Dacă viaţa este ceva ce poate fi negat, atunci scrisul este cu siguranţă o negaţie, una dintre cele mai subtile şi perfide negaţii ale vieţii, spune un scriitor olandez în top. M-a frapat violenţa acestor afirmaţii, tocmai datorită energiei explicative persuasive pe care am perceput-o în cuvintele respective. Ciudat şi obraznic, nu-i aşa? Literatura ca negaţie a vieţii. De obicei spunem că lucrurile stau exact pe dos: literatura este o exacerbare a vieţii şi o inflorescenţă. Nu este vorba despre un autor nihilist neapărat, ci despre unul demonic oarecum. Condiţia pe care această voce o pune este limpede: scrisul nu este negaţie, decât dacă şi viaţa poate fi negată; o negaţie depinde de cealaltă negaţie. Pe de altă parte, cuvintele olandezului (zburător sau nu) îmi convin: scrisul ca negaţie poate avea puterea de a distruge şi de a da viaţă în acelaşi timp. Oare nu acest lucru îl dorim cu toţii, aceia care scriem şi vrem să îi atingem extrem pe ceilalţi, în felul nostru cuvântător?
Mesmeea Cuttita's Blog 
noiembrie 2, 2009 la 7:52 am |
ma gandesc cat de mult gresesc daca privesc literatura ca pe o forma de luciditate..umpaa, umpaa
noiembrie 2, 2009 la 8:55 am |
!?!
ciotuletz intr-un picior (stand in cap, uneori?), be more precise.
noiembrie 2, 2009 la 9:10 pm |
O eliberare a demonilor care pot sălăşlui în Fiinţă, în mine, scriitorul!
Scăparea de obsesie, de gânduri care frământă, de tristeţi ori traume suferite cândva de mine, cel care scriitor mă numesc. Ăsta e scrisul! Drumul înspre vindecarea mea proprie, cum aş spune, calea către virginităţile psihice.
Eu nu pot urma sfatul lui Cehov, de pildă, niciodată n-am putut, acela de a mă aşeza la masa de scris doar atunci când sunt rece precum gheaţa. Căci în mine demonul subiectivităţii scurmă, şi scurmă şi acum, precum un rât de porc – deşi sună cam nepereche… mereu doresc să mişc cititorul, fie şi dacă uneori îl pot aduce în moarte, la propria lui deconstrucţie, chiar dacă îi pot distruge fanteziile, scoate la suprafaţă refulările sau redându-i nebunia. Poate fi o simplă impresie, însă eu Aud şi acum, cu pereţii stomacului meu, cum cade o legătură de chei în mine. Da, da, iată scrisul!
O terapie personală, privată, în momentul scrierii unui text, pentru că vorbeşte un singur demon, şi extem de publică, chiar şi sub ochii unui singur cititor, adică eu = mai mulţi demoni. Ăsta mai este scrisul pentru mine. Un text a cărui viaţă şi moarte el este, a cărui distrugere şi dare de viaţă tot el este. El trăieşte în NOI, se întinde leneş pe canapea, aşteaptă, într-un soi de germinaţie a minţii noastre, să se nască imagine cu imagine, cuvânt cu cuvânt, sunet, zăngănit… prin chin şi suferinţă. El este demonul NOSTRU!
… – din burta mea încă se aude zăngănitul de chei. Când va rămâne o singură cheie, voi înceta să mai scriu… ea şi eu vom fi muţi ca o lebădă! Atunci… femeia mea îl va naşte cu pântecul ei…
noiembrie 3, 2009 la 6:15 am |
of, ce trickster! deci matei nu e strict cititor, ci chiar autor!
de acord cu anti-cehovianismul (in chestiunea starii de a scrie). altfel, insa, mizez pe cehov si textele lui…
a auzi cu peretii stomacului chiar ca este o senzatie aparte si ar putea fi un motor al scrisului pana in strafunduri.
noiembrie 3, 2009 la 12:13 pm |
trickster? poate… autor? strict pentru demonii mei… 😀
noiembrie 3, 2009 la 3:55 pm |
rectific – ay, ce trickster! la urma urmei mai merit si eu sa fiu pacalita din cand in cand.
pentru demonii nostri suntem cu totii scribi sau nescribi!
noiembrie 3, 2009 la 4:12 pm |
ay, ay, ay entonces…
noiembrie 15, 2009 la 1:39 pm |
chestiunea m-a pus in cap si am reactionat doar la acest nivel: cum sa ma apar in fata unei astfel de remarci cand si eu ca cititor ma indrept spre ceea ce este scris. nici nu am stat sa ma intreb foarte mult de ce si cum. m-am gandit doar ca stiu ca se intampla. un fel de: daca zilele se prefira in fata ochilor doar n-o sa cred ca nu m-or si ajunge..
si ca sa nu continui cu prozaism in raspunsul formulat, iata: viata fara ce-i scris ar fi precum un ou fara sare..(vorba asta a spus-o, in schimb, un om mare)
noiembrie 15, 2009 la 1:43 pm |
am uitat. mesmeea il cunoaste pe uimitorul bobinski, bag seama..
intre timp trec la ce avem mai sus. aha, iar am pierdut startul..
noiembrie 15, 2009 la 4:28 pm |
bobinski? daaa.
startul nu-i pierdut, ci doar amanat sau ratacit!
cand sta in cap ciot intr-un picior ce vede si ce gandeste?
decembrie 25, 2009 la 5:08 pm |
vede o multime de merrylegs cu suguranta…