claustrophobus pe blog

La 22 de ani, am început să ţin un jurnal de vise: nu le notam pe toate, ci doar pe cele care aveau un grăunte de numinos care mă putea lămuri în privinţa mea şi a ceea ce sunt eu. Începusem să scriu la primul meu microroman care iniţial se numea Înăuntru şi care a apărut mai târziu (în 1989), într-o formă cenzurată pe alocuri sub titlul Călătorie prin oglinzi (aici hibridasem Călătoria la capătul nopţii a lui Céline cu Alisa în Ţara Oglinzii). În această carte am transcris şi prelucrat o serie de coşmaruri şi visuri absurde. Între 1985-1989 am visat enorm, mai exact mi-am adus aminte foarte multe vise; acest lucru se datora unui truc la care apelasem fără să vreau mai degrabă, silită fiind (truc pe care şi şamanii îl recomandă). Eram forţată să mă trezesc mai devreme decât dura somnul meu, din pricină că aveam o slujbă chinuitoare şi trebuia să pun ceasul să sune cu mult înainte ca somnul meu să se fi încheiat şi împlinit. Din cauza aceasta, trezindu-mă înainte ca visele să se fi strecurat afară din mine, adesea le capturam pe ultima sută de metri şi le apucam atât de tare de coadă încât nu le mai dădeam drumul. Astfel s-au petrecut lucrurile, de pildă, cu teribilul vis legat de strigoiul cu păr roşcat. Sau visul cu suita de diavoli (le-am afişat pe amândouă la vremea lor pe blogul meu de pe yahoo 360 mutat aici, pe mesmeea cuttita, aşa încât nu mai insist). După 1990, când programul meu de viaţă s-a mai lenevit şi am apucat să îmi consumul somnul până la capătul capătului său, am început să îmi amintesc tot mai puţin vise. Iar după 2000 când am reînceput să scriu o proză cu o componentă determinant fictivă, unde scorneam enorm şi cu ceremonial, amintirea viselor visate a pierit şi mai mult. Ca şi cum viaţa lor nu şi-ar mai fi avut rost în mine atâta vreme cât devenisem o născocitoare de performanţă. Prozatoarea din mine strivise visele reale din făptura mea, le alungase parcă. Asta am făcut în Nebulon, apoi în Submarinul iertat (deşi acesta-i un amplu poem narativ, iar nu proză), apoi în Angelus (care nădăjduiesc să apară în 2010), dar şi în alte cărţi mai tainice a căror viaţă va ieşi la iveală în anii ce vin. Chiar şi la atelierul de proză pe 1001 de nopţi (ţinut la Facultatea de litere vreme de un an şi jumătate, între 2008-2009) tot asta am făcut: m-am exersat ca născocitoare profesionistă. M-am apucat de curând de o altă ficţiune cu alură onirică, un nou roman: poate de aceea chiar nu îmi mai aduc aminte niciun vis!

Dar ce vreau să spun acum este altceva. Indiferent de ce mi se întâmplă mie, există făpturi care au capacitatea şi dexteritatea nu doar de a visa teribil, dar şi de a-şi aduce aminte visele cu pricina (în detaliu) şi de a le nara ca atare, cu meşteşug şi impact. În sfârşit, există un blog axat doar pe aşa ceva, pe narativizarea viselor visate cu adevărat (dar ce este adevărul?). Acesta este:

http://www.claustrophobus.wordpress.com

Anunțuri

15 răspunsuri to “claustrophobus pe blog”

  1. coramica Says:

    Am visat zapada multa, multa…e grozav sa visezi vara asa ceva…acum e explicabil

  2. mesmeeacuttita Says:

    eu am visat acum trei dimineti niste coconi negri de oameni chirciti in pozitie uterina. erau imblaniti si negri, iar eu ma rostogoleam pe blana lor, cum stateau culcusiti. la capatul sirului de coconi negri se afla ceva, nu stiu ce, fiindca m-am trezit.

  3. matei Says:

    un vis tare ciudat:

    . şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile sale, pe care le-a făcut.
    . în oraş nu se afla niciun copăcel, pentru că uitase să trimită ploaie pe pământ, de altfel, nu era nimeni care să stoarcă cerul; însă eu stăteam deasupra tâmplelor sale şi vedeam falangele de bărbat îngheţate de pe trotuare, apoi am simţit cum băloasele limbi de bărbat ies din pământ şi galopează străzile, trotuarele, prin întuneric gonindu-mă;
    . cineva urina pe muchia ascuţoasă a cotloanelor de clădire din întunecime, iar din umezirea lor creşteau penisuri schiloade sau îmbufnate din care erau scuipate şiroaie lăptoase de lichid seminal. Înspre mine, în ridicare parcă, din băltoaca seminală alergau în haită limbile, limbi care porniseră din ruinatul Babilon, şi care erau însetate să mă lingă din călcâie în creştet, dinspre umărul stâng, înspre dreptul.
    . vârful limbilor îmi sculptaseră corp de femeie, din dorinţa lui Dumnezeu. Lacrima lăptoasă de bărbat alunecată din gura băloasă a Dumnezeului se izbi de creştetul meu, formându-mi diferite fose în corp, contsrângându-mă să căpăt gaură de ochi şi de nas şi de gură. …în mine a plesnit carnea şi-am fost inundată de destui metri de măţăraie.
    . cu ultima ei forţă picătura lăptoasă ieşi din corpul meu ce sângera ca un rezervor de benzină fără plumb, formându-mi anusul şi despărţindu-mi picioarele.
    . penisurile turbate de plăcere, la văzul picioarelor depărtate îşi născociseră merele roşii.
    . flămândă şi însetată, scârbită de atâta alergare prin mocirlele de flegmă şi lichid seminal, îmi înţelesesem menirea, dar nu şi dorinţa dumnezeiască de a asista la surghiunul meu, iar de furie, pentru a-l pedespsi şi-ai nărui planurile Dumnezeului, mi-am zămislit sexul. De atunci, în mine se întâlnesc toate secreţiile dumnezeirii: fie ele ale sexelor, fie ale celorlalte măţăraie. Din furia mea, în mine şed ovulele şi lichidul seminal laolaltă, că nici acum bărbatul nu există, masculul fiind doar o cohortă de penisuri;

    nu mi-am dat seama nici în ziua de azi dacă eu-bărbatul eram de fapt femeia creată, dacă cea creată era chiar femeia mea, dacă eu, ca bărbat, eram văzut doar ca o cohortă de penisuri. Există undeva în mine o continuare, însă…

  4. Adina Says:

    In ciuda reticentei mele, imi dezvalui un vis.

    Sunt femeie, sunt eu. Am în faţă o femeie. Goală. Nu îmi aduc aminte de vreo trăsătură a feţei, ca şi cum nici nu ar fi avut chip. Doar trupul ei îmi ocupă întregul câmp vizual. Este cel mai frumos corp pe care l-am văzut vreodată. Sunt vrăjită de perfecţiunea lui, de faptul că e în întregime natural, fără vreun retuş cosmetic. E bronzat uniform; sau poate că nu e bronzat deloc: nicio linie, niciun contrast, doar aurul palid, ca al mierii de tei, acoperind gâtul, umerii, braţele, sânii… totul. Nu mă uit la proporţii, nu analizez conştient forma şoldurilor, rotunjimea sânilor sau „obrăznicia” fundului; ştiu numai că e nespus de frumoasă. Simt aproape o veneraţie apropiindu-mă de ea. Braţele mele o cuprind ca pe un copil: îi alunecă de-a lungul spatelui, se opresc în jurul mijlocului, în timp ce ochii mei îi mângâie gâtul şi umerii. Mă apropii din ce în ce mai mult: îmi îngrop faţa între sâni şi-i sărut pe rând, rar, uşor, gustând, pipăind cu buzele, cu obrazul, cu pleoapele, adulmecând, muşcând din mireasma pielii ei. Ea nu schiţează niciun gest, dar e caldă, vie, conştientă de vrajă. Nici măcar nu zâmbeşte, e doar senină. Eu văd şi ating şi miros şi gust şi simt cum mă cuprinde o ameţeală dulce, grea… Îi dau drumul din braţe şi o privesc încă o dată… Mă trezesc.

  5. Adina Says:

    Am avut întotdeauna vise extraordinare: întâmplări ciudate, cu subiect complex, răsturnări de situaţie şi multiple schimbări de decor. Am visat de câteva ori „în reluare”, acelaşi vis de trei ori; am mai avut o singura data un vis „în serial”: am reluat visul din noaptea precedentă din punctul în care se întrerupsese povestea. Dar nu mai ştiu ce se făcea în acele vise. Am observat că pierd şirul visului şi nu-mi mai amintesc absolut nimic din el dacă mă trezesc brusc.
    Nu pot plânge în vis: mă chinuiesc numai; nu pot să strig, deşi consum o uriaşă cantitate de energie; uneori ţipătul izbucneşte totuşi, dar nu în vis, ci aievea; după astfel de vise mă trezesc obosită.
    Se ştie că nu se poate alerga în vis. Eu am învăţat totuși să fug în vis. Alerg ca un animal, folosindu-mi braţele, mâinile, transformate în labe. Îmi înfig degetele cu unghii în pământ şi îmi ajut corpul înainte.

  6. Hilimon Says:

    @Matei
    Văleu !

  7. mesmeea cuttita Says:

    intai de toate se cuvine sa va spun tuturor ca nu fac interpretari de vise! de-abia mi le inteleg pe ale mele, atunci cand mi le amintesc, darmite pe ale altora!

    cele povestite mai sus ar putea intra, probabil, intr-o colectie de vise ciudate si extravagante, dificile la nivel de ingurgitare publica, sa spunem.

    visul adinei e unul relativ des intalnit in inconstientul feminin. mai provocatoare mi s-a parut povestea despre cum adina a invatat sa fuga in vis. captivant de-a dreptul, desi relatat concis!

    cat despre visul atat de complicat si riscant de organic al lui matei, nu stiu ce sa spun. am ramas bouche-bee! l-am citit de cateva ori si tot nu stiu ce sa comentez! cu siguranta exista o patologie a visului (si a acestui vis), dar eu nu ma pricep la ea si nu-s doftor de vise!

  8. matei Says:

    eh, e doar un vis… complicat sau nu, organic sau anorganic, tot un vis rămâne, tot în mine! însă măcar acum e unul împărtăşit. Că doar mie mi se potriveşte, că doar eu oi deţine ghemul pentru labirinticul său sens, asta e cert. Deşi ar fi interesant să devenim comentatori de vise.
    Ce funcţie minunată!
    Mai este interesantă starea de post-REM. Când te gândeşti dacă tu ai visat visul sau el te visează pe tine

  9. FID DeScribor Says:

    Raman deocamdata prins intr-o incredere personala ca visul spune un adevar despre tine si tu, cel visator, nu ai cum sa nu stii asta; puterea de propulsie a visului poate sta si in echivalenta asta, intre tine care visezi si intre tine cel care il crede pe cel ce viseaza.

  10. ora25 Says:

    eu am fost, am sunat la claustrophon – nu era acasă nici claustrophobus, nici claustrophoebe, nici claustrophoenix, nici lacustrophobus, aşa că am lăsat un mesaj după semnalul soñor.

  11. mesmeea cuttita Says:

    starea de post-REM? hmmm, parca ar fi vorba putin de after-life!. in chestiunea cine pe cine viseaza exista atatea imbarligaturi, matei, incat eu insami nu as iesi vreodata din labirint daca as incerca sa aduc vreo deslusire…

    fireste, de-scribor, ca visul are ceea ce are de spus despre visatorul lui strict si personal! tocmai de aceea ne este teama uneori sa spunem ce anume ne aducem aminte dintr-un vis!

  12. mesmeea cuttita Says:

    ora 25 e dulcecissima cu jongleria ei!

  13. coramica Says:

    Claustrophobus e cine cred eu?:D

  14. mesmeeacuttita Says:

    claustrophobus e cine pofteste si crede fiecare din noi, daca tine cont de marja claustrofobiei si a viselor.
    in lumea blogurilor, oricine poate fi orice!

  15. coramica Says:

    Lumea blogurilor e uneori un spatiu al visului…cu ochii deschisi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: