anti-chimbal (3)

Ieri am revăzut Tăcerea lui Bergman. O disecție cu spasmofilie sufletească, potrivită pentru amatorii de stări tensionate, nesoluționate altfel decât prin agonie și moarte. Dar să revin la Julian Barnes și să-l apuc de coarnele spuselor sale. Propovăduiește J. B. :

Te iubesc. De la bun început, ar fi bine să plasăm aceste cuvinte pe un raft situat ceva mai sus, într-o casetă protejată de o vitrină pe care să trebuiască s-o spargem cu cotul, eventual într-o bancă. N-ar trebui să le lăsăm prin casă ca pe un flacon de vitamina C. Dacă aceste cuvinte ne sunt prea la îndemână, ajungem să le folosim fără să mai stăm pe gânduri; nu suntem în stare să rezistăm tentației. Mă rog, zicem c-o să fim, dar nu e adevărat. O să ne-mbătăm, o să rămânem singuri sau – cel mai probabil – o să începem să nutrim speranțe și gata, o să ne pomenim că manevrăm cuvintele acelea până la uzură și saturație. Credem că s-ar putea să ne fi îndrăgostit și probăm cuvintele ca să vedem dacă sunt cele adecvate? Dar cum putem ști ce credem înainte de-a auzi ce avem de spus? Hai să fim serioși, nu ține. E vorba de cuvinte mari, fundamentale; trebuie să fim siguri că le merităm. Mai ascultați-le încă o dată: I love you. Subiect, predicat, complement: așa arată propoziția simplă, neclintită. Subiectul e un cuvânt scurt, care implică autoeclipsarea celui ce iubește. Predicatul este lung, însă neechivoc – un moment demonstrativ în care limba pleacă liniștită din cerul gurii pentru a da drumul vocalei. Complementul, ca și subiectul, nu are consoane și se rostește printr-o țuguiere a buzelor ce te trimite cu gândul la un sărut. I love you. Cât de serios sună. Cât de echilibrat și încărcat de sensuri.

Încep cu sfârșitul: nu mi se pare că sună încărcat de sensuri, ci doar echilibrat și pașnic. Nu percep deloc pasiunea sau vreun simțământ de tulburare în spusele cu pricina. Parcă ar fi o parolă de intrare la interfonul caselor care se respectă. Sau cifrul de la seiful din casă, unde se țin banii și bijuteriile. Bine ar fi să existe și un revolver de buzunar pe acolo, ca să fie mai interesant seiful cu pricina. Barnes crede că ar trebui să merităm respectivele cuvinte. De ce să le merităm? Oare nu ele ne merită pe noi pur și simplu ca făpturi umane, fiindcă suntem așa ceva? Nu este în datul omenesc să ai parte de și să poți rosti astfel de cuvinte, nu ca pe ceva ieșit din comun, ci ca pe ceva tihnit, seren, adecvat? Ele sună serios și grav, dar este o gravitate comună deja, uzuală, cotidiană (ca pâinea, apa, aerul). Și face parte din normalitatea noastră. Să spui te iubesc este de bun simț, la urma urmei. De ce ar trebui să scormonim ca să găsim un sens suprem? Doar nu suntem mistici. Acesta este comentariul meu pe text. Exclusiv un comentariu. Ceea ce cred eu de fapt poate că este cu totul altceva!

Anunțuri

15 răspunsuri to “anti-chimbal (3)”

  1. matei Says:

    …în primul rând, mi-a plăcut tare numirea de cod: te iubesc! O numire ce are, din start, funcţiunea de deschidere a unor porţi ferecate, porţi grele, porţi capitonate. Iar asta se datorează faptului că verbul îmi indică mişcare, deşi poate fi pentru alţii, la fel de bine, o stagnare, o staţionare. Legătura dintre mişcarea aceasta făcută greoi, în măsura în care se încearcă urnirea din loc a porţii capitonate, şi deschidere e dată tocmai de intenţionalitatea cu care ‘te iubesc’-ul este spus, întrucât nu mi se pare a fi vorba de o simplă exprimare prin afirmare, ci de ambiguizarea unui ţel absolut precis. Trecând peste asta, ‘te iubesc’-ul, fiind cunoscut, cel puţin la nivel lingvistic, de toţi vorbitorii unei limbi, desigur că devine, poate încă de la construcţia lui, un simplu instrument, un bisturiu utilizat în, până la urmă, în orice tip de operaţie. Acest “orice tip de operaţie”, sau chiar obişnuinţa cu care, să zicem, orice chirurg întrebuinţează bisturiul, prin extrapolare desigur, face din “te iubesc” o construcţie monotonă, sacadată şi fără sensuri. O construcţie lingvistică ce nu epatează, ci, privit instrumental, emană răcire. Acea răcire cu care poţi lua din flacon o vitamină C.

    Cred că atunci când zicem “te iubesc”, de fapt, noi suntem cei care începem să mânuim acest instrument, făcând incizii în instanţa interlocutorului nostru. Noi încărcăm cu sensuri cuvele ori buzunarele instrumentului, aşa cum facem, de altfel, cu fiecare cuvânt.
    Ca atare, ceea ce la început reprezenta o simplă “parolă”, o deschidere sacadată a porţii capitonate, devine încărcare de sens.

    P.S.: Văd sufletul, încreţit în margini cu bisturiul, devenit rochiţă ori pantalon… atunci când ‘te iubesc’-ul redevine gol de sens.

  2. mesmeea cuttita Says:

    deci matei vede in verbul cu pricina un verb activ, miscator si deschizator de usi (porti, ziduri etc.). si un bisturiu pentru o operatie cu incizii. iar inciziile depind de vorbitorul/emitatorul respectiv. apoi incarcatura de sens se iveste din chiar deschiderea parolata. am rezumat corect, sper.

    cine stie? eu nu m-as fi gandit, de pilda, la vitamina C, ci la un flacon analgezic, sa spunem.

    dar „poarta capitonata” e destul de interesanta ca imagine in contextul explicatiei. intrucat este o poarta molateca, securizanta. rostesti „te iubesc” si daca usa nu se deschide cazi pe o suprafata oricum protectoare?

    caci daca usa se deschide atunci nu se mai pune problema ridicata de mine.

  3. matei Says:

    nu m-am gândit la molatecul posibil indus de ea, ci la greutatea, masivitatea pe care o uşă capitonată o dă, în comparaţie cu o uşă obişnuită. La mişcarea uşor sacadată pe care o depui încercând s-o urneşti.

  4. mesmeea cuttita Says:

    inseamna ca am confundat eu usile putin 🙂

  5. matei Says:

    poate fi si varianta aceea…. 😀 la care nu ma gandisem!

  6. mesmeea cuttita Says:

    si cate si mai cate variante vor mai fi existand (de toate pentru toti)!

  7. Valeriu Says:

    Am impresia ca de cele mai multe ori „te iubesc” e o dublare inutila a discursului ochilor si trupului. Evidentza nu se dovedeste prin vorbe. De ce sa atesti sentimentul prin expresii perimate, daca el e luminos si imediat sesizabil? A, cind nu exista amor, abia atunci te manifesti prin vorbe. Ele, vorbele, „te iubesc-ul” simuleaza un sentiment. Ei, hai, Ruxandra, de iubire, conced…

    Iaca filosofie!?

    • mesmeea cuttita Says:

      simulare si simulacru, foarte la moda sunt lucrurile acestea! 🙂

      ma bucur de „concesia” valerica/valeriana!

      tocmai pe marginea discursului ne dam de ceasul mortii sa glosam acum, ca, daca ar fi doar simtamantul, ar fi mai facil de pritocit cu amorul/iubirea/dragostea (sau cum i-o mai fi zicand)

  8. Valeriu Says:

    Stiu un dreptunghi roshu care se intituleaza: Recolta de rosii culeasa de cardinali apoplectici la malul Marii Roshii…

  9. mesmeea cuttita Says:

    ehei, exista si felinare rosii pre lumea asta si tot soiul de alte lucruri rubinii, purpurii etc.!

  10. Jurnalul ipohondrului Says:

    oricum barnes e numai unul. In ceea ce priveste cuvantele ”Te iubesc”, cu siguranta nu este o chestie intentionata ci mai degraba de conventie. De nenumarate ori atunci cand spunem Te iubesc, o facem asa cu un fel de emphatiser care nu prea duce la un aport de sentiment direct ci mai degraba este conventionat de nevoia de a spune acele doua cuvinte, un fel de identificare prin traire. By the way , de ce niciunul dintre voi nici macar nu ma critica pe blog?

  11. Jurnalul ipohondrului Says:

    * cuvintele

  12. mesmeea cuttita Says:

    julian barnes e unul, mai sunt destui altii. puhoi chiar de altii, cu spusele si nespusele lor.
    interesant calificativul de „emphatiser” pus formulei „te iubesc”. ma intreb atunci cum ar suna a capella formula si parola pe care o discutam noi aici!

    tocmai asta insinuez – ca „te iubesc” este conventional-sanatos, dar ar putea fi si neconventional, daca ne-am pricepe sa folosim niste paravane subtile sau niste incizii care ar inlatura etichetele si stampilele obisnuite…

  13. mesmeeacuttita Says:

    p.s.

    cred ca ar merge si „appetizer” in loc de „emphatiser”! 🙂

  14. Jurnalul ipohondrului Says:

    oh, da. ar merge foarte bine. ca uns intocmai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: