stenahorie

In timpul sarbatorilor si dupa ele ma cuprinde aproape intotdeauna oarecare stenahorie. Daca mai si ploua afara si e vreme de betie, singurul remediu este o muzichie strasnica, un martini suav, fistic, migdale si alune sarate intr-o farfurioara chinezeasca, plus clarobscur insidios si un divan non-psihanalitic. Apoi rasfoieli nesfarsite de carti rascitite la lumina unei lampi japoneze. Poate s-ar cuveni sa citim maxime si talcuri celebre, ca sa ne maturizam si sa ne reluam viata de unde am lasat-o (dupa sarbatori). Eu, insa, prefer sa rasfoiesc carti. De data asta e Spuma zilelor. De aceea, as pofti un pianococteil (pianocteil, de fapt) si niste pantofi din piele de caine-zburator. As vrea sa fiu prietena la catarama cu un soricel si sa am un bucatar-one man show care sa ma poata sfatui in toate cele, vesminte, bijuterii, parfumuri si mai ales ce dansuri sa dantuiesc. Si ar mai fi o gramada de spus. Cred ca niciodata nu ii voi putea multumi indeajuns lui Boris Vian pentru nebunia lui mereu proaspata.

(imaginea afisata este tot din gradina vrajitoreasca – din Arkansas – a lui Andrei Codrescu)

P. S.

A fost odată un trio alcătuit dintr-un cavaler inexistent, un viconte tăiat în două și un baron suit în copaci: și pe ei îi tocmai citesc acum.

Anunțuri

9 răspunsuri to “stenahorie”

  1. ora25 Says:

    pe mine mă apucă stenahoria şi când se termină sâmbăta şi începe duminica despre care ştiu că oricum e ultima şi e urmată de luni 😀 aproape că îi înţeleg pe cei care aleg să nu sărbătorească, pentru a se feri de ruptura de după.

  2. mesmeea cuttita Says:

    „ruptura de dupa”, asa cum spui – potrivit concept pentru zilele si noptile noastre! si pentru dupa-amiezele noastre (cu sau fara ceai englezesc)!

  3. thecreatrix Says:

    „nebunia lui mereu proaspătă”- pure camp. frumos text!

  4. mesmeea cuttita Says:

    … intrucat, fara nebunii mereu proaspete, chiar ca ne-am aliena!

  5. valeriu Says:

    Vai di mini si di mini!!!

    Si io am stenahorie, da nu citesc Boris Vian, pacatili meli, ci un text despre triplul vis al lui Descartes, din noaptea de 10 spre 11 noiembrie 1619, noaptea sfintului Martin.

    Iaca ci faci filosofia din om!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  6. mesmeea cuttita Says:

    si ce anume se petrece in visul acela cartezian non-cartezian (adica paradoxal)?

  7. valeriu Says:

    Pai, aude bubuituri de trasnet, vede un dictionar care nu e dictionar, citeste dintr-o carte de poezii de Ausonius o poezie pe care apoi nu o mai gaseste in volumul lui Ausonius, vede un pepene galben etc. etc. Amestec!

  8. mesmeea cuttita Says:

    atunci sa impartim pepenele galben cu totii, „euharistic”!

  9. valeriu Says:

    sa-l…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: