Am citit cu întârziere Clopotul de sticlă (The Bell Jar) de Sylvia Plath.
Romanul ei autobiografic narând cea dintâi încercare de sinucidere.
Atribuită personajului-oglindă Esther.
Spre surprinderea mea nu este o proză poetică.
Ci o proză care respectă construcția narativă.
Și, totuși, prima parte a romanului mi s-a părut facilă.
Pulverizată în povestioare superficiale de viață.
Risipită în cochetării, nazuri, ifose legate de viața domnișoarelor.
A domnișoarelor cu intelect aprig.
Sau, dimpotrivă, fără o asemenea dotare.
A doua parte a romanului, în schimb, este excelent scrisă.
Abisală chiar, o fișă clinică desăvârșită în proză.
Tratând povestea suicidului, a bolii psihice și a însănătoșirii.
Cu toate acestea, prefer poezia Sylviei Plath.
Drept care postez acum o secvență în forță.
Axată tocmai pe chestiunea suicidului și a revenirii.
Poemul este vechi de mai bine de 50 de ani și riscă să fie desuet.
Dar mie îmi place încă.
După lectura poemului s-ar potrivi Lhasa de Sela cu piesa Rising.
Cred.
LADY LAZARUS
I have done it again.
One year in every ten
I manage it
A sort of walking miracle, my skin
Bright as a Nazi lampshade,
My right foot
A paperweight,
My face a featureless, fine
Jew linen.
Peel off the napkin
O my enemy.
Do I terrify?
The nose, the eye pits, the full set of teeth?
The sour breath
Will vanish in a day.
Soon, soon the flesh
The grave cave ate will be
At home on me
And I a smiling woman.
I am only thirty.
And like the cat I have nine times to die.
This is Number Three.
What a trash
To annihilate each decade.
What a million filaments.
The peanut-crunching crowd
Shoves in to see
Them unwrap me hand and foot
The big strip tease.
Gentlemen, ladies
These are my hands
My knees.
I may be skin and bone,
Nevertheless, I am the same, identical woman.
The first time it happened I was ten.
It was an accident.
The second time I meant
To last it out and not come back at all.
I rocked shut
As a seashell.
They had to call and call
And pick the worms off me like sticky pearls.
Dying
Is an art, like everything else,
I do it exceptionally well.
I do it so it feels like hell.
I do it so it feels real.
I guess you could say I've a call.
It's easy enough to do it in a cell.
It's easy enough to do it and stay put.
It's the theatrical
Comeback in broad day
To the same place, the same face, the same brute
Amused shout:
'A miracle!'
That knocks me out.
There is a charge
For the eyeing of my scars, there is a charge
For the hearing of my heart
It really goes.
And there is a charge, a very large charge
For a word or a touch
Or a bit of blood
Or a piece of my hair or my clothes.
So, so, Herr Doktor.
So, Herr Enemy.
I am your opus,
I am your valuable,
The pure gold baby
That melts to a shriek.
I turn and burn.
Do not think I underestimate your great concern.
Ash, ash
You poke and stir.
Flesh, bone, there is nothing there
A cake of soap,
A wedding ring,
A gold filling.
Herr God, Herr Lucifer
Beware
Beware.
Out of the ash
I rise with my red hair
And I eat men like air.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
This entry was posted on ianuarie 15, 2010 at 10:36 am and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.
ianuarie 15, 2010 la 6:29 pm |
eu prima dată de sylvia plath exact clopotul am citit. nu mi-a plăcut deloc. mi s-a părut complet plată. şi eram complet nelămurită ce atâta fuzz. dup-aia mi-am revenit la sentimente mai bune. nu-i nici pe departe la acelaşi nivel cu poezia. chiar şi nefiind poetic, tot putea fi bun. aşa, doar de descoperit biografia, că prea multe nu mi-a revelat.
ianuarie 15, 2010 la 7:18 pm |
cum spuneam deja – prima parte a romanului mi s-a parut plictisitoare si confectionata. a doua (de pe la pagina 180) este, insa, altceva. este chiar poezia ei epicizata si travestita. fireste ca este preferabila poezia, macar pentru formula ei suav-brutala, nevrotica si epifanica, in acelasi timp. syliva plath si anne sexton sunt captivante si ca studii de caz (umano-poetice)…
propozitiile mele de prezentare sunt foarte scurte din pricina ca blogul mesmeic s-a imbolnavit, pur si simplu a refuzat sa posteze fraze ample si inlantuite. iar eu nu am stiut cum sa rezolv, tehnic, „problemul”.
ianuarie 15, 2010 la 7:24 pm |
eu când am citit romanul n-aveam oricum prisma poeziei, deci nici partea a doua nu reţin să îmi fi spus mai multe, în afară de o încleştare mai trăită.
asta nu înseamnă că te contrazic şi că am o părere foarte fermă despre el, reţin că nu m-a atins. l-am citit de prea mult timp şi neresimţindu-l acut la vremea aceea, nici amintirile despre revirimentul pe ultima jumătate nu par să se arate. 🙂 oricum, mă bucur că prima parte ţi s-a părut plictisitoare şi confecţionată, mai ales că tu l-ai citit după poezie, ehei. 🙂
ianuarie 15, 2010 la 9:43 pm |
daca ar fi sa ii recomand cuiva ceva esential din sylvia plath as face-o cu vreo 10 poeme foarte bune – lady lazarus, poppies in july, fever 103, death & co, ariel, elm, tulips, black rook in rainy weather, the hanging man, the moon and the yew tree. este de ajuns.