fiesta veneziană

Fiesta extrem-senzorială

O Veneţie reală şi imaginară totodată, care mi se potrivește și mie (venețiancă prin adopție – a se vedea Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane), este portretizată la sânge și cu har de Alejo Carpentier în Concert baroc. Cititorul care poftește falduri carnavalești și măști – are din plin ce găsi aici (un adevărat corn al abundenței), regalându-se vizual, olfactiv și tactil în primul rând (dar nici celelalte simțuri nu sunt lăsate deoparte!). Micul roman al lui Carpentier nu este, însă, o pictură încărcată și voluptuoasă a carnavalului cu întregul său tremendum fascinosum, căci ar fi fost prea puțin să fie vorba doar de atât. Ci este, ca scriitură, înainte de toate, un text baroc, iar sonor vorbind, un text postmodern.

Până să ajungem, însă, la Veneția, cititorul are de făcut o altă călătorie pregătitoare. Căci microromanul lui Carpentier pornește din Mexic, rătăcește prin Cuba și Spania și de-abia apoi poposește în lagună, alături de personajele sale pestrițe dar dornice de inițiere (sau chiar inițiatoare): un feudal mexican posesor de mine de argint, apoi negrul Filomeno (pajul său, angajat pe parcurs, viitor jazzman), trei iluștri compozitori (Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel și Domenico Scarlatti), călugărițele-muziciene de la azilul călugăresc Ospedalle dalla Pieta (din atmosfera sonoră mai fac parte, chiar dacă sunt contemporani ori nenăscuți încă – Purcell, Wagner, Stravinsky și trompetistul de jazz – Louis Armstrong). Demonstrația lui Alejo Carpentier este barocă în sens latino-american: scriitura este suculentă până la demență, tenta alexandrină și sincretică până la delir (este ca și cum, astăzi, am putea să ne închipuim, spre încântarea urechilor primitoare, un concert susținut laolaltă de Jim Morrison, Led Zeppelin, Hendrix, Pink Floyd, Muse, Bjork și P. J. Harvey, pigmentat cu puțin Dead Can Dance – id est Lisa Gerard –  etc.). Fiesta lui Carpentier este construită strategic, cu surle și trâmbițe, dar și cu multe mirodenii afrodisiace întru lectură, cu o desfășurare prin atac complet al simțurilor, Concert baroc dorindu-se a fi și o carte extrem-senzorială, postrimbaldiană în chip specific, întrucât simțurile sunt dereglate vădit și demonstrativ până la a-l îmbia inclusiv pe cititor la așa ceva. O carte extrem-senzorială, care să stârnească entuziasmul, nu este facil de construit, dar autorul își are tacticile sale. Cititorul este aruncat în marea haotică a tuturor senzațiilor cu putință, intensificate până la provocarea extazului (extaz senzorial, dar și al lecturii!). Fraza este doar aparent aluvionară, fiind construită după modelul spiralei și al vârtejului, al tornadei, taifunului, uraganului, prin acumulare treptată.

P.S.

Mi-am adus aminte de acest delicios roman, aflând că anul acesta se pregătește cu surle și trâmbițe carnavalul venețian din februarie! Eu, însă, prefer întotdeauna laguna văratică sau tomnatică, întrucât doar atunci pot să zac în tihnă prin piațete și ulicioare ascunse de turiști. Doar în astfel de anotimpuri pot să scriu uitând de restul lumii, chiar chircită la poalele unei fântâni sigilate.

Anunțuri

6 răspunsuri to “fiesta veneziană”

  1. ora25 Says:

    mie mi-e poftă de veneţia zilnic 😦 aş vrea să mă fac cerşetor la veneţia, numa’ să stau pe-acolo cât mai mult 😦 şi cărţile prin care apare, orişicum o apărea, îmi stârnesc o groaznică invidie. ultima tangentă a fost „nocturnele” lui kazuo ishiguro, precedată de „the passion” a lui janette winterson. mi se strânge inima. 🙂

  2. mesmeea cuttita Says:

    apoi daca ar fi sa fie corabioara cersetoare la venezia, s-ar preschimba laguna intr-o caligrafie sofisticat[, hiha! ca doar nu ar sta laguna neincrustata in picturi si litografii, cu ora 25 pe ulicioare…

    p.s. tocmai am terminat de citit janette winterson – „sexul ciresilor”! minunaaaat!

  3. ora25 Says:

    daaa, e cu a douăsprezecea prinţesă dănţuitoare, n-avea cum să nu-mi placă. am mai cetit şi written on the body, molto triste, dar tot faină. acolo îmi plăcea cum calcula un strigăt pe care dacă l-ar striga, ar face câţi kilometri până la ureche, lovindu-se de câte oprelişti în cale, îh, ce drumuşor pe cuvântul spus şi neauzit. precum şi mici meditaţii despre pielea moartă care atinge pielea moartă, căci straturile care se ating sunt gata pierite, pregătite să se scuture ca pudra. 🙂

  4. mesmeeacuttita Says:

    am citit ieri toata ziua „sexul ciresilor”, cu voluptate de degustatoare somnoroasa si calatoare (exploratoare)!

    si-mi place mult titlul „scris pe trup”.

  5. Hilimon Says:

    După ce află cam ttotul, omul moare ! Oare de ce ?!…

  6. mesmeea cuttita Says:

    moare de pofta, banuiesc (sic!)!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: