi păpuşii ăştia de neam bulgakovian am spune – după forma rondă – că musai e să sufere de meteorism).

  25. m.vklvsk Says:

    da, interesantă copertă, frumoasă. FELICITĂRI pentru carte!

  26. mesmeeacuttita Says:

    grand merci grand!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: