documentarul drogadict

Cât de real ori exact mai poate fi refăcut un organism distrus de drog și alcool? Pot fi reambalate și recusute rămășițele dintr-un om? O superclinică de dezintoxicare poate reconstrui până la normalitate un organism deteriorat? Sau ne aflăm la granița vulnerabilă a utopiei? O mie de fărâme, romanul autobiografic al lui James Frey (traducere de Carmen Săndulescu, București, Editura Humanitas, 2007), oferă o lecție de anatomie amplă și infinitezimală în acest sens. Fraze scurte ca într-un scenariu de film, stil cinematografic uneori zgârcit, alteori generos, ritm alert, participativ, dialoguri fără liniuță de dialog, topite într-un jurnal frust despre adicție și dezintoxicare.

James, personajul (autobiografic sau autoficțional) este un bărbat de douăzeci și trei de ani, drogadict din adolescență și ajuns la limita intoxicării de unde nu mai poate surveni decât ori moartea, ori asceza. Ceea ce transcrie și relatează el este un documentar autoanalitic, romanul lui Frey fiind eminamente verbofil: verbele fac totul, impregnează textul cu imediatețe, realitatea fiind filtrată fie prin încețoșarea specifică adicției, fie prin cruzimea sevrajului și a dezintoxicării. Iată autoportretul personajului la debutul agresiv al tratamentului său: „Sunt un Alcoolic și sunt un Drogat și sunt un Infractor. Îmi lipsesc patru dinți din față. Am o gaură în obraz care a fost cusută cu patruzeci și una de împunsături. Am nasul spart și ochii vineți, umflați. Am Escortă pentru că sunt Pacient la un Centru de Tratament Antidrog. Port o geacă împrumutată pentru că nu am una a mea. Am două mingi de tennis vechi și galbene pentru că nu am voie să iau calmante sau anestezice. Sunt un Alcoolic. Sunt un Drogat. Sunt un Infractor.”

Romanul este la limita unui bizar acceptabil: sunt notate toate senzațiile oribile, halucinațiile, spasmele, frisoanele, greața, pofta, dimensiunea excremențială. Leitmotivul cărții este trupul în fâșii, demolat și hidos. Toate ingredientele psihice sunt adiacente: pustiu, hău, abis, devastare. Întrucât psihicul devine și el un corp fizic, somatizarea fiind continuă și contrapunctică. Notarea minuțioasă, detaliată, a dialecticii intoxicare-dezintoxicare (și dezbaterea implicită) provoacă un voyeurism al cititorului. Autorul scanează prin ochiul lui James un întreg panopticum al umanității din sanatoriu: oameni-rebut, avortoni, deșeuri, fetuși uscați și stafidiți de înălțimea maturilor. Lumea omenească este în ruină. Puțini supraviețuiesc și ies la lumină ca învingători.

O mie de fărâme este nu doar un roman despre exces, dar și un roman scris într-un stil excesiv: tehnica este pe măsura temei (adicția), geometrizată printr-o avalanșă de cercuri concentrice în mijlocul cărora se află un om singur care încearcă să ajungă la suprafață și să redevină stabil. Este un roman despre durere și despre abuzul de durere, o carte axată pe raportul distrugere-autodistrugere, transcrisă ca un jurnal brutal de detenție: corpul este închis (sau pulverizat) în corp, mintea este închisă în minte, dominată de ură, furie, neputință. Dar nu și de cinism: problema personajului autobiografic sau autoficțional este aceea că nu este indiferent, ci simte vorace, este disperat. Pentru el, prelegerile din sanatoriu despre Dumnezeu, anihilare, speranță, nimicire, căință sunt cuvinte în trombă retorică. O mie de fărâme este și un roman despre spaimă: spaima de capacitățile infinite ale trupului și minții în goana lor spre moarte. Există o formă de turbare în procesul de dezintoxicare; sevrajul este o formă de turbare, fragilitatea nervoasă din procesul chimic dezintoxicant este tot o turbare: meritul romanului este că înfățișează palpabil această turbare hiperbolizată. Nucleul psihic al cărții lui James Frey este acela că oamenii nu mai sunt ei: acest nemaifiind și această nemaiființă este angoasantă până la demență. Cei care nu mai sunt ei nu mai știu cine sunt și, neștiind, au ajuns dincolo de orice fel de limită a făpturii lor, în vidul ontic pur. Este pur pentru că nu conține nimic și nimeni nu îl poate defini sau umple cu ceva.

Păcatul nu este teologizat în O mie de fărâme, ci aplicat rapace și epidermic, cu o constanță care riscă să fie sufocantă. Dar orice adicție aduce cu sine o gâtuire a supapelor de libertate. Așa și acest roman ostentativ care face din ostentație chiar pista sa de lansare și demonstrație. Cartea se încheie cu recuperarea lui James dintre morții vii și revenirea sa la suprafață și realitate: omenește, acest sfârșit de roman este benefic, dar esteticește este deloc ingenios!

Citatul meu de final este simplu: „O secundă vreau să plâng, o secundă vreau să omor pe cineva, o secundă vreau să mor.” Dixit.

Anunțuri

6 răspunsuri to “documentarul drogadict”

  1. Marius Conkan Says:

    jenial citatul!

  2. ora25 Says:

    apropo de sfârşit, continuarea se află în „Prietenul meu Leonard”, care urmăreşte viaţa lui James după „ieşire”.
    despre componenta autobiografică a fost un întreg scandal. pare-se că autorul n-a avut deloc tangenţă cu drogurile.
    pe mine mult mai tare m-a impresionat fragilitatea personajelor, în contextul demenţei şi candoarea care trangresează sordidul. ; nemaifiinţa cred că e hiperfiinţa. în plus, relaţiile care se ţes şi care în fond determină recuperarea/reconfigurarea eului – o diafană parabolă a orbilor, cu priviri când arctice, când antarctice, când acvatice – în care vulnerabilităţile se sprijină unele pe altele, destabilizează turbarea/obsesia, scoţând eul bolnav din ale lui.
    mi-a plăcut foarte mult cartea asta. 🙂

  3. mesmeea cuttita Says:

    ce bine ca ma lamuresti in anumite privinte autobiografice ale lui frey, astfel incat sa evit de-acum anumite erori!

    da, candoarea combinata cu spurcarea coaguleaza intr-un cocteil ametitor in carte. dar de la un punct amestecul acesta mi s-a parut previzibil.

    imi place speculatia 25 cu hiperfiinta provenita din nemaifiinta!

    greseala mea este ca, dupa „naked lunch” (care a fost o experienta la limita, ca si romanul „petrol” al lui pier paolo pasolini), nu ma mai atinge nimic in chip socant ori suprem pe tema respectiva!
    deformatie profesionala, banuiesc…

  4. ora25 Says:

    ei, bănuiesc că îţi erau cunoscute partea de autobiografie pusa sub semnul întrebării şi volumul care pedaleaza pe relatia James – Leonard, ziceam pentru cei care n-au dat peste Frey pân-acum.
    de fapt, nici nu ştiu dacă e ceva imprevizibil în carte, dacă e să analizezi intriga, un descreierat capabil să se emoţioneze, criminali care se transformă în salvatori, revolta care clivează spre împăcare, etc. Dar, cum bine spuneai de „voyeurism”, stilul determină participarea cititorului şi o anume rapiditate imprimată lecturii, iar experienţa cred că-şi află greul în capacitatea cărţii de a „acapara”. nu e o carte la care să savurezi deliciul frazei sau surpriza rezolvărilor/încurcărilor.
    n-am citit petrol. pe naked lunch am simţit-o muuult mai tăioasă, descotorosită complet de sensibilitate, fără explicaţii, cruzime din cea mai pură, fără nicio floricea. rece. brrr. pe când james al nostru citeşte cu mare mirare Ii Ching (parcă… sper că nu încurc înţelepciunile străvechi între ele 🙂 )
    zic hiperfiinţă pentru că e foarte mult despre neputinţă. personajul de fapt vrea; se zbate, se dă cu capul de pereţi, îi dă şi pe alţii şi e mereu un du-te vino între nepututul violent şi vrutul foarte vag recunoscut sieşi.

  5. mesmeea cuttita Says:

    ai dreptate cu naked lunch, e o carte taioasa, fara lirism emotional, de o cruzime stranie (sado-maso). tocmai de aceea te seaca lectura ei si nu mai vrei ceva de acest tip. iar petrolul lui pasolini este cumva inrudit (chiar daca doar pe anumite portiuni).
    da, la frey e un lirism special, salvator (inclusiv bazat pe opozitia peisaj paradisiac/natura umana infestata), dar, cum ziceam, previzibil de la un punct, ceea ce m-a deranjat.

    stii care cred ca este cel mai „negru” roman bastinas din secolul XX? ai citit „patimile dupa pitesti” de paul goma? e aproape un roman „neogotic”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: