anti-chimbal (5)

Am revăzut Rușinea de Bergman: cuplul corupt, decăzut și în cele din urmă mort. Nu cred că filmul acesta se potrivește cu analiza spuselor lui Julian Barnes mai departe, însă nu am încotro.

Hotărât lucru, trebuie să păstrăm aceste cuvinte într-o casetă protejată de o vitrină. Iar când le scoatem, e nevoie să umblăm cu grijă la ele. Bărbații le spun te iubesc femeilor ca să le convingă să meargă la pat cu ei; femeile le spun te iubesc bărbaților ca să-i facă să se însoare cu ele; și unii, și alții spun te iubesc ca să țină la respect teama, ca să se încredințeze de consistența faptei prin cuvânt, ca să se asigure că acea condiție promisă e respectată întru totul și ca să se amăgească spunându-și că încă nu s-a risipit. E cazul să ne ferim de așa ceva. Te iubesc n-ar trebui să iasă în lume, să devină o monedă de schimb, un negoț sau o modalitate de a obține profituri. Iar dacă le vom da voie, exact asta vor face. E preferabil să păstrezi această formulă docilă ca s-o șoptești cuibărit lângă o ceafă de pe care părul imaginar tocmai a fost dat în lături.

Nu formula demonetizată pusă în evidență de Barnes este cea care atrage atenția în fragmentul de mai sus, ci faptul că o astfel de formulă ține la respect TEAMA, după cum precizează autorul. Care teamă, ce fel de teamă? Teama de a spune te iubesc? Sau, și mai grav, teama de a iubi? Sau, dimpotrivă, teama de a nu iubi, chiar dacă rostești te iubesc? Sau teama că te iubesc nu înseamnă nimic, ci este doar o formulă ca oricare alta? O parolă lingvistică. Un clișeu. Or, crede Barnes, noi suntem cei care facem ca te iubesc să se clișeizeze, întrucât utilizăm parola cu pricina nu în sens absolut, ci în funcție de context, condiționat și condiționând. Permisivitatea umană este cea care îngăduie clișeizarea lui te iubesc. Formula este docilă, obedientă; ca ea să devină neascultătoare s-ar cuveni să fie rostită în taină, în șoaptă (nu în gura mare), pentru și lângă cineva care este real, dar și imaginar. Probabil că aici, în acest imaginar este provocarea cu tâlc din sugestia lui Julian Barnes. Le spunem te iubesc celor reali, dar de fapt ne referim la cei imaginari? Pot deveni cei reali imaginari, fiind și una, și alta în același timp?

Anunțuri

16 răspunsuri to “anti-chimbal (5)”

  1. erasmen Says:

    oare sa fie teama de singuratate? oare acest TE IUBESC sa fie o formula prin care inselam singuratatea? oricum, partenerul este intr-o masura mai mica sau mai mare o reflectie a unei fantasme, asa ca e destul de greu sa-ti dai seama cui te adresezi la un moment dat.

  2. mesmeeacuttita Says:

    fantasmele nu sunt ceva special, ci niste „lucruri” aproape obisnuite, fiindca toti avem fantasme. asa incat, in mod evident, cand rostim cuvinte neingaduite (sau cuvinte ingaduite dar „periculoase”, precum formula „te iubesc”) le rostim si catre fantasmele pe care le emanam si care depind de dorintele si nedorintele noastre. dar oglindirile si reflectiile pot fi duble, triple (etc.), asa incat raspunsul meu se incalceste vrand-nevrand.

    nu cred ca „te iubesc” poate fi relationat de singuratate altfel decat excesiv speculativ!

  3. matei Says:

    …desigur că lângă cei reali pot exista şi cei imaginari, imaginaţi de cel care spun te iubesc, ori cei imaginaţi de cea care ascultă te iubesc-ul meu. Sau pot exista, lângă cei reali, cei imaginari scorniţi de noi împreună; întrucât în ceea ce zic mă proiectez eu, eliberându-mă de trupul meu. Trupul (cel real) gol de mine va fi pătruns de sensurile ei. Cel puţin până când trupul va fi liber în a mă găsi, voi rămâne fără locuinţa mea de carne.
    Iată cum încep să devin imaginat! Cu toate că sunt dez-trupat, voi păstra însă legături serioase cu trupul meu locuit de imaginarul ei. Când ea va zice “te iubesc”, nu-mi va zice mine, ci chiar spectrului ei. Aşa voi face şi eu la rândul meu. De fapt, îmi voi iubi spectrul din ea, folosindu-mă de construcţia “te iubesc”, fie ea spusă lângă o ceafă de pe care părul imaginar tocmai a fost dat în lături.

  4. mesmeea cuttita Says:

    matei, ca si erasmen, pune chestiunea singuratatii in relatie cu dragostea – fantasmatica sau nu – (si implicit cu formula „te iubesc’). dar exista, totusi, si altceva care ar putea compensa, suplini, alterna (cu) iubirea – si anume credinta!

    des-truparea este o poveste complicata atat continutistic, cat si formal. daca mai adaugam si mirodenia imaginarului, apoi chiar ca iese un cocteil molotov!

    cat despre „parul imaginar”, acesta este o metafora pentru utopia relativ tangibila, cred! 🙂

  5. melancord Says:

    „te iubesc”, afirmatia capitala care asteapta confirmarea capitala. te iubesc intreaba, te iubesc e de fapt ma iubesti? in logica lui Barnes, o femeie va spune parola ca un da? in fata altarului, in timp ce un barbat o va sopti ca un da? in fata patului. nimic mai fals. oricum, oamenii, aceste fiinte placate cu limbaj, ar trebui sa-si topeasca singuratatea prin cea mai reciproca privire. te iubesc ar trebui tradus in privire. numai in „privire”.

  6. mesmeeacuttita Says:

    hmmm!
    prin urmare, ce dracusor de concluzie ar trebui sa tragem din spusele melancordului? ca mutenia este cea mai adecvata?

    • melancord Says:

      nu stiu daca mai adecvata, poate mai putin falsa. vreau doar sa spun ca legatura dintre doua priviri e mai stransa si mai autentica decat cea dintre doua parole de acces. restul e literatura.

      • mesmeea cuttita Says:

        adevarul este ca intotdeauna mi s-a parut ca linistea i se potriveste mai bine unui melancord decat cuvintele :), indiferent despre ce e vorba!

  7. matei Says:

    Mă gândesc că limba vorbeşte cu cuvintele pe care noi i le punem în gură. Partea cea mai bună a noastră nu poate fi prinsă de cuvinte (în te iubesc, mulţumesc), ca atare limbajul nu e pregătit pentru orice. Nu e pregătit să confirme un sens anume al întrebării expuse prin te iubesc, întrebare pe care o percepem doar precum efect, nu şi precum universalitate a posibilelor sensuri date de “te iubesc”. Acesta din urmă, prin spunere, îmbracă un efect devenind materie, fiind rupt de utopia lui (părul imaginar). Rupt, deoarece ceea ce este în afara simţurilor nu poate fi numit limbă. Ea în sine (limba) reprezintă un simţ.

    Aşadar, când numim exprimăm ceva omenesc, întrucât cunoaştem aceste lucruri din ceea ce ne este propriu nouă. Dacă nu am numi prin “te iubesc”, locul gol de efect din cuvânt ar putea rămâne nelocuit. Oare la ocuparea aceasta de poziţie se referă Mesmeea prin credinţă? în ce o fi constând ea?

  8. mesmeea cuttita Says:

    „limbajul nu e pregatit pentru orice” – adevarat si bine spus, matei!
    dar atunci se cuvine explicat ce este orice si ce nu este orice!

    limba este un simtz, dar mai ales este instrument. daca facem din ea un simtz va fi foarte greu sa ne descurcam cu celelalte simtzuri existente!?

    „locul gol de efect din cuvant” ca o forma de credinta? trebuie sa ma gandesc… e complicat!

  9. matei Says:

    …mi se pare că simţurile (clasice :D), deşi ar putea fi inclusă şi limba în clasica acestei categorii, se exprimă prin fizica limbii. Că, până la urmă, din îngemănarea lor bipezii înzestraţi cu raţiune se definesc oameni. Ea şi celelalte simţuri sunt simultane, cu diferenţa că limba poate conţine, în spatele fizicii ei, mai multe stări decât ochiul, nasul, urechea etc., putând declanşa acestor organe nebănuite simţăminte, ţesături întregi de imagini. Limba construieşte, aşadar, o “poză” cu miros, văz, auz. Auzul poate construi doar o limbă a auzului, mirosul poate construi doar o limbă a mirosului.

    Ne descurcăm printre atâtea simţuri, nu?

  10. mesmeea cuttita Says:

    yap, ne descurcam, intr-adevar!
    faina explicatia mateina, mi-a mers la inima cu „poza” simturilor!
    cred ca o sa ne dereglam senzorial intentionat… vorba lui rimbaud 🙂

  11. matei Says:

    ihih, vorba Mesmeei! 😀

  12. mesmeeacuttita Says:

    dixit…

  13. Valeriu Says:

    Poate ca e vorba de o alta temere. Gabriel Marcel: a iubi inseamna a spune ‘tu nu vei muri’.

  14. mesmeeacuttita Says:

    foarte fain le zice G.M., chiar mi-a tihnit!
    grand merci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: