max blecher (2)

night-birdmoon

Corp, os, piele, sânge (2)

Dincolo de inutilitate şi plictis, în Întâmplări din irealitatea imediată, se mai află cinematograful (prin personajele sale pe celuloid) şi panopticumul (prin personajele sale de ceară), adolescentul Blecher fiind captivat de oamenii ireali care mimează realul; mai este entuziasmat de nebuna oraşului (cu păr roşu vâlvoi, arătându-şi sexul trecătorilor), singura făptură pe care o admiră, pentru că este întru totul liberă. Îl mai atrag obiectele cu iz magic: un rest de mătase neagră dintr-o rochie de bal sau un inel ţigănesc, de pildă. Apoi este fascinat de barăcile de bâlci şi de carnavalescul lor, bâlciul fiind o sinteză a artificialului ornamental. La bâlci, într-o vitrină, îşi zăreşte propria fotografie: are senzaţia că fotografia este realitate, în vreme ce realitatea lui concretă este falsă, minoră sau inexistentă (eul său se preschimbă într-o fotografie-efigie). La fel de captivat este de măruntaie şi sânge, carne, acestea alienându-l şi înminunându-l în acelaşi timp: una dintre scenele cele mai poetice este aceea a măcelăriilor dotate cu carne proaspătă, în zori, cu leşurile vitelor spintecate ca nişte „prinţese moarte”!

Sexualitatea adolescentină este filtrată tot prin starea de criză: naratorul este intenţionat un simili-masochist manierist (stilul său este acelaşi şi constant) ale cărui trăiri sunt migălite şi intense, fie că este vorba despre fetiţe, fete, femei, fie că este vorba despre băieţi. Fantasmele erotice îl determină să construiască ritualuri şi gesturi autopunitive, care să provoace intensitatea şi ardoarea, adolescentul fiindu-şi propriul cobai, experimentând pe sine cu destulă cruzime.

Febrilitatea sa intenţionată şi aprofundată îl face să inventeze obiecte ale eului său, un cap enorm, de pildă. Uneori, adolescentul-narator se simte a fi o „eroare” (rebut, avorton), înţelegând că percepţiile lui deformează realitatea la maximum, el însuşi fiind oglinda deformantă (uneori grotescă, alteori feerică). Întrebarea care îl macină este aceeaşi: care este simţul acestei realităţi deformate şi deformabile? Văzul mai cu seamă, dar şi mirosul, pipăitul ori auzul; prin văz, însă, percepţia este alterată progresiv şi programat în scopul autocunoaşterii, morala fiind următoarea: dacă modifici lumea, te cunoşti mai bine pe tine însuţi. Ceea ce respinge adolescentul cu percepţii hiperbolizate este realitatea exactă, râvnind în locul ei realitatea inexactă, confuză, alunecoasă, mai sensibilă, adică irealitatea. Dar nu o irealitate sută la sută necredibilă, nu un fantastic elaborat, de ficţiune tendenţioasă, ci o irealitate imediată!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: