anti-chimbal (4)

Ieri am revăzut Sarabanda lui Bergman, continuarea la Scene dintr-o căsătorie, dar după treizeci de ani. Filmul merită măcar pentru a asista la prestația a doi actori care s-au lăsat migăliți și scotociți de Bergman din tinerețe până la bătrânețe. Dar acum să mă întorc la Julian Barnes propovăduitorul :

Îmi imaginez o conspirație fonetică a limbilor pământului. Acestea se întrunesc și decid că formula trebuie să sune de fiecare dată ca un lucru ce se cere câștigat, la care se cuvine să năzuiești, pe care se cade să-l binemeriți. Ich liebe dich: o șoaptă nocturnă târzie, filtrată prin fum de țigară, unde subiectul și complementul rimează. Je t’aime: o procedură diferită, în care scăpăm de la bun început de subiect și de complement, în așa fel încât prelunga vocală adoratoare să poată fi savurată pe deplin. (Și gramatica este una de tip asigurator: dată fiind prezența complementului în poziția a doua, e exclusă posibilitatea ca persoana iubită să devină brusc altcineva.) Ia tebia liubliu: și aici complementul ocupă un loc doi consolator, dar de data asta – în pofida rimei dintre subiect și complement – se subînțeleg greutăți și obstacole ce se cer surmontate. Ti amo: poate că sună cam prea apropiat de un aperitiv, dar excelează în planul convingerii structurale, din moment ce subiectul și predicatul, făptuitorul și ceea ce se făptuiește, se regăsesc în același cuvânt. Iertați-mi abordarea diletantistă. Îmi va face plăcere să încredințez proiectul unei fundații filantropice dedicate lărgirii cunoașterii omenești. Fie ca membrii ei să însărcineze o echipă de cercetători să examineze formula amintită în toate limbile lumii, să vadă ce variațiuni înregistrează, să descopere ce semnifică sunetele fiecăreia în conștiința auditoriului și să afle dacă măsura fericirii se schimbă în funcție de bogăția rostirii. O întrebare din public: mai există triburi din al căror vocabular lipsesc cuvintele te iubesc? Sau au dispărut cu desăvârșire?

Este fragmentul citat la care nu voi polemiza cu Julian Barnes, întrucât sunt de acord cu maliția lui deconstructivă, cu ironia lui spumoasă, cu pastișa lui mucalită. Aserțiunile lui sunt inteligente. O singură obiecție am: de ce uită autorul să menționeze în micul său dicționar explicativ tocmai limba spaniolă, unde dulceața formulei te iubesc (te quiero) este fățișă și are darul de a conține sonoritatea moale (ce-i drept a) pasiunii? Poate că Barnes uită intenționat, poate că este doar o scăpare! Că e scăpare mă îndoiesc, așa încât mai degrabă autorul nu menționează acest te quiero întrucât nu îi convine, fiindcă nu știe ce să ironizeze lingvistic-explicativ în acest caz, limba cu pricina (spaniola) neîngăduindu-i o maliție focusată. Te quiero sparge, astfel, mica blamare gramaticală demonstrată de autor pentru variantele în engleză, germană, franceză, rusă, italiană.

Cea mai incitantă problemă ridicată de Barnes este, însă, la finalul fragmentului citat. Ar fi preferabil să existe limbi în care cuvintele te iubesc să nu existe? Ce anume ar soluționa un asemenea lucru? În primul rând ar tranșa inadecvările lexicale, ezitările, poticnirile semiotice etc. Apoi ar afirma primordialitatea stării de iubire/dragoste față de formula uzuală lingvistic. Iar lucrul acesta ar fi ca o întoarcere la origini. Dar, oare, mai vrem să ne întoarcem la origini, la dinainte de cuvinte? Nu știu dacă dorim neapărat acest lucru, dar cu siguranță nu mai putem: deja funcționăm decisiv prin cuvinte, iar obișnuința aceasta nu mai poate fi alungată nicicum.

Anunțuri

6 răspunsuri to “anti-chimbal (4)”

  1. matei Says:

    …o limbă care n-ar avea cuvintele “te iubesc” ar avea altceva în schimb, adică altă ţesătură lingvistică, posibil cu acelaşi sens. Căci doar avem cu toţii constituţie umanoidă, şi, mai numiţi, mai puţin numiţi, funcţionăm după parametrii asemănători, cel puţin la nivel de fizică. La nivel de fizică a limbii. A ne muta în spatele ei, în spatele limbii, înseamnă, pe de-o parte, a ne lepăda de pieliţa umană, pe de altă parte, a deveni din individualităţi cu contur ontologic (în sensul de existenţial, psihic) încâlcituri energetice.

    Sunt de acord că a te întoarce la dinainte de cuvânt, cel puţin ontologic, nu mai este posibil. Poate doar murind… ori născându-te. Căci morţii şi fetusii sunt memorii fără de cuvânt.

  2. mesmeea cuttita Says:

    faina idee mateina – aceea despre fizica limbii (fizica lingvistica). ce ne facem insa cu metafizica limbii sau cu parafizica acesteia?

  3. matei Says:

    metafizica limbii o dă cel ce vorbeşte limba. Cel care injectează în corpul-cuvânt sensul. Fie vorba între noi, mereu ideea de SENS mi s-a părut dezbinată de lume, deşi este motorul care mişcă limba, ochiul, urechea. El, sensul adică, e chiar cioplitorul din spatele fizic al limbii, cel care trăieşte în holuri de pre-cosmos, acolo unde el devine Noi.

    • mesmeeacuttita Says:

      cred ca as vrea sa scriu candva despre cum limba imbina si dezbina lumea (makes & unmakes the world)!

  4. Valeriu Says:

    Amo te. Intr-o latina aproximativa… Sau intr-un vesel vers: I love you, // psyche mou…

    Sfantul Augustin zice: amabam amare: iubeam sa iubesc (imi placea sa iubesc).

  5. mesmeeacuttita Says:

    imi placea sa iubesc odinioara, dar acum nu mai imi place – sugera sanctus augustinus.
    va sa zica asa! 🙂

    limba greaca am uitat am uitat sa o pomenesc in chestiunea iubirii, drept care spun evharisto kyrie valeriu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: