limbajul suicid

Literatura poate fi asemănată cu o armă ucigătoare de care se slujește limbajul pentru a se sinucide. Fraza aceasta o scrie un faimos hermeneut din secolul XX (T.T.). Nu e o frază ca oricare, întrucât există înăuntrul ei ceva vădit șocant: de ce limbajul se sinucide prin literatură? Este doar un fel de a spune; sinuciderea aceasta aduce cu sine o înnoire și înfrăgezire a limbajului (suicid), o nouă limbă, cea a literaturii care iese din granițele și botnițele limbajului obișnuit. Este un suicid râvnit, prin urmare, și întru totul logic artistic. Limbajul nu se sinucide pur și simplu, ci doar întrucât are o fervoare aparte: să creeze o altă limbă, neștiută până acum. Dar ce înseamnă o altă sau o nouă limbă? Nu riscăm să ajungem din nou la efectul de Turn Babel? De ce suicidul limbajului ar produce implicit o resurecție? Și câți dintre noi pot să creeze o nouă limbă pe înțelesul celor puțini? Căci nu de cei mulți este vorba aici.

Anunțuri

11 răspunsuri to “limbajul suicid”

  1. FID DeScribor Says:

    Limbajul are, asta deja se stie, o putere enorma; aproape as exagera si as spune ca e o chestie uneori de viata si de moarte intre doua cuvinte, intre doua neintelegeri de cuvinte, intre cuvintele nespuse, neauzite, auzite prost etc.
    Scriitorii de azi, constient sau nu, redescopera puterile magice ale limbajului si nu ma refer la metafore cu rol estetic sau scenarii mai mult sau mai putin fanteziste ale unor lumi fictionale, ci la intentia de a influenta prin cuvinte, de a induce niste stari, de a te introduce intr-un anume univers.
    Nu sunt de acord nici cu faimoasa afirmatie ca totul e fictiune; as spune mai degraba ca totul se desfasoara sub masca fictiunii. Pana una alta, nimeni nu stiu sa fi avut si oficial curajul de a urmari o lume fictionala pana la capat, in conditiile pastratii unei normalitati mentale, interioare, emotionale.
    Sinucidere? Aici nu stiu ce sa spun. Depinde si de cat de independent e limbajul de cel care scrie, cel care lucreaza nopti la rand, sigur fiind ca detine macar intuitia formei pe care o vrea pana la urma. As asemana asta cu ceva car epe mine nu ma pasioneaza aproape deloc. Totusi: e la fel cum faci, sa zicem, tatuajele care, lasand la o parte orice semnificatii de violenta gratuita sau maladiva, reprezinta si un fel de micro-mutilare; scrisul e si el o insemnare, ostracizare poate? Cu care traiesti dupa aceea, chiar daca tu devii altcineva. Si sunt putini cei care isi gasesc o cale, sa zic asa, pe care sa mearga fara regretul vreunei forme pe care au ales-o.
    Pentru poetii autentici, lucrurile stau simplu, la ei, starea se imprima aproape instantaneu, scenariile epice sunt aproape una cu felul lor de a gandi si efortul e doar cel al desfasurarii pe suportul de scris. Mai greu e pentru ceilalti, la ei apare cred sentimentul sinuciderii celei de mai sus.
    E drept, si convertirile limbajului de tipul acesta pot duce la lucruri interesante.

  2. FID DeScribor Says:

    Daca mai scriam putin, faceam un articol 🙂

  3. mesmeea cuttita Says:

    nu e niciun rau, de-scribor, daca scrii (faci) un articol pe tema cu pricina. mie ideea de suicid al limbajului mi se pare radicala si cumva impungacioasa in extremis. chestiunea este ca in poezie lucrurile par mai normale din acest punct de vedere (sa creezi un limbaj inexistent), dar in proza lucrurile sunt riscante si mai putin acceptabile, din pricina avatarurilor ininteligibilitatii. cum sa citesti Veghea lui Finnegan, daca romanul cu pricina este necitibil din start? cum sa manageriezi limbajul sinucis si reinviat in acest caz?
    dar tocmai fiindca este atat de riscant, o astfel de sinucidere lingvistica are sansele sa dea roade exotice si agatatoare…

  4. FID DeScribor Says:

    Acum inteleg ceva mai bine, apropo de ininteligibilitate; probabil ca asemenea carti sunt un pariu foarte personal al autorului cu cine stie ce resorturi secrete, care ne raman secrete, astfel ca noi vom gravita cel mult pe orbita vreunui termen gen categorii negative, disolutie, fragmentarism.
    Dar asta e prea simplist spus, ca si astea isi au rostul.

  5. mesmeea cuttita Says:

    mai exact cu ce (pe ce) pariem dinauntrul nostru, te chestioneaza dilematic poeta si prozatoarea din mine? ma refer la ininteligibilitate, fireste.
    pariem pe capacitatea (im)probabila de a fi unici, creator vorbind? pe asumarea unei noi geneze, simbolic-demiurgic vorbind?
    sau este vorba despre solutii personale de rezistenta si „mantuire”?

  6. FID DeScribor Says:

    Banuiesc ca e o provocare (hai sa fac pe pretentiosul si sa zic autotelica :), ca tot m-a urmarit cuvantul asta de curand) legata de ceea ce ti se va arata, legat poate si de un fel de salvare.
    Pana la urma, e vorba de puterea cuvintelor, de faptul ca poti convinge ca tu crezi in asta, dar ar mai fi ceva… destul de neclar. Nu stiu daca asta e probabil sau nu, dar toate astea ar cam trebui sa se desfasoare in absenta dogmatismelor de orice fel, a oricarei incordari ca asta trebuie si asta sa se inteleaga. Aici intervin cei care citesc, caci si ei ar trebui sa se priveze in mod fericit de orice impietrire si orice fixatie.
    Cred ca asa cum exista blocaje energetice sau fizice sau intime, asa exista si blocaje in structurile noastre mentale, in paradigme; si limbajul da primele semnale.

  7. mesmeea cuttita Says:

    1. explicatia ta este binevenita (inca ma mai gandesc la ea, pe anumite portiuni)
    2. autotelica sau ontologica mai degraba este provocarea cu pricina?
    3. intrebarea mea e amagitoare (dar nu retorica) – sa nu cazi in capcana!

  8. matei Says:

    O limbă nouă ar însemna chiar suicidul literaturii – care este născută din suicidul limbajului. Ar însemna ca toate teoriile receptării să cadă, deşi, prin citirea şi interpretarea unei limbi necunoscute, receptorul ar putea trăi o altă formă de catharsis, de pildă, una indusă chiar de modul său propriu de a vedea lucrurile şi nu neapărat datorită mesajului pe care obiectul în sine, prin intenţia auctorială, ar fi voit să-l transmită. Cu alte cuvinte, ori am citi toţi o literatură pe care, datorită citirii în limba necunoscută, am scrie-o exacerbând subiectivizarea, nemailuând în calcul mesajul auctorial deci, ori în fruntea limbii necunoscute s-ar impune un guru care să decoperteze oarecum însemnătatea limbii noi, pentru a se instaura un sens, astfel încât limba să devină citibilă măcar pentru un grup restrâns.
    Desigur că a scrie într-o limbă necunoscută înseamnă a conştientiza că textura epică, scriitura de exemplu, poate să nu mai fie percepută deloc. Astfel, receptorul s-ar rezuma, cred, la urmărirea şiroaielor de litere noi, dacă ele s-or mai fi numind litere, observând probabil comportarea sunetelor sau forma sub care limba nouă s-a lăsat tipărită. Bieţii filologi, în cazul acesta!
    Privind altfel, o limbă individual-nouă este vorbită de fiecare spaţialitate estetică în parte, de fiecare om sau grup de oameni, în măsura în care există un simţ, o emoţie şi o percepţie estetică a fiecăruia dintre noi, care, prin comprehenderea obiectului estetic, ne induce infuzia de plăcere estetică. Această plăcere estetică este în faptă un nou soi de limbă, un sub-subdialect născut prin percepţia asemănătoare şi în conformitate cu gustul estetic al grupului Există un produs creat pentru un anumit tip de indivizi, în măsura în care indivizii există pentru acel produs. Pentru cine ar fi limba nouă astfel?

  9. mesmeea cuttita Says:

    ar fi interesant ca teoriile receptarii sa cada, asa cum spune matei, dar pare mai degraba o utopie. aducerea in discutie a catharsisului este binevenita si ea, desi astazi reactiile noastre de lectura (intensa) nu mai sunt neaparat de mila si spaima (poate de uimire, la urma urmei aristotel pomeneste si aceasta reactie!).
    ca, de la un punct, mesajul auctorial devine pasabil, iar ceea ce conteaza este mai cu seama reactia cititorului fata de sine si cu sine este iar adevarat.
    despre guru – hmmm – cred ca este un termen tare care nu isi mai are valabilitatea astazi, cel putin nu in ceea ce priveste lectura!

    si uite asa siroaiele de litere tot curg…

  10. matei Says:

    …si chiar ar fi o utopie caderea teoriilor receptarii, dupa cum crearea unei limbi noi este tot un soi din aceeasi gama… guru – intr-adevar nu prea are ce cauta intre receptare si limba noua, ca obiect estetic, insa am folosit termenul in masura in care am vrut sa accentuez cumva starea inalta pe care trebuie s-o ai pentru a crea o limba si, totodata, pentru a o preda sa zicem. Desigur, guru fiind interpretat precum un desavarsit maestru spiritual, ci nu inteles cu sensul de astazi, care mi se pare degradat.

    …si da, siroaiele de litere tot curg… chiar daca limbajul, cel al literaturii, este crucificat, daca nu chiar sfartecat pe crucea lingvisticii. Ca intotdeauna pilonii crucificarii sunt dudele smintelii 😀

  11. mesmeea cuttita Says:

    pana la crucificare mai este, dar dudele mentionate mai sus nu sunt de lepadat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: