Există lucruri despre care se vorbește prea mult și lucruri despre care se vorbește prea puțin. Și mai există lucruri despre care nu se vorbește deloc. Fiecare spune atât cât poate, dar nu și atât cât știe. Fiecare înțelege atât cât poate, chiar dacă ar vrea să înțeleagă mai mult. Prea puținul și prea multul sunt niște pubele igienizate în context. Cei care înțeleg tot nu îi vor lămuri niciodată pe cei care nu înțeleg nimic, ci doar pe aceia care înțeleg cât de cât ceva, în așa fel încât aceștia să deprindă înțelegerea cu încetinitorul. De aceea este preferabil să ne sălășluim pe insulă și să nu o părăsim decât atunci când înțelegerea nu va mai conta.
Anunțuri
Mai 13, 2010 la 6:31 pm |
„…fiecare om e singur și nimănui nu-i pasă de nimeni și durerile noastre sunt o insulă pustie. Asta nu înseamnă că nu te poți consola, în seara asta, ascultând zgomotele tot mai stinse ale străzii, asta nu înseamnă că nu te poți consola prin cuvinte. Oh, biet om pierdut în fața mesei de lucru și a telefonului scos din priză, căci te temi de tot ce vine din afară, iar seara, dacă telefonul e scos din priză, te simți ca un rege și întru totul apărat de oamenii cei răi din afară, de cei ce se înrăiesc atât de repede și din nimic.” Asa zicea Albert Cohen, in cartea (mamei) lui. Cred ca e un fel de Howl, pe tacute si fara cuvinte.
Mai 13, 2010 la 6:41 pm |
ay, de-scribor, adu-ti aminte de zenobia si vei gasi parafraza. oare o ghicesti? 🙂
Mai 13, 2010 la 6:34 pm |
La sfirsitul Evului Mediu, teologii vorbeau despre o „stiintza medie”. Nu pot preciza acum ce intelegeau prin ea. Aristotel considera virtutea ca fiind o mijlocie. Asta stiu sa explic…
Mai 13, 2010 la 6:41 pm |
… o mijlocie? trebuie sa ma lamuriti mai abitir, rogu-va!
Mai 13, 2010 la 8:50 pm |
Da, Aristotel gindea cam asa (exemplul e al meu): nu esti deloc virtuos daca nu maninci nimic. Dar nu devii mai virtuos nici daca maninci tot timpul. Virtutea e la mijloc (asta e mijlocia). Virtutea e sa maninci o data pe zi. E, desigur, o ilustratie personala, dar nu cred ca tradeaza foarte mult „adevarata” gindire a lui Aristotel.
Curajul e tot la mijloc. Lasul fireste ca nu e virtuos, iar nebunul care se arunca in lupta, fara sa tina seama de nimic, nici atita. Asta e un exemplu dat de Aristotel, daca nu ma insel. Si nu ma…
Mai 14, 2010 la 5:46 am |
hmmm – sfatos era kyrie Aristot!
va sa zica virtutea este mijlocia sau mijlocitura!
o sa imi bat capul cu asta… 🙂
Mai 14, 2010 la 6:46 am |
aurea mediocritas 🙂
Mai 14, 2010 la 7:40 am |
cred ca valeriu se referea la ceva inefabil. iar valeriu intotdeauna le spune cu rost… din cate stiu eu! 🙂
Mai 14, 2010 la 7:46 am |
ăăăă… păi se referea la aristotel ca şi preţioasa şi aurifera cale de mijloc (=mediocritas) – poteca dintre exces şi lipsă… inefabilă ca orice echilibru
Mai 14, 2010 la 8:13 am |
stiu si eu? valeriu le spune cu talc de obicei, iar daca stam sa pastram in balanta cele 2 ingrediente despre care am povestit mai sus, adica preamultul si preaputinul… iese cu bucluc!
Mai 14, 2010 la 8:28 am |
nu prea îmi dau seama de ce dar mi-au venit brusc în minte păcatele împotriva nădejdii: deznădejdea şi încrederea prea mare.
Mai 14, 2010 la 9:18 am |
imi place particula “dez” – drept care ar trebui sa glosam pe marginea ei, lasand nadejdea in paranteze (rotunde sau drepte, depinde de gust)…
Mai 14, 2010 la 9:14 am |
De obicei, noi privim virtutile ca excese (in plus, in minus). Virtutile ar fi situate la extreme. Aristotel le situeaza la mijloc, intre extreme.
Mai 14, 2010 la 9:19 am |
nu e rau daca noi privim virtutile ca excese! macar lucrul acesta ne face sa fim foarte-foarte vii!
Mai 14, 2010 la 9:23 am
aşa ar fi zis şi Ioan – azi îmi arde de apocalipse 😀 – „fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea!”
Mai 14, 2010 la 9:26 am
… am sa te scuip din gura mea, zice mai exact, cred!
imi place actiunea scuipatoare a apocalipticului Ioan. mi-l si inchipui la patmos cu flacari fantasmatice in jurul gatului!
mai ales ca am vazut locul cu pricina 🙂
Mai 14, 2010 la 11:42 am
hmmmm de sunat o suna mai frumos cu scuipatul (că îl ştim de când cu scuipatul de flăcări şi în formulă pârdalnică) dar e mai exact e chiar cu vărsat. acum am căutat inclusiv prin traducerile din alte limbi şi e numai cu vărsături, scuze. dar e cu vomir în fr. şi spew în engl.
Mai 14, 2010 la 11:43 am
mi-a scăpat un „e” în plus
Mai 14, 2010 la 12:09 pm |
ora 25 are intru totul dreptate, dar sa nu se mai lase pacalita de mine cand spun una sau alta… 🙂
tricksterii sunt… nes(u)pusi!
Mai 14, 2010 la 12:26 pm
şi-a mai râs lumea de mine că mă iau prea în serios câteodată. într-adevăr, sunt foarte vulnerabilă la păcăleli 🙂 dar până la urmă mă prind eu. câteodată chiar în aceeaşi zi. 🙂
Mai 14, 2010 la 9:16 am |
Aristotel e nesuferit: ora25 are dreptate cu aurea mediocritas… Nu e nimic inefabil in teoria lui Aristotel. Imi pare rau, Ruxandra…
Mai 14, 2010 la 9:21 am |
filosofii sunt nesuferiti in general, ca sa zic asa. din pricina ca se pricep la vorbe…
dar fara ei nu am putea fi nici noi, nefilosofii, cine stie ce! 🙂
Mai 14, 2010 la 4:35 pm |
sunt filosofi nesuferiti care nu se pricep la vorbe… :))
Mai 14, 2010 la 6:07 pm |
… sau vorbele nu se pricep la ei 🙂
Mai 14, 2010 la 6:36 pm |
Nu ma pot gandi decat la inceput, cand se spune despre multele lucruri care ne scolicita, apoi la legea cumplita a umplerii, la teribilele scapari prin tuneluri si coridoare. Ma mai gandesc la serile din Medium, in care personajul ratacea printre fantome si fantasme, cautandu-si iubita.
Mai 14, 2010 la 6:59 pm |
… si totusi citatul nepretuit naumian exista, iata-l (la pagina 24 din Zenobia :)), intrucat el a inspirat postarea mea –
„… caci exista lucruri despre care se tace (…), ceilalti inteleg cat pot, fiecare spune mai putin decat intelege si intelege mai mult decat i se spune, iar ce intelege nu i se spune, fiindca ce i se spune nu intelege, si asa mai departe”.
Mai 14, 2010 la 7:12 pm |
…si de-asta Batranul din „Copacul animal” „Soptea NU atata soptea”…
Mai 14, 2010 la 7:15 pm |
de-scribor, tocmai imi faci pofta sa incerc o „orbire voluntara” sau mai degraba o „surzire voluntara”… e prea intuneric acum si aici, asa ca voi incerca maine!
Mai 15, 2010 la 12:02 pm |
Eu incerc asta de mult; cine stie daca voi izbandi…
Oare co-vorbitorilor „simpatrioti”, vorba lui Mircea Levantinul, de pe blogul mesmeiesc, le plac vorbele umbroase de prin paginile fosnitoare ale Zenobiei?
Mai 15, 2010 la 2:07 pm |
vor trebui sa-ti raspunda chiar ei, mesmundeii si mesmeiosii (ihih, iata cultul personalitatii in nascare) sau (dimpotriva) anti-m, daca pot, intrucat nu ma pot pronunta in numele lor…
Mai 15, 2010 la 2:22 pm |
Ar fi interesanta o asa discutie.
Mai 20, 2010 la 5:54 am |
eu tocmai m-am apucat de recitit zenobia. sunt sub o mare picătură de ploaie.
Mai 20, 2010 la 1:18 pm |
🙂
Mai 22, 2010 la 10:00 am |
multul e prea putin cateodata si putinul e prea mult. asa ca de ce sa ne mai amagim?
ahhahahahahha
Mai 22, 2010 la 10:08 am |
hah!