Există orașe în care să muncești e ca și cum ai face închisoare, timpul devine un imbold iritant, iar iubirea se preschimbă în povară, drept care doar libertatea devine prețioasă. Nu este un citat dintr-o carte de aforisme ori din vreun manual de consiliere existențială, ci dintr-un roman antiutopic. Dar, oricum le-am lua, rândurile de mai sus pot fi valabile în zilele noastre. Slujbă, timp (lipsa lui), iubire pot fi niște corvezi, așa încât singura care rămâne nealterată (încă) este libertatea. Oare?
Mesmeea Cuttita's Blog 
martie 19, 2010 la 10:59 am |
păi aici libertatea o văd cam ca pe o lipsă de responsabilitate faţă de alţi oameni, alte lucruri. sunt preţioase şi refugiile astea, adică te mai scobori în tine… nu poţi să te orientezi veşnic spre exterior, replierile aduc libertate… aşa… bineînţeles că libertatea poate fi o stare de graţie care dispare după ce te hrăneşte un scurt timp, ori devii tu orb/surd în privinţa ei. că altfel se poate prelungi în asprimi modificante, şi se cam alterează şi ea.
martie 19, 2010 la 11:05 am |
Cred ca libertatea se leaga acum si de pastrarea sau regasirea unei minime coerente, care sa te poata totusi lasa sa te misti, sa te strecori printre cele de mai sus. Libertatea poate insemna brese absurde, condradictorii, dar salvatoare in plan personal. Faptul ca poti respira, pur si simplu, in voie; uneori ma intreb daca nu cumva si corpul nostru ar trebui sa se modifice cumva odata cu lumea.
martie 19, 2010 la 11:08 am |
ora 25 – deci starea de gratie se poate altera?
de-scribor – exista o coerenta de sine prin absurd?
(imi place ideea despre modificarea corpului odata cu lumea)
martie 19, 2010 la 11:15 am |
aşa am zis? 😀 nu, poate dispărea. şi atunci libertatea bună începe să fie cam şontâcă, să fie o veşnică dezbărare inerţială lipsită de rod, ori ştiu eu ce degenerări mai poate îmbrăca. zic doar că libertatea are limite care se cer împrospătate periodic. (hors sujet – cu o zi înainte de a primi o veste bună în urma unui interviu de angajare, am visat că citeam „drumul către servitute” :D, mi-a plăcut foarte tare de visul cel simpatic).
martie 19, 2010 la 11:32 am |
got it, got it!
martie 19, 2010 la 5:25 pm |
există dimineţi în care
somnul pare a fi ultima şansă
pentru a-ţi mai păstra libertatea
dimineţi proustiene
când vă cerşesc o clipă doar
una
în care să fim numai eu şi cu mine
două entităţi antropomorfe
înscrise în ADN-ul civilizaţiei
să ne pipăim tandru
asperităţile
şi poate chiar să înţelegem
că nu există munte mai greu de escaladat
ca muntele
ce-l creştem neîncetat în noi
din şisturi şi roci viscerale
până într-o zi în care
piscul său sfidător
va sfâşia
şi ultimul orizont
dincolo de care…
martie 19, 2010 la 7:16 pm |
hmmm, poate ca si asa pot fi diminetile!
martie 19, 2010 la 8:23 pm |
ce spam poetic! 😀 😀
martie 19, 2010 la 8:59 pm
ori forward…
martie 19, 2010 la 9:51 pm
dacă o dai mai departe la 10 persoane în următoarele 10 minute, ţi se va îndeplini o dorinţă! 😉
martie 19, 2010 la 7:47 pm |
Cred ca, se poate; de altfel, despre asta am si vorbit. Ideea cu corpul nu e nici noua, nici numai a mea, dar tine de niste observatii care merita facute. Observate….
martie 19, 2010 la 7:59 pm |
… atunci dau unda verde la modificarea corpului laolalta cu lumea!