gura mea

gura mea ruptă

fibre de sticlă-nvelite sub vene

totul e simplu şi aspru

creierul scufundat în blănuri ca un cauciuc

gura mea ruptă la marginea prăpastiei

scriu ca o mică balerină pe frânghie-n gol

cred în cădere ca în îngerul meu păzitor.

Anunțuri

11 răspunsuri to “gura mea”

  1. matei Says:

    Gura ruptă îmi povesteşte parcă de-o transformare în monstruos, de-o mutilare. (De-o auto-mutilare poate?) O dezumanizare pentru care trebuie să se disjuge de creier raţiunea, iar de gură cuvântul, prin spintecare.
    Trupul, care conţine venele, creierul, gura, mi se pare în continuă mişcare de deconstrucţie. Primă dată, fibrele, ca nişte cioburi, sfârtecă venele, trupul adică, ieşind. E şi întâia mutilare, cred eu. Apoi, creierul se afundă în sine atât de puternic, încât îşi pierde propria-i funcţionalitate. Din trupul acela mutilat se rupe gura ce se rostogoleşte parcă până la o altă gură, cea a prăpastiei. Această altă gură o văd ca pe cea în care nevorbită a fost întâi limba. Deşi aş fi vrut să aud urletul, pe care gura ruptă l-ar fi putut cânta în căderea ei fără de sfârşit, acesta nu se aude. Poate, pentru că tocmai în cădere trupul descopus se spiritualizează, lipsindu-se total de omenescul abandonat până la prăpastie, creându-şi o lume proprie. Astfel, căderea va modela un alt trup, care nu va mai avea nevoie de gură care să strige urletul spasmotic al prăbuşirii, de vene prin care ceva să se scurgă, de creier care să găzduiască raţiunea.
    Poezia îmi pare un fel de invers al căderii din Eden. Dacă primele trupuri „cad în jos”, afundându-se în descompunerea spirituală, în vreme ce gura ruptă „cade în sus”, costruindu-se treptat.

  2. mesmeea cuttita Says:

    invers al caderii din eden? trebuie sa-mi harnicesc mintea ca sa dovedesc ideea…

    ca sunt doua guri – gura rupta si gura prapastiei, intr-adevar asa este!

  3. matei Says:

    asta mi-a venit in minte… pentru ca textul se termina atat de dubios si de scurt, incat totul ramane suspendat, desi in cadere. Imaginile poeziei sunt foarte concentrate, incat pentru a se da sensul este nevoie de subiectiva interpretare a fiecarei imagini. Tabloul, intreaga poezie adica, se picteaza treptat, in acea cromatica de inversa cadere.

    e o suprainterpretare? 😦

  4. mesmeea cuttita Says:

    intotdeauna, pare-se, asta-i problema noastra hermeneutica – fie cadem in suprainterpretare, fie in subinterpretare. eu nu pot spune nici da, nici ba in cazul de fata.
    la inversul caderii din eden ma tot gandesc de o zi. imi vor mai trebui niste zile, probabil…
    oricum, nu e cazul ca matei sa se bosumfle!

  5. matei Says:

    bună asta cu bosumflarea… şi e chiar încărcat c-un sens corect acest cuvânt. E corect, pentru că eu nu-mi pot închipui un altul mai potrivit pentru bosumflare decât chiar bosumflarea.
    Despre suprainterpretare?… Am întrebat şi eu, că doar nu dădui cu parul! Am întrebat cititoarea propriei sale creaţii din curiozitate, că doar ea ne caracterizează ca oameni. Nu mă aştept ca autoarea acestor rânduri să-mi spună ce-a vrut să exprime prin propria-i creaţie, că doar mi-e cert că ea, ca toţii autorii, trebuie să-şi ţină gura când opera ei vorbeşte, respirarea chiar. Ca atare, nu m-am supărat, nici ofensat, că doar adevărul meu este subiectiv şi poate chiar infirm în faţa vitalismului Mesmeei care, în sine, deţine de fapt tot ceea ce cititorii îşi pot închipui legat de ale sale opere.
    nu ne-am supărat, nu?

  6. FID DeScribor Says:

    De curand, am auzit un personaj feminin spunand intr-un film aproape acelasi lucru despre cadere. Doar ca acolo era altceva, ea insasi ii conducea spre un fel de saritura finala pe altii, intr-o alta lume; fara sa stie, afla mai tarziu asta, ca niciodata nu incercase sa meraga ea insasi acolo. De aici, deja devine cu totul altceva.
    Prima oara m-am gandit la textul de aici, ca un text de intrare intr-o alta vreme, poate hibernala, poate de alt fel.

  7. mesmeea cuttita Says:

    matei, hiha, fireste ca nu e nicio suparare! unul scrie, altul interpreteaza. dar hermeneutul de ocazie poate interpreta (la urma urmei) si ce nu este scris, dar ar fi putut fi…

    de-scribor, ma gandesc cum ar putea fi saritura finala altfel decat mortala sau, dimpotriva, resurectionala!? tu spui ca exista si sarituri in alte lumi – probabil ca te gandesti la invatatura samanilor (as vrea eu, da, chiar as vrea).
    nu stiu daca este un poem hibernal. poate este pur si simplu unul de tranzitie si mediere. intre ce si ce nu stiu inca nici eu.

  8. FID DeScribor Says:

    Acolo era cred resurectional, dar tot de tranzitie si mediere e vorba. Am impresia ca toate semnele (adica toate evenimentele, toate intamplarile), anunta o cu totul alta varsta, alta epoca. Poemul de aici la fel.

  9. mesmeeacuttita Says:

    varsta unei sarituri, adica? who knows…

  10. medumuza Says:

    Interesantă ultima imagine. Îmi aminteşte puţin de Gherasim Luca ”Comme le funambule à son ombrelle je m’accroche à mon propre déséquilibre …”

  11. mesmeea cuttita Says:

    e regina pop de odinioara, nebuna de lene lovich! una din descoperirile lui peter hammill si implicit una din descoperirile lui c.b. (ultrafan p.h.)
    o voi mai pune pe blogul meu si cu alte portrete.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: