te ating pe ceafa cu rândunele
acolo e un os rotund pe care îl simt când visez ferestrele vraiște
respir ca o balerină ciufulită
când tu vorbești în limba spovedaniei de dimineață
te-am poreclit stăpânul învelișurilor
fiindcă m-am vindecat de miezul nopții și de licurici
cos rochia din petice apoi cu o cravașă lovesc pereții
de parcă le-aș rosti secretele de-o viață
torn apa din ceainic și te spăl pe umeri
acolo ai cioturi de plastilină lipite cu aracet
rândunelele ies cu gene lungi de negrese din ceafa ta
eu înghit cozile despicate ca pe niște bomboane
sandalele mi s-au rupt pe maidan de la atâta mângâiat
(se zvonește că sunt petrolierul tău).
Mesmeea Cuttita's Blog 
ianuarie 27, 2010 la 10:29 am |
deci în loc de langues de chat, tu mănânci fourchettes d’hirondelle. dar cred că-s rândunele care nu se termină şi care ies din cuibul fără fund.
ianuarie 27, 2010 la 11:02 am |
mananc si eu ce iese din ceafa cornu copia! iar daca randunelele au si gene de negrese, cu atat mai bine!
ianuarie 27, 2010 la 11:03 am |
respira greu din cauza spovedaniei care a vindecat-o inca o data! petrolierul lui pentru ca este centrul lui , adica energia lui pentru ca traieste prin ea si pentru asta ea ii spala umerii…….o rasplata pasionala !
ianuarie 27, 2010 la 4:58 pm |
spovedania de dimineata este a lui, iar el este stapanul invelisurilor!
asa ca e mai labirintica etapa aceasta.
cat despre petrolier, el este intr-adevar ceva in sensul descifrat de LRE.
ianuarie 27, 2010 la 6:13 pm |
Osul rotund poate fi forma visului rostit în spovedania de dimineaţă. De asemenea, vindecarea de miezul nopţii şi de licurici o face pe Mesmeea atotsăpînitoare.
ianuarie 27, 2010 la 6:27 pm |
ehei, iarina (regasita), osul rotund poate ca-i samanic!
ar vrea ea, zisa mesmee (sic!), sa fie atotstapanitoare, dar deocamdata este atotvisatoare!
nu stiu daca vindecarea de licurici se va dovedi de bun augur…
ianuarie 27, 2010 la 7:42 pm |
Interesanta asocierea dintre sandale rupte si mangaiat. Poate sandalele se tocesc pe drumul iubirii.
ianuarie 27, 2010 la 8:15 pm |
sau, poate, dimpotriva, devin ascutite!
ianuarie 29, 2010 la 10:35 pm |
…îmi pare că ea îl proiectează pe el, cu tot cu ceafa înţesată de rândunele. Această proiecţie este făcută înspre interiorul ei, ea conţinându-l pe stăpânul învelişurilor ca pe un soi de încăpere-scoarţă sub care se află chiar ea, pipită ca un miez printre trilurile rândunelelor de ceafă. Loc pe care îl văd precum un pântec menit să vegheze evoluţii ale materialului propriu, până la un anumit stadiu de dezvoltare. Astfel, în funcţie de transformările suferite de rândunele, se vor putea observa modificările pe care ea le suferă la vederea stăpânului învelişurilor, modificări care îi alchimizează anumite părţi de interior, la nivel de trăire. Întrucât vederea stăpânului, fie şi prin intermediul imaginaţiei – visul, o transformă într-o balerină ciufulită, care-şi intensifică trăirile interioare până la stadiul reconstruirii corecte de sine, stadiu redat prin coaserea laolaltă a peticelor. Totodată, croirea acestei rochii anunţă pregătirea uniunii dintre ea şi stăpân, pregătire ce are precum apogeu chiar spălarea ritualică a acestuia, totul organizat în aşa fel încât ea să se contopească, prin îngurgitarea rândunelelor cu gene lungi, tocmai cu miezul său.
La momentul potrivit, aşadar, rândunelele evaluate, cele transformate de ceafa-pântec, vor părăsi osul rotund al cefei stăpânului tocmai prin ferestrele vraişte imaginate de ea, devenind astfel pregătită pentru alte mângâieri din care să-şi coase perechi noi de sandale.
ianuarie 30, 2010 la 8:01 am |
reiese, dupa matei, ca este un poem alchimic? da, asa cred si eu. ceafa cu randunele este un athanor, iar stapanul invelisurilor si balerina ciufulita sufera preschimbarile despre care se vorbeste mai sus (y compris spalarea ritualica pe umeri). dar cea mai intensa hermeneutica e aceea legata de croirea rochiei din petice! m-a pus pe ganduri cu asupra de masura.