mail către domnii Morfeu și Oneiros

În ultima vreme visez doar lucruri disparate (atât îmi aduc aminte), fără punți de legătură, ca niște fotografii tăiate și imposibil de lipit. Domnilor Morfeu și Oneiros, fiți mai prudenți și adânci (și chiar mai loiali față de mine, ca purtătoare de cuvânt a domniilor voastre), nu mai vreau doar încropeli de vise! Trimiteți-mi lucruri mai atingătoare și mai potrivite mie!

Am visat un criminal rasat, la costum negru Armani și cămașa albă impecabilă. Știam că era criminal, dar nu prea aveam habar ce ucisese de fapt.  Nici nu era sigur că ucisese pe cineva (era doar o prezumție). Putea să fie și ucigaș de porci și găini, la o adică! (sunt vegetariană 100 de zile pe an, așa încât să nu fiu bănuită de aprehensiuni carnivore, sic!). Era dus la o execuție de mucava, ca un erou. Nu știu exact ce hram purtam pe lângă el: păream să fiu un raisonneur sau un scrib cu mințile în lună. Aveam în mâini niște tacâmuri ruginite. Bărbatul criminal era foarte înalt, brun și suplu. Se pare că nu aveam niciun reproș să îi aduc: mai degrabă eram nelimpezită în chestiunea vinovăției sale. Era ea reală? Nu ucisese un om, dar ceva ucisese, chiar dacă nu se știa exact ce anume. Pe când era dus spre execuție, pe o șosea pustie, cu plopi pe margine (era vară și începuse să amurgească), a apărut un biciclist care i-a împușcat pe polițiștii însoțitori (șeful polițiștilor era satisfăcut pentru că avea în mâini niște tacâmuri nou-nouțe, care urmau să înlocuiască tacâmurile mele ruginite!). Era limpede că biciclistul nu știa să țintească, întrucât se împotmolise cu pistolul în mână, încurcându-se la trăgaci, așa încât nu i-a nimerit de la început pe polițiști. Și de fapt nici nu i-a ucis, ci i-a rănit cu gloanțe de scrijelit pielea. Dar în orice caz i-a imobilizat. Poșeta mea fusese aruncată, nu știu de ce, pe malul unui râu din apropiere, așa încât, după ce polițiștii au fost împușcați (fără să fie morți) și după ce presupusul criminal a pornit-o pur și simplu singur pe șosea, de parcă ar fi pozat pentru o revistă de modă, eu m-am repezit la râu ca să îmi recuperez cartea de identitate: aceasta stătea înfiptă într-un morman de pământ pe malul apei. Măcar să știu cine sunt, acesta a fost ultimul gând înainte de a mă trezi.

După trezire, l-am întrebat pe Anir Claustrophobus cum ar putea fi interpretat un asemenea vis din care nu mi-au rămas decât bucăți fără legătură între ele. Scrie-le un mail domnilor Morfeu și Oneiros, mi-a zis Anir, nu știu ce alt sfat să îți dau. Drept care, iată, o fac. Și ca să-i îmblânzesc pe M și O, le indic mai jos o adresă cu un filmuleț dada, făcut de Cinefildor (de pe blogrollul meu)!

<object width=”425″ height=”344″><param name=”movie” value=”http://www.youtube.com/v/0cGVhqO1vKs&hl=en_US&fs=1&„></param><param name=”allowFullScreen” value=”true”></param><param name=”allowscriptaccess” value=”always”></param><embed src=”http://www.youtube.com/v/0cGVhqO1vKs&hl=en_US&fs=1&&#8221; type=”application/x-shockwave-flash” allowscriptaccess=”always” allowfullscreen=”true” width=”425″ height=”344″></embed></object>

Anunțuri

7 răspunsuri to “mail către domnii Morfeu și Oneiros”

  1. ora25 Says:

    cred că după costumul pe care îl purta, nu era chiar criminal, dar era cu siguranţă maniac (în)Armat. cât despre rasata sa rasă, pun pariu că era o mixtură, prin urmare o impură (lână, nu prea virgină), după felul în care pleacă se cunoaşte :D. cât despre tacâmurile organului de ordine, mă surprinde foarte plăcut faptul că nu erau de unică folosinţă. părerea mea e că domnii oneiroşi şi morfioşi au scos din mânecă asul de identitate, într-un chip extrem de „purtător de cuvânt”.

  2. valeriu gherghel Says:

    Trebuie, am impresia, sa facem apel la Carte de interpretare a viselor (ma refer la lucrarea lui Artemidor, despre care a scris Michel Foucault). Poate asa ne lamurim.

    Nu cred ca Freud poate fi de folos in acest caz.

  3. mesmeea cuttita Says:

    ora 25 – pai tocmai, ca nu stiu ce/cine era, dar mie mi se parea interesant in vis individul cu pricina. de aceea il insoteam, banuiesc. da, norocul meu ca la sfarsitul visului am aflat ca sunt chiar yo!
    altfel ar fi trebuit sa trebaluiesc dupa alta identitate…

    valeriu – as pofti sa fiu artemidorata, daca este posibil. de-abia astept!
    (foucault, my master in essay)

    • ora25 Says:

      dar dacă totuşi ai trebălui după alta, la un moment dat, într-un post, chiar şi cu variante, ca exerciţiu cumva? alta care să rămână consecventă cu carnea visului.

      • mesmeea cuttita Says:

        adevarul este ca eu as trebalui la/dupa tot felul de identitati, daca ele s-ar dovedi captivante si miezoase.
        cat despre carnea visului, oho, mai sunt destule alte ingrediente incitante (a se vedea epiderma visului – ca tot am vorbit nu de multa vreme de piele si piei – porii visului, perisorii visului, unghiile visului etc.).

  4. FID DeScribor Says:

    Asa vise teribile si complicate le numeste Mesmeea disparate? 🙂
    As zice ca e un vis de uz strict personal, fara profetii si divinatii, de data aceasta (cel putin in prima faza, caci nu cred sa poata fi rapita vreunui vis coroana divinatorie).
    In vorbire tehnica, as spune ca domnul cel impecabil si fara nume n-a facut decat sa te conduca acolo unde tu insuti voiai sa ajungi; el nu se teme, pe el nu il intereseaza nimeni, el nu comunica nimic. Te conduce si te lasa acolo, undeva, sa intelegi. As spune ca a fost trecuta un fel de proba, tumulul de pamant incununat cu identitatea sociala, exacta, precisa marcheaza zona noua. Gasirea numelui nu cred ca e o cautare identitara, de data asta, ci intrarea legitima intr-un spatiu nou.
    In vorbire ne(me/mnemo)tehnica, as zice altceva, gandidu-ma la oamenii neclintiti ai lui Magritte, dar si la faptul ca M si Oau au stiu ei ce fac, dar nu cumva vor fi fost chiar in visul tau, ori pe bicicleta, ori pe drum (de seara?), ori in costum, daca nu cumva fiinta mesmeica din vis se va fi vrut un fel preoteasa caci, dintre toti, ea e singura lasata in pace in vis. Si singura care se alege cu ceva, care stie cine era.
    Iar intr-o a treia vorbire, as zice ca nu e nici proba, nici ceremonie, e un semn de mers mai departe (pe drumul cel nestiut, de pe langa apa, acolo unde, nu demult, se afla omul de zapada fara chip). Dar numai Mesmeea va fi stiind in ce.

  5. mesmeea cuttita Says:

    ay, de-scribor, ce binevenita e hermeneutica ta!
    imi convine de minune – tocmai fiindca am fost visatoare a visului, nu am observat ca, intr-adevar, doar eu aveam (am) nume in toata povestea. mai exact, imi recapat numele la/in final.

    nemultumirea mea legata de acest vis provine din faptul ca este posibil ca el sa fi fost chiar un vis MARE (deplin), numai ca eu mi-am amintit prea putin si cu „gauri” ceea ce am visat. nemultumirea mea e de fapt mahnire ca nu am o memorie independenta de somnie si trezie!

    iar asa-zisul criminal se prea poate sa fie o alegorie pentru cine stie ce, pentru o tristete, o stare nebuloasa, ceva de acest gen!

    ca este vorba despre o „zona” noua, de acord. dar as fi vrut sa fiu in deplinatea palpabila si recognoscibila a acestei zone – inauntrul, inafara ei si chiar printre interstitiile ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: