loaza

Spovedania unei loaze

Pedagogic și psihologic vorbind (dar nu mai mult de atât) este foarte interesant romanul Necazuri cu școala de Daniel Pennac (traducere de Ileana Cantuniari, Editura Polirom, 2008): loaza este termenul sub care autorul își mărturisește copilăria și adolescența de nulitate școlară, de elev slab, marcat de rușinea că niciodată nu face ceea ce trebuie. Deși era un individ voios și jucăuș, exista în loaza Pennac o poftă de a fugi de tot: de învățătură, de dogmă, de orice, chiar și de ce ar fi putut să-l nuanțeze și să-l sporească lăuntric. Acest elev este un poznaș (nu un idiot), care vrea să se separe de lumea maturilor care știu tot, rămânând în lumea celor care nu știu nimic și nu pot nimic. Este un delicvent cu miză (vrea să fie altceva), să își dezvolte inteligența altfel decât academic. „Nașterea delincvenței înseamnă investirea tainică a tuturor facultăților inteligenței în șiretenie” – aceasta-i teoria, dar, în faptă, loaza este umilă și încearcă să colaboreze cu profesorii torționari, supunându-li-se prin compromisuri. Părinții îl percep pe elevul Pennac ca pe un infractor, chiar dacă gesturile lui sunt minimale în acest sens.

Loaza (sau cum i se mai spune în argou – elevul cu tărâțe în cap), în general, nu este neapărat o făptură repudiată; autorul face o întreagă clasificare a mamelor în funcție de elevul-calamitate: există astfel mame isterice, nevrotice, plictisite, snoabe, secesioniste, rușinate, lacrimogene, identificate cu fiul etc. Dar identitatea loazei depinde doar parțial de identitatea părinților săi.

Romanul lui Pennac prezintă autobiografic felul în care loaza devine profesor și romancier de succes (este un bildungsroman al extremelor), întrucât presupusa nulitate Pennac este salvat de, firește, câțiva profesori charismatici, care îi intuiesc structura de „sinucigaș vesel”. I se mai intuiește în mod pozitiv statutul de cititor clandestin și de narator (minciunile loazei țineau de o epicitate ființială, ca să zic așa!). Apoi autorul însuși admite că a fost vindecat din matricea sa de nulitate de către narativitate și de către iubire (a fetelor, de bună seamă), drept care dezideratul său a devenit de la un punct următorul: „Să citesc, să scriu, să predau!”

Ajuns, cum spuneam, la un statut academic și artistic recunoscut, proful clamează în fața loazelor pe care intenționează, la rându-i, să le înminuneze și salveze: „Eliberați cuvintele!” Sociologic și antropologic, romanul merită. Altfel, însă, e ațos!

Anunțuri

2 răspunsuri to “loaza”

  1. ora25 Says:

    n-am citit de pennac decât „domnilor copii”. ciudăţică. genul la care simt că ar trebui să râd dar nu reuşesc decât să mă încrunt cu nedumerire. tot giumbuşlucuri cu profesori şi elevi :).

  2. mesmeea cuttita Says:

    da, da, cam asa! ciudatica, dar nu mai mult…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: