lăsarea întunericului (1)

poem la lăsarea întunericului (1)

dansatoarele sunt aurii și au unghii lăcuite de zece centimetri

dansatoarele sunt oarbe și vor să se lipească de crusta lunii

fruntea lor se albăstrește când ele își scutură șoldurile

oasele sunt legate așa cum se cuvine cu brocart chinezesc

lănțișoarele atârnă din sprâncene

dacă toate mâinile lor zburătoare ar putea să mângâie

ele ar zidi o chilie ca un lingou

un ochi cu gene zimțate în materia rozalie

nici curcubeele nu se pot naște decât cu iederă la gât

cu șira spinării spiralată de atâta folosință

cine cunoaște spaima știe că ea are coroniță de păpădii

și mai știe să cadă în gol ca o minge umflată

o aud pe lhasa de sela cântând el desierto și apoi murind

o trag de păr și mă cațăr pe oscioarele ei din care fac elicoptere

el desierto îmi intră în gură și îmi umflă buzele

sărutul meu se ivește ca o pasăre cusută și atinsă cu inelarul

(întunericul este aici și acum).

Anunțuri

14 răspunsuri to “lăsarea întunericului (1)”

  1. matei Says:

    Metamorfozarea … dansatoarelor nopţii îmi pare dureroasă, însă dezirabilă şi asumată. Căci ele, dansatoarele, sunt multele femei-glas ale desertului negru, venite în centrul pustietăţtii, al sălbăticiei, pentru a-şi răcni senzualismul purist. Acest şuier născut dintre buzele atâtor femei, venite să se cunune cu deşertul negru la pulbere, se metamorfozează în dansatoare, în emulsii energetice care pot fi iluminate doar de lună, cea de deasupra nopţii. Această iluminare care le converteşte la sălbăticie, ca şi negrul acelui spaţiu, le unge precum mirese ale deşertului negru. Ca şi cum ele nu şi-ar putea striga durerea, decât la tâmpla largului deşert, dansând, cu mâini ridicate în aer, cu plalmele late ca frunza, aducând un omagiu deşertului cu care s-au nuntit prin orbire, prin oasele legate cu brocart chinezesc.

    Ea, mireasa deşertului negru, nu poate mângâia. Poate chiar de aceea suferinţa ei este una atât de adâncă, este una atât de spiralată… Atât de strâns răsucită în jurul ei, încât se va fi făcut praf de lună, se va fi dezintegrat în mii de femei-glas, în chiar deşertul din sine. Numai că înainte de împrăştierea Glasului, căţărându-se violent până la gura ei, EA va înghiţi el desierto, printr-un sărut, revelând „pasărea”, rămânând doar întunericul

  2. mesmeea cuttita Says:

    matei vorbeste si explica de parca ar fi trait intre dansatoarele desertului negru! ceea ce suna imbietor!
    nu stiu daca dansatoarele sunt neaparat niste mirese (ar putea fi si niste anti-mirese, la urma urmei), dar cu siguranta ele pregatesc desertul pe care il va canta lhasa de sela si pe care il va prelucra („alchimic”) ultima femeie, cea care isi extrage sarutul din desertul negru.

  3. L.R.E Says:

    incatusate danseaza ca nebunele intr-un cerc negru si arid ca desertul , dar isi unduiesc trupurile atat de senzual si voitor, incat ele raman pentru totdeauna serpoaicele seicilor …

  4. mesmeeacuttita Says:

    la „seici” nu m-am gandit, dar poate ca vor fi fiind prin preajma…

  5. matei Says:

    Sună îmbietor? hm…. dacă voi fi fost cu pielea mea de bărbat în negrul deşert, ceea ce, pe virilitatea mea, pare năucitor, fie voi fi fost gura ce aşteapta ultima femeie, cea care să-şi extragă sărutul din deşertul negru, fie voi fi fost… chiar deşertul dintre gura Ihasei şi cea a ultimei femei?

    Da, dansatoarele sunt nişte anti-mirese, nu contest, doar că ele îmi par, înlăuntrul acestui spaţiu neguros, a fi femeile deşertului. Prin uniunea dintre ele şi acesta, uniune datorată suferinţei eterne şi comune, devin miresele lui, adică prizoniere.. Îmi pare că aşteaptă să fie eliberate… eliberate prin pasiunea cuiva, însă.

    Ihasa însăşi devine o prizonieră, una care va pune deşertul în gura ultimei femei, care-l va şi înghiţi de altfel… rămânând doar întunericul.

  6. mesmeea cuttita Says:

    miresele (sau anti-miresele) care devin prizoniere ale desertului? si care ar putea fi izbavite prin pasiune? ar fi bine ca lucrurile sa stea astfel… dar ezit sa marsez exact pe aceasta solutie.
    lhasa e moarta, deci daca isi asterne desertul in gura ultimei femei, sarutul este unul intunecat, fireste. dar dincolo de intuneric nu se va fi gasind totusi ceva?

  7. L.R.E Says:

    dincolo de intuneric auriul dansatoarelor va exploda …!

  8. radacina de piper alb Says:

    mai bine n-aş comenta ca să nu stric felul în care poemul ăsta sună în capul meu, dar totuşi :). e foarte frumos, are un ritm plin de moleşeală, dar şi de tare (mi-ar plăcea cînd comentez poezia lingotieră a mesmeei tare să se facă substantiv)
    oasele legate cu brocart chinezesc sunt foarte emoţionante. foarte, foarte, foarte…:)
    dansatoarele oarbe mi le închipui dansînd înăuntrul dansatoarelor aurii

  9. maskirovka Says:

    dansatoarele sunt aurii, au unghii lăcuite de zece centimetri
    dansatoarele sunt oarbe vor să-şi lipească de crusta lunii fruntea
    se albăstresc când scutură din șolduri

    la titlu aş scoate disonanţa la_lă, apoi la versurile de mai sus pe care le-am lucrat puţin, am scos: lor, ele, îşi, pentru că se subînţelege de la început „dansatoarele” vine greoie completarea „fruntea lor”, „ele îşi scutură”.
    aaa, şi mi-a venit ideea cu „se albăstresc”, ele dansatoarele. dacă îţi place poţi pune, fără drept de autor, cadou.
    cel mai mult mi-a plăcut: coroniţa de păpădii, iedera, elicopterul. am privit tehnic poemul, cât despre filosofia lui, aş face o analogie între „poem scris pe întuneric” şi „abaya”, un fel de dincolo de învăluire, dincolo de hijab. oricum, prefer să nu disec, pentu că aş găsi multiple semnificaţii, prefer să primesc revelaţia poetică imediat.

  10. mesmeea cuttita Says:

    poezia lingotiera! ah, radacina de piper alb, as vrea eu sa fie desavarsit lingotiera poezia mea. s-ar putea sa fie, insa, pre- ori post-lingotiera!

    oasele legate cu brocart chinezesc vin dintr-un dans real al unor oarbe, pe care l-am vazut candva.
    dansatoarele din dansatoare – si iata papusa ruseasca a dantuitoarelor.

    maskirovka – poemele de pe blog sunt, vrand-nevrand in lucru (unele), deci pot suferi modificari. dar modificari care sa se potriveasca viziunii deja transcrise si launtrice mie. altfel este vorba pur si simplu de o alta viziune propusa mie dinafara. felul in care dansatoarele „se albastresc” este frumos, dar eu m-am gandit la altceva in poem, nu la acest fel de albastrire!

    nu este poem scris pe intuneric, ci la lasarea intunericului, ceea ce este putin altceva. dar cu invaluirea este in regula, ca sa zic asa.

  11. matei Says:

    desigur ca in dincolo de intuneric se va fi gasit ceva. Insa ceva care nu poate fi numit de cititor, ci doar presupus, probabil indus de Mesmeea inspre deducere. Desigur, o deducere ce trebuie facuta de cititor. La lasarea intunericului – asta permite o oarecare vizibilitate; astfel, vedem dansatoarele, cu funtea lor albastra, cu mainile lor zburatoare, cu soldurile ce se unduiesc. Apoi, dat fiind faptul ca intunericul isi mareste intesitatea, vizibilitatea scade. Nu prea se mai vede, ci doar Cineva, pe care nu-l vedem, o aude pe Ihasa, apoi o trage de par, apoi inghite desertul. Deja din acest punct cititorul nu mai vede, el se increde in Cineva-ul acesta care-i spune ca: face elicoptere din oasele Ihasei. Ca atare, in intunericul care ramane dupa ingurgitarea desertului, pot fi o multitudine de lucruri, pe care nimeni nu le-a numit si pot fi chiar ochii cititorilor, ochi ce asista la spectacol – de la lasarea intunericului, pana la intunericul ramas si, poate, si dincolo de el.

  12. ora25 Says:

    antimiresele sună foarte fain, e de sf şi fantasy. ar fi bine ca antimiresele să fie o castă sau o trupă de intervenţie şi de prevenire a miresirii. 🙂
    iar curcubeul şi şira spinării spiralată de atâta folosinţă e un pasaj care se răsuceşte şi forează în mijlocul poeziei ca prin deşertul cu miez de aur.

  13. mesmeea cuttita Says:

    e drept, matei, ca intre lasarea intunericului si intunericul propriu-zis si deplin se pot intampla tot felul de lucruri la nivel de vizibilitate! si de pohezie!

    ora 25 poate fi fana a anti-mireselor, dar eu as sfatui-o sa fie mai degraba un noctiluc de taina al lor, stand cocotata pe spiralata sira a spinarii a curcubeului (daca tot ii place locul cu pricina)…

  14. ora25 Says:

    categoric că prefer noctiluc decât fană. un curcubeu pe timp de noapte mi-ar mai trebui, daaa 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: