max blecher (1)

nightbird-esfuminatnightbird-negru

Corp, os, piele, sânge (1)

Dacă nu ar fi trăit în realitate, Max Blecher ar fi putut fi cu siguranţă un personaj din poezia lui Bacovia: tuberculos, agonic, cu simţurile exacerbate, funebru, interiorizat la maximum, vizionar febril. Însă, din fericire pentru cititorii săi şi pentru literatura română, Blecher a fost un scriitor de o modernitate percutantă, scintilant şi profund, dotat cu un rafinament psihologic aparte. Pentru aceasta pledează tripticul său de bijutier lăuntric: Întâmplări din irealitatea imediată, Inimi cicatrizate şi Vizuina luminată .

Ideea care frapează la începutul Întâmplărilor din irealitatea imediată este autoalienarea şi nonidentitatea, pulverizarea existenţei biografice în care eul îşi devine străin: este un eu care reţine senzaţia de spaimă, aceea de a nu mai fi niciodată acelaşi. „Teribila întrebare <<cine anume sunt>> trăieşte atunci în mine ca un corp în întregime nou, crescut în mine cu o piele şi nişte organe ce-mi sunt complet necunoscute. Rezolvarea ei este cerută de o luciditate mai profundă şi mai esenţială decât a creierului. Tot ce e capabil să se agite în corpul meu, se agită, se zbate şi se revoltă mai puternic şi mai elementar decât în viaţa cotidiană. Totul imploră o soluţie.” Iată aici, cred, cea mai incisivă definiţie a alienării din literatura română, în care corpul, şi nu creierul, dă răspunsul aşteptat. Alienarea survine nu doar din schisma cu lumea, ci şi din contopirea cu lumea: epiderma eului absoarbe tot ca un burete, tot ce vine din lume şi iese din lume. Autoînstrăinarea nu funcţionează de sine stătătoare, ci depinde de spaţii şi obiecte.

Există spaţii terifiante şi spaţii protectoare, unele îi provoacă adolescentului trăiri intense definite drept crize, pe care personajul învaţă să şi le stimuleze şi să le deguste: odăile închise, de pildă, îi sunt loc de antrenament pentru astfel de crize. Predispoziţia ulterioară pentru mansarde, unde are reveria „omului-pasăre”, apoi a hrubelor de la etaj, unde are reveria unui vehicul moale cu care să străbată lumea, apoi a subteranelor, a locurilor pustii, a spaţiilor înghesuite (a se vedea cuşca sufleurului la varieteu) fac parte din acelaşi angrenaj psihologic de antrenament pentru percepţii speciale, deformate în care leşinul este dublat de beatitudine; obiectele îmbibate de melancolie aparţin aceluiaşi regim, catalizând crizele şi fascinaţia pentru stările extreme senzorial. Acestea sunt câteva din lucrurile care fac ca viaţa să nu fie inutilitate, aşa cum se arată a fi realitatea.

Anunțuri

11 răspunsuri to “max blecher (1)”

  1. FID DeScribor Says:

    Ce bucurie sa citesc aici despre M. Blecher, mai ales ca reveriile mele despre scriitorii care au rasucit cu coerenta aproape derviseasca interioritatea si corporalitatea lucrurilor si peisajelor literare vor fi obiectului unui demers de intindere.
    Am gasit la el si un fel de incordare, ca un fel de a spune ca el, acolo, scriind, e cu totul altcineva decat ne-am astepta si, chiar scriind despre o realitate a bolii si a spatiilor atinse de hemoragie si tumefactie, starea aceasta de incordare tinde spre altceva.
    Imi amintesc, ca, acum ceva vreme, cineva a pomenit de Blecher intr-un comentariu aici.

  2. mesmeeacuttita Says:

    l-am recitit de curand pe blecher si votez cu scrisul lui suta la suta. profunzimea lui blecher te frisoneaza, ca si cum ai fi pe un scaun electric al tuturor corpurilor omenesti.

  3. SatanicVals Says:

    Eu n-am citit pana acum decat autobiografica Inimi cicatrizate.Le am pe toate,insa nu stiu ce sa mai fac cu timpul,cand oricum am atatea de citit!Ma bucur sa-l gasesc pe blogul tau.:)

  4. mesmeeacuttita Says:

    din triptic, cea mai importanta este Intamplari din irealitatea imediata. apoi celelalte doua. s-ar putea spune ca este vorba de trei carti gemene sau de o singura carte cu trei capete.

  5. Alionka Says:

    Intamplari din irealitatea imediata m-a dat peste cap cand am citit-o. Si e o carte la care vrei sa revii peste, sa zicem, 5 ani. Poate chiar dintr-un masochism mai aparte, nu stiu.

    Din toata literatura romana pe care am facut-o in facultate, Blecher chiar m-a cutremurat. Nu stiu daca e vorba de identificare cu personajul principal, dar sigur am invidiat-o si eu pe nebuna cu par rosu (poate la mine era vorba doar de varsta la care am citit cartea (21ani), nu stiu).

    Da, as reiciti cartea, dar numai si numai in sala de lectura de la BCUT si numai in luna mai sau iunie, ca la prima lectura, altfel va fi cu totul altceva…

    Va salut si va multumesc ca ati aminitit de aceasta carte (e pentru a doua oara anul asta cand cineva face acest lucru; cred ca inseamna ceva),
    Alionka

  6. mesmeeacuttita Says:

    despre nebuna cu par rosu s-ar putea scrie chiar un poem aici si acum!

  7. Alionka Says:

    Let’s begin! I will participate vicarously ONLY, though :).

  8. mesmeeacuttita Says:

    era doar o idee! dar cine pofteste, sa comita poemul, eu stau pe margine…

  9. ciotintr-unpicior Says:

    coincidenta. doar ce mi-am procurat cartea. revin cu impresii…hihi

  10. mesmeea cuttita Says:

    s-auzim atunci, s-auzim…

  11. ciotintr-unpicior Says:

    frapant si oarecum familiar a fost o senzatie de condensare a spatiului cameral. la astfel de lecturi am nevoie de spatiu si timp. la propriu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: