Patru zile în Granada, Albayzin, cartierul moro, ulicioare, tiendas cu mărfuri de tot soiul (achiziționat cercei și șalvari granadini), adăstat într-o cafenea stil 1001 noches, puzderie de fumători amatori de narghilea, pe Gran Via în vitrină cea mai grozavă rochie de mireasă pe care am zărit-o vreodată, într-o bisercă mică zărit cele mai înfofolite călugărițe în straie albe suprapuse inclusiv pe chip (am crezut că sunt statui, drept care era să țip când au început să se miște – uneia i-am zărit glezna strânsă într-un ciorap alb, gros, de iarnă), Alhambra sub munții cu zăpadă, terasa San Nicolas cu băieții chitariști și jucătorii de popice, portocalii sălbatici, suflătorii de baloane uriașe de săpun (cu diametrul de 1 m), catedrala înconjurată de tarabele cu șofran, apartamentul nostru acaju (cărămidă, lemnărie sculptată, patio cu fântână și nimfeum), mereu în căutarea ciocolatei fierbinți, cumpărat brățări pentru fete și bile terapeutice cu dragon pentru cei bolnavi de acasă și ulcior cu pahare în miniatură, scris pohem, găsit întâmplător taverna sărutului (taberna del beso) lângă ulicioara lui Hristos al crinilor, probat pantofi cu tocuri de 20 de cm, baila-baila, întâlnit un duende comunist, întâlnit Christian W – profesor pur sânge, pulpele uriașe de carne de vită atârnând în baruri, urcușul spre Alhambra, constructorii manuali de chitară și mirosul lemnului proaspăt lăcuit, părăsita poartă Bibrambla, peregrinarea prin grădinile la înălțimi, dantelărie pedrera, tufișurile tunse geometric-arăbește, fântânile dreptunghiulare și verzi uriașe, apoi fântânile rotunde cu lujer, peștii oranj, lustragiul de la intrare și ghicitoarea de la ieșire (amândoi bosumflați că nu poftim un lustruit și un ghicit), paella cu fructe de mare și tapas în piațeta de la poalele Alhambrei, din nou chitariștii rătăcitori, cele două orgi din catedrală, norocul de a găsi o imitație perfectă (și dosită) de Caravaggio, cartierul studențesc și minunata mănăstire San Jeronimo cu pâlcul de portocali, din nou ulicioarele, forfota fetelor tinere la cumpărat veșminte, seara veselă, oboseala, moleșeala, nachos crănțăniți cu poftă în aeroport și marele vis de la întoarcerea acasă, final fantasy punct.
martie 21, 2010 la 7:52 am |
ce frumos! foarte frumos!
martie 21, 2010 la 9:53 am |
Enumerarea e nu doar ingenioasa, nu acumuleaza doar amanunte, dar e si vizuala si realizanta (in sensul ca tabloul devine treptat real): vreau sa spun ca iti ofera un motiv nu doar de bucurie estetica, dar si de evadare de aici in acea lume descrisa de Ruxandra.
In alta ordine, vreau si io o „imitatie perfecta” dupa Caravaggio.
martie 21, 2010 la 10:17 am |
am vrut sa izbutesc un fel de vertij al relatarii, ca sa va naucesc pe toti, ihih!
si ca sa ajunga cei pofticiosi pre acolo…
cat despre Caravaggio, ehei!
martie 21, 2010 la 9:52 pm |
frumoasă Granada într-adevăr. dar nu erau pulpe de porc acelea? ”pequenos museos del jamon” 🙂
martie 22, 2010 la 6:34 am |
sa fi fost asa ceva? dar atunci proveneau de la niste porci uriasi, probabil crescuti de o vrajitoare vestita, circe pre numele ei (adaptata la granada, prin urmare – circegrana!)
martie 22, 2010 la 2:47 pm |
cel puţin aşa ştiam eu – că-s de porc…în fine. poate era vorba de foşti tauri.
Sir Segrana
martie 22, 2010 la 4:08 pm |
tauri trecuti prin sangria sa fie atunci!
martie 24, 2010 la 7:32 am |
Hahaha, lumea e vrajita tot de „groh-groh”… 🙂
martie 24, 2010 la 8:52 am |
!? adevarat ca am publicat in „coma” o „suita porceaska”, dar !?