lăsarea întunericului (2)

poem la lăsarea întunericului (2)

când mor iubiții nu se întâmplă nimic în carnea deja uscată

când moare dumnezeu nu are loc niciun scurtcircuit

dumnezeu e lipicios și umed oriunde și oricând ar muri

o bucățică din el rămâne oricum între dinți

când moare un prieten lumina se golește de mațe

inima e o stafidă ficatul o felie de dovleac

plămânii au spumă rozalie de căpșuni

în ascunzători scorburi conducte am stat cândva cu tine

te-am auzit vorbind despre dragoste ca un surdo-mut

erai urât și singur erai genial

mâinile tale se învârteau ca niște lopățele în nisip

le bandajasem ca să nu se mai zbată

dar tu vorbeai ca un megafon din carne macră

până când dragostea s-a preschimbat într-o ciroză fumurie

holbându-se la stelele strânse în sac

acum ești o fotografie lipită cu leucoplast

întunericul a ajuns până la tivul rochiei mele.

Anunțuri

19 răspunsuri to “lăsarea întunericului (2)”

  1. MB Says:

    …”dragostea s-a transformat într-o ciroză fumurie…”
    nu aşa se întâmplă mereu? mai interesant e drumul invers făcut: din ciroza fumurie să se degaje dragoste.

  2. mesmeea cuttita Says:

    eu zic ca amandoua sunt aproape locuri comune – si dragostea care devine ciroza, si ciroza care devine dragoste. dar versul meu aici si acum intrucatva blamat nu este de sine statator, ci depinde de stelele stranse in sac si de fotografia lipita cu leucoplat. cat despre tivul rochiei, acela e si mai tainic si asa va ramane, sper!

    l-am confundat pe m.b. cu erasmen, cu oarecare vreme in urma. va trebui sa dau un „miel” de blog candva!

  3. MB Says:

    despre confuzie…..păi mie-mi plac ..de-a lungul timpului am fost deseori confundat cu diverşi alţii ceea ce mi se pare foarte relaxant,
    y el cordero…no hace falta 🙂
    ştiu, ştiu că versul era legat de celelalte..întrebarea era: nu devine desuet să nu mai relativizăm dragostea?
    uf..devin complicat şi încep să mă schizofrenizez un pic, mai bine mă opresc

  4. mesmeea cuttita Says:

    la fel de bine se poate spune atunci – nu devine desuet sa nu mai absolutizam dragostea?

    asta-i paradoxul vremurilor noastre – orice poate fi chestionat si relativizat, nu mai exista nicio inhibitie (de protectie)! si fiindca relativizarea aceasta a ajuns cu tendinta, cate-o picatura de absolutizare (in pohezie macar, fiindca in viata e cam amarnic) nu strica, poate.

    vorba ceea – vaya con dios!

  5. radacina de piper alb Says:

    întunericul a ajuns până la tivul rochiei mele- poţi să mori de frică citind aşa ceva! 🙂

  6. mesmeea cuttita Says:

    si mie imi place ultimul vers, m-am si rasfatat in el, readucandu-mi aminte de acest cuvant pe care (cred ca) nu l-am folosit niciodata in scrisul meu – TIV. nu dunga, ci tiv, intaritura a rochiei!

  7. ora25 Says:

    groaznică absenţa dumnezeului din moarte (după ce te seacă o viaţă) şi prezenţa altcuiva în ea. paspoalul aproape că se lasă înecat de beznă fără unduire de protest.

  8. ora25 Says:

    aaa, întotdeauna am resimţit paspoalul ca pe o panglică de doliu. negru şi catifelat.

  9. mesmeea cuttita Says:

    paspoal! hmmm, ce cuvant minunat din alte vremuri…
    paspoal, paspoal!

  10. medumuza Says:

    ”ca un megafon din carne macra” foarte frumos

  11. ora25 Says:

    @medumuza – cred că rezonezi foarte bine la carne macră. pare că ai asistat la câteva naşteri 🙂 zic asta, cititind pe blogul tău
    „Naşterea dorinţelor sordide” (ca să vezi 😀 )

    „Bărbatul – zgârci se întindea
    Revenind apoi la forma caracteristică
    Yoga între incisivi şi furculiţă
    În vreme ce bărbatul – macră
    Se prăvălea cu un urlet
    În întunericul acid”

    ai zice că megafonul striga adunarea 🙂

  12. mesmeea cuttita Says:

    medumuza e o ironica prin excelenta! asa incat si complimentul il iau la modul ironic (sic!)

    corabioara sa nu se mire – medumuza are darul de a comite texte in raspar cu destula voluptate cinica. ca dorintele lichide au devenit sordide (hiha) e un joc asumat intre medumuza si subsignata cuttita (asa banuiesc, dar nu sunt sigura!).

    megafonul striga incolonarea, cum s-ar zice…

  13. ora25 Says:

    era o poezie postmesmeică 🙂

  14. mesmeea cuttita Says:

    sau para-mesmeica, presupun!

  15. matei Says:

    …ce se întâmplă când întunericul ajunge până la tivul rochiei?… tivul rochiei ei?… adică acea întăritură de material care nu permite deşirarea… înseamnă că iubiţii se rump unul de celălalt, se întâmplă să moară, aşa cum carnea se strânge pe osul bătrân. Se întâmplă să nu mai existe şansa. O şansă pe care Dumnezeu o va avea necontenit, indiferent dacă el a murit sau moare, dacă a fost sau nu, pentru că mereu va exista o conştiinţă care să-l contemple, creându-l prin asta. Ori iubiţii morţi, prin depărtare sau prin sentimente neîmpărtăşite, pe măsură ce nu se vor contempla unul pe celălalt, ei nu vor exista, întru cât nu vor putea fi nici măcar reconstruiţi de către exterior, de către alte conştiinţe străine lor. Identitatea lor este creată prin funcţionarea lui 2. Pentru că interioarele lor sunt legate între ele printr-un cordon ombilical. Când acesta este secţionat, fiecare iubit îşi construieşte câte un deşert negru din care îşi strigă suferinţa, nehrănirea emoţional-senzuală. Lumina golită de maţe îmi pare că duce înspre construirea alteia, care devine un soi de goliciune însă, un soi de soare nergu ce pune capăt dării de naştere, fertilităţii, construirii. La fel şi inima chircită precum o stafidă, care nu mai poate funcţiona, ori plămânii, înecaţi de propiul lor suc, ori ficatul împietrificat. Toate acestea duc la scindarea dintre iubiţi.
    Mi se pare că Cea cu întunericul ajuns până la tivul rochiei îi reproşează partenerului ei că a încetat să mai construiască, c-a lăsat ca iubirea să devină ciroză, un nod în ficat, care pune capăt funcţionării lui 2, ca tot. Iubirea – ciroză poate fi intuită încă de la transformarea ficatului într-o felie de dovleac. Chiar de atunci sâmburii dovleacului, echivalente ale nodurilor din ficat adică, prevestesc această scindare dintre iubiţi, această încetare de a se mai construi prin contemplare senzorială. Cât priveşte carnea – macră, aceasta îmi pare a face referire la o trăire ideatică, absolută, pe care el şi-o însuşeşte, vorbind ca un surdo-mut despre dragoste. În acest fel, iubirea devine ciroză, întru cât se uită sensul ei adevărat, se uită că ea este trăită de oameni, simţită între oameni. Ea este atât de mult idealizată de el, cel care vorbeşte ca un megafon din carne macră, încât ajunge să înlocuiască stelele, care devin inferioare iubirii. Stele care, este posibil, din acestă pricină stau strânse într-un sac. Ori a putea simţi un asemenea construct de iubire nu înseamnă a fi fericit, nu înseamnă a putea trăi inter-individual, a mai putea construi ceva, fie şi prin intermediul contemplaţiei. Poate de aceea el este urât, singur, geniu. Dragostea este văzută precum o ciroză – fumurie doar de către Cea cu întunericul ajuns până la tivul rochiei. Pentru că ea crede în altceva: în senzual, în senzorial, în vreme ce el absolutizează. Şi o face într-o manieră atât de exacerbată, încât se converteşte într-o simplă fotografie, care supusă vieţii, mai este lipită din când în când.

  16. coramica Says:

    Imi plac la nebunie comentariile lui Matei, e un mare cititor de poezie. Mi-a placut imaginea din versul „cand moare un prieten, lumina se goleste de mate”…pana si lumina moare atunci, iar absenta pune stapanire pe lucruri.

  17. mesmeea cuttita Says:

    hermeneutica lui matei este una cu falduri (ca statuia sfintei tereza, de bernini, la roma!). ma incalcesc chiar eu, „sfioasa” poheta, prin aceste falduri. analiza poemului se preschimba in aproape o povestire, intr-o epica!

    tiv, iubiti, ciroza etc. se invartesc precum intr-un carusel.
    dar vreau sa fac o precizare – in poemul meu e vorba despre iubiti, despre dumnezeu si despre prieteni. dar numai prietenii sunt cei jeliti cu adevarat – cel putin aceasta-i constructia mea. nu iubitii sunt cei bociti (si nici dumnezeu), ci prietenii (pieriti de tot).

  18. coramica Says:

    Uhhh!, m-am prins!

  19. fumurescu Says:

    …si eu:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: