varianta 2

(nu am postat niciodată pe blog, până acum, variante ale unui poem – întotdeauna am lucrat poemele fără să iasă la iveală unde și ce modific ori din ce pricină – de ce se schimbă o imagine sau alta. drept care, iată, o fac acum. și o fac întrucât presimt că va exista și o a treia variantă la acest poem postat, în prima lui variantă, acum vreo două săptămâni. nu garantez sută la sută că va exista a treia variantă, dar o intuiesc cumva.)

din ceafa ta au început să iasă rândunele

acolo e un os rotund pe care îl simt când visez ferestrele vraiște

respir ca o balerină ciufulită

când tu vorbești în limba spovedaniei de dimineață

te-am poreclit stăpânul învelișurilor

fiindcă m-am vindecat de noapte ca de-o varicelă

cos rochia din petice apoi cu o cravașă lovesc pereții

de parcă le-aș rosti secretele de-o viață

torn apa din ceainic și te spăl pe umeri

acolo ai cioturi de plastilină lipite cu aracet

rândunelele zboară cu gene lungi de negrese din ceafa ta

eu înghit cozile despicate ca pe niște bomboane

sandalele mi s-au rupt pe maidan de la atâta mângâiat

(sunt petrolierul tău).

Anunțuri

17 răspunsuri to “varianta 2”

  1. matei Says:

    începând cu versul: „din ceafa ta au început să iasă rândunele”, poezia capătă din start un ton hotărât, determinând simţul principal cu care se operează: privirea, asta în comparaţie cu debutul primei variante: „te ating pe ceafa cu rândunele”, unde atingerea devine instrument al cunoaşterii. Desigur că atingerea, din prima variantă, devine aici una mistică, ea existând, ori putând fi intuită în lipsa numirii, devenid desigur o atingere prin intermediul vizualului. Astfel, dacă în prima variantă descoperirea evadării rândunelelor din ceafă se face prin atingere: „te ating”, „acolo e un os rotund pe care îl simt” (desigur, „os rotund” dedus din atingerea iniţială), indiferent dacă atingerea se face fie şi prin intermediul imaginaţiei („acolo e un os rotund pe care îl simt când visez ferestrele vraiște”, deci o atingere prin intermediul visării), în a doua variantă totul se face prin intermediul privirii; o privire prin care se simte osul rotund din ceafa cu rândunele, deci contactul renunţă să mai fie unul direct, să mai fie ceva foarte apropiat de eul liric, tocmai datorită renunţării la tangibil, la realitatea imediată. Îndepărtând obiectul palpabil de sine, poezia îşi pierde parcă din fluiditatea mişcărilor consecutive, aspect care privează oarecum eul liric de creditabilitate, însă câştigă prin ambiguitate posibilitatea iniţierii mai multor interpretări.
    Apoi, prin „vindecare de noapte”, de întreaga noapte, ci nu numai de miezul ei, întăreşte ideea de purificare a ei, a celei care urmează să se contopească cu stăpânul învelişurilor. Cum, de asemenea, înlocuirea verbului a ieşi, cu cel de a zbura, în ceea ce priveşte mişcarea rândunelelor din ceafă, punctează mai bine desprinderea lor din ceafa-pântec, zburândul acesta conferindu-le un soi de vitalism şi de mişcare specifică unei eliberări, libertate survenită după un timp de gestaţie inchiziţională. Se declanşează un euforism al eliberării deci, al evoluţiei lor, păsările de minte. În vreme ce, „sunt petrolierul tău” arată şi un soi de conştientizare a stării eului liric, nu numai un atribut pe care alţii prin acel „se zvoneşte” i-l dau, eul liric (ea) dovedindu-se a fi stăpânul osului rotund.

  2. mesmeea cuttita Says:

    interpretarea mateina este foarte acuta. dar este privirea aceasta (care se schimba in a doua varianta) o privire oarecum suprarealista?

    finalul este asa cum spune matei, adica decis, si nu oscilatoriu ca in prima varianta. stapana osului rotund stie acum exact ceva.

    pielita noptii a fost inlocuita, insa, de „varicela”. asta e ceea ce lui matei i-a scapat.

  3. ora25 Says:

    ce i-a scăpat lui matei (deşi nu prea-s sigură că i-a scăpat) m-a izbit pe mine. vindecarea de miez licuricios e înlocuită de vindecarea de haina usturătoare. cumva îmi par două poezii extrem de diferite, nici nu par a fi rude. acolo era vindecare potolire, aici vindecare uşurare. cele două simţuri sunt de fapt inversate. cumva bâjbâirea după probe e răsturnată în abandonarea căutării (plăcute, deh) în favoarea graţiei certitudinii curate.

  4. matei Says:

    …are dreptate ora25! prin înlocuirea miezului de noapte licuricios cu vindecarea ca de-o varicelă se schimbă ceva în poezie. Deşi această schimbare un atinge esenţa ei, sau, cel puţin, modul în care eu am interpretat-o, 😀 întrucât vindecarea are loc, iar singurul aspect care contează devine intalarea precisă a certitudinii. Chiar e mai hotărâtă această a doua variantă, mai înfiptă şi mai doritoare de îmbăiere în procedeul alchimic.
    …în ceea ce priveşte natura privirii, este de la sine înţeles că ea nu are o natură concretă, normală, ci una îmbiită de posibilitatea şi puseul visării.

  5. mesmeea cuttita Says:

    da, amandoi aveti dreptate.
    „varicela” din varianta 2 schimba destule lucruri. fiindca este o „varicela” legata de cravasa care loveste peretii. ceva s-a schimbat, cred ca o anumita angoasa a sporit, iar vindecarea este ceva mai problematica decat era initial cand era livrata ca fiind sigura.
    totusi, poemele nu sunt diferite. sunt rubedenii. dar au ochelari cu lentile putin modificate.

  6. Marius Conkan Says:

    matei, am vrea sa te dezvalui, ca sa stim si noi cine esti!
    ma enerveaza ca folosesti in comentarii „eul liric”, de parca n-ai sti ca e o conventie aproape comunista. pe urma, comentariile de genul „prin „vindecare de noapte”, de întreaga noapte, ci nu numai de miezul ei, întăreşte ideea de purificare a ei, a celei care urmează să se contopească cu stăpânul învelişurilor.” sugereaza ca nu stapanesti un limbaj hermeneutic, si ca vorbesti anapoda, ca si cum n-ai vorbi nimik. nu stiu cat credit iti acorda stapana acestui blog, dar stiu sigur ca esti bun de aburit doamnele de la curte din sec XVII.

  7. Marius Conkan Says:

    sa nu mai punctez expresia amuzanta si ridicola: „Se declanşează un euforism al eliberării deci, al evoluţiei lor, păsările de minte” :))

  8. radacina de piper alb Says:

    @marius conkan: ce dragut, nu-i asa, ca daca nu stapaneste un limbaj hermeneutic nu spune nimica, e chiar anapoda. de cand exista o informare precisa in ceea ce priveste un text literar? mi se pare total groaznic din partea cuiva sa spuna asta! aproape ca mi s-a facut pielea gaina citind comentariul tau. habar nu am cine e matei dar ma copleseste la propriu felu asta SINCER de-a fi al unora. scuze, na, mesmeea, pentru interventia mea. da am simtit si eu nevoia sa fiu sincera (nu-s o doamna de sec saptispe, relax)

  9. mesmeea cuttita Says:

    uh, marius! macar de ziua indragostitilor sa fim cu totii pasnici si cat de cat dulcisori (sic!), nu neaparat acru-dulcisori!
    nu vreau zavistie aici. sau e rost de vreo polemica mariuso-mateina?

    cat despre stapana blogului de fata – ea nu crede in aburirea doamnelor de curte din secolul XVII, dar cu siguranta crede in abureala lor suava!
    doamnele cu pricina nu sunt aburite (de vin, de pohezie sau de ce anume?), dar primesc abureala. de ce nu?

  10. mesmeea cuttita Says:

    p.s.

    la abureala hermeneutica nu m-am gandit pana acum!
    mai este si aburul de sauna, care e foarte sanatos, dar destul de cumplit de suportat!

  11. ora25 Says:

    :))))) mie mi-a plăcut comentariul off topic al lui marius conkan. foarte fain!
    mi-ar plăcea şi unul la subiect, pe dezvelişul celor 2 variante.
    pe de altă parte nu mă omor după trierea elitistă a comentatorilor/comentariilor – a se vedea pretenţiile de aprofundare hermeneutică. receptarea unui text interesează dincolo de meşteşugul ori simţul ori specializarea receptorului pe diverse paliere. şi nu am nicio curiozitate vis-a-vis de identitatea lui matei – propriile comentarii îl definesc zdravăn, dar sincer, chiar cred că matei e un fel de „critic” de curte. plină de farmec atmosfera astfel creată 🙂

  12. Marius Conkan Says:

    doamna radacina de piper alb, interpretarile precis formulate exista, precum exista si interpretarile anapoda, intr-un limbaj sibilinic. nu stiam insa ca radacina de piper alb are piele de gaina…

  13. matei Says:

    vai, câtă zarvă… se pretează pe: a fi sau a nu fi!
    Conkan chiar se pare că dobândim virilităţi diferite, limbaje diferite prin care exprimăm amândoi, desigur, acelaşi nimic! Simt în modul tău de a te manifesta o oarecare isterie pe care doar nebărbaţii o pot dobândi, ceea ce îţi pune din start identitatea la îndoială. De aceea, atâta vreme cât stăpâna acestui blog nu se simte ofensată şi primeşte abureala unui lăuntru, eu zic să te peocupi de adevărata ta identitate şi apoi de ceea ce sunt sau pot deveni. Iar dacă modul meu de exprimare nu îţi priieşte, îmi pare din nou rău şi te rog să salţi spusele mele, care nici nu se pretind a fi de-ale hermeneuticii.

  14. matei Says:

    p.s: le multamasc celor ce nu sunt preocupati de identitatea mea, poate de sec XVII!!!

  15. Marius Conkan Says:

    isteria nu caracterizeaza doar nebarbatii, ci si cabotinii bloghificati care se ratacesc in ale voroavelor. dar si femeile, dumnezeii, diavolii si nediavolii. prin urmare isteria e un lucru omenesc sau neomenesc. dar aici nu e vorba de isterie, mateia! iar barbatii nu dobandesc virilitati, ci le au sau nu le au. iar „priieste” se scrie cu un singur i.

  16. matei Says:

    da, se scrie c-un singur i… haha… ai si tu dreptate

  17. mesmeea cuttita Says:

    por favor, potoliti-va cu totii si mergeti si gustati un pahar de sampanie!

    la urma urmei, eu ar trebui sa am ultimul cuvant!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: