lumea de rămas

Când mă uit la pozele mele din copilărie, fie că sunt cu o păpușă sau nu (foarte rar sunt cu o păpușă în brațe și la fel de rar mă uit la pozele din copilărie, o dată pe an, eventual), mă uit la mine nu ca la mine, ci ca și cum aș fi o prietenă, o fetiță din copilăria mea cu care m-am jucat odinioară și căreia i-am spus secretele mele. Și mereu am senzația că fetița aceea se găsește încă ascunsă într-un dulap sau nișă (sau în șifonier – ah, ce îmi plăcea să îmi ascund lucrurile în șifonier!) și așteaptă să-i dau drumul. Dar unde să-i dau drumul? În lumea largă, spun eu. Pentru mine, lumea largă are însă un sens inefabil: căci nu e lumea de călătorit și străbătut, ci e lumea de rămas. Așa o numesc eu – lumea de rămas. Și nu știu exact ce înseamnă. Va fi fiind o lume de rămas aici, sau de rămas dincolo? Sau chiar dincolo de dincolo? Astăzi ascult o melodie (redescoperită) care îmi dă putere și, în același timp, mă umple de fragilitate – Robbie Williams, Supreme. Amândouă sunt utile, în viața de acum, și puterea, și fragilitatea, și mai ales lumea de rămas. În fotografie sunt eu la doi ani cu păpușa oribilă (de serviciu) a pozarului de la atelierul din centrul Clujului. Cum fotografia aceasta a apărut deja în revista tiuk (în numărul dedicat copilăriei) și este întrucâtva cunoscută, o postez aici-și-acum cu gustul lumii de rămas.

Anunțuri

24 răspunsuri to “lumea de rămas”

  1. jeniact Says:

    îhîîî, exact aşa mă uit şi eu la mine!! o prietenuţă straşnică din copilărie, cu care m-am înţeles foarte bine. doar că eu nu i-aş da deloc drumu în lumea largă, eu mi-aş da mie (mie, matahala 🙂 ) drumu cumva ca să ajung înapoi la ea. îmi este foarte foarte dor de ea.

    tu fiind o mesmundă, o să găseşti o necălătorie numai potrivită, nemişcată, unde să se potrivească fetiţalisă

  2. mesmeea cuttita Says:

    mesmunda bolunda! 🙂
    as vrea eu sa fiu fetitzaalisa! si sa tot cad in lumea de ramas…

  3. ora25 Says:

    mie nu mi se-ntâmplă deloc aşa. de cele mai multe ori mi-e milă de copchilă, pentru că apare râzând, pe când eu ştiu că nu râdea şi îmi imaginez c-au păcălit-o cumva pe moment. nu mi-a plăcut deloc copilăria, de fapt a fost un chin. şi cred că abia acum trăieşte ea aşa cum trebuie.

  4. mesmeeacuttita Says:

    jocul de-a pacaliciosii si pacalitii (uneori sunt copiii, alteori, parintii)! mai interesant este sa fim deodata si pacaliciosi, si pacaliti!

  5. matei Says:

    hm… văd că încă de mică Mesmeea naşte şi transmite viaţa, găzduind în ochi lumea de rămas, după cum o numeşte. Dar oare înspre ce-o fi privind? Că înspre pozer, nu cred! 😀

    cred că am mai zis, într-un comentariu pe blogul mesmeic, despre faptul că nu mă recunosc nici eu în fotografii. Că mă percep, pe măsură ce mă privesc, precum o simplă stare a unuia ce Eu se află în Mine. Mulţi dintre Mai Mulţii din Mine s-a pozat, la un moment dat al temporalităţii trupului meu. Unii se mai pozează încă… deşi nu le plac deloc şedinţele foto.

  6. mesmeea cuttita Says:

    cine stie, poate ca pozele din copilarie sunt o STARE. sau poate lumea de ramas (cum o numesc eu) este o STARE. binevenita ideea mateina.

  7. L.R.E Says:

    dar ochii sunt aceiasi … nu va cunosc in realitate , dar am vazut multe poze pe ici pe colo… ochii dumneavoastra exprima asteptarea „lumii de ramas”( chiar si la 2 ani , chiar si acum ) sau curiozitatea rosie care este sufocata de galbenul calm aparent …parerea mea 🙂

  8. thecreatrix Says:

    tot la noi in cluj era in spate la SORA o atelier de reparat păpuşi. iţi dai seama ce frumos? reparat păpuşi. face parte tot din universul acela superb care are atelier de păpuşi in veneţia.

    un gepetto care repară păpuşi, cu mustăţi albe şi gălbui de la tutun, in mână cu un ciocănel.

    sănătate.

    • mesmeea cuttita Says:

      stiu atelierul cu pricina. am fost multa vreme fascinata de el si am si intrat o singura data, sfioasa, fiindca mi se parea a fi un taram foarte straniu…

  9. valeriu Says:

    E cam trista fetitza aceea… Pesemne din cauza papusii ingrozitoare.

  10. mesmeea cuttita Says:

    nu e trista, ci sceptica… din pricina papusii, intr-adevar!
    fiindca papusa este batranicioasa si cam delabrata…

  11. ora25 Says:

    în balconul de la parterul blocului vecin stătea mereu o doamnă înconjurată de lăbuţe, busturi şi căpceane şi codiţe de pluş, le cosea, scoatea din ele animale, noi stăteam înciorchinaţi de tocul geamului şi o urmăream în linişte. din când în când ne mustra că-i luam lumina. mie nu-mi plăcea că se ţineau / lăsau prinse în sârme, tocmai pentru că-mi păreau vietăţi.

  12. mesmeeacuttita Says:

    in balconul vecinei noastre era o fetita pe care o trageam adesea de cozi, fiindca se lasa trasa si se bosumfla tardiv. mama ei era o vestita bucatareasa si imi dadea sa mananc placinte cu magiun. teribile!
    de la o vreme m-am saturat sa o mai trag pe fetita din vecini de cozi si m-am imprietenit cu ea. 🙂

  13. Marius Conkan Says:

    papusa pe care fetita o tine strans de mana e, totusi, o forma de asimilare a unei lumi de plastic, in nota ludica, desi configurarile imaginare si imaginative sunt altele. de ce o fetita ar tine lipit de ea un cadavru de papusa cu ochii sfasiati? fiindca acel cadavru de plastic poate fi recompus oricand prin jocul imaginatiei, fiindca, prin papusa-cadavru, fetita poate avea acces la un trup de carne imaginar. papusa e mai fericita decat fetita care priveste, parca, dincolo de aparatul de fotografiat. papusa de plastic stie ca va anihila papusa de carne, aceasta devenind substanta de umplere a avatarului plasticizat. :))

    o simpla interpretare pe fotografie, doar atat.

  14. mesmeeacuttita Says:

    papusa batranicioasa anunta de fapt ceea ce va veni candva, ea este o papusa neobisnuita, fiind păpusa de serviciu, ultra-uzata, a fotografului care avea jucarie la indemana pentru copiii veniti la pozat, in asa fel incat acestia sa accepte, relativ linistiti, sa fie fotografiati.
    da, este un soi de papusa-cadavru!
    papusa din poza e fericita pentru ca ea nu a fost vie niciodata, prin urmare viata ei a fost dintotdeauna moartea (din/de plastic). nestiind cum este sa fii viu, ea este fericita fiind doar moarta, intrucat aceasta e conditia ei dintotdeauna.

    hmmm, cam filosofikos!

  15. coramica Says:

    Mie imi placeau papusile blonde si mari, pe care le luam mereu in brate, iar ele erau mai mari decat mine. Ma gandeam sa ma fac mare si frumoasa ca ele. Mare m-am facut. Ehhh!

  16. mesmeea cuttita Says:

    🙂 hmmm

  17. coramica Says:

    Aveam o papusa blonda, a suferit multe accidente, biata de ea…nu de la mine, de la un baietel din vecini a carui ocupatie era pe atunci sa distruga tot ce-i iesea in cale. Ei, iar bunica mi-a reparat-o, a pus-o intr-un cosulet si eu o alintam de fiecare data ca pe o printesa. E pe undeva prin casa bunicilor si acum. Un lucru de ramas.

  18. mesmeea cuttita Says:

    marturisesc ca am agreat doar papusile brunete si satene, de cele blonde m-am ferit intotdeauna, probabil din instinct…

  19. coramica Says:

    Am avut si una bruneta si-i fardam ochii, dar…nu mi-a intrat la suflet

  20. mesmeea cuttita Says:

    🙂 asa e cu brunetele…

  21. Jurnalul ipohondrului Says:

    de fapt papusa e singura care da sens acelei incadrari a unor vremuri sau mai bine zis „a lumii de ramas”. fara papusa parca totusi nu e asa de dreamy.

  22. mesmeea cuttita Says:

    evident 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: