teatrul anatomic

nightbird.gri pal

teatrul anatomic

la noapte voi diseca splina ta

aici se găseşte şi inima cu firişoare de limfă şi smoală

inima cu blană de iepure pe ea

la noapte voi diseca intestinele cusute-ntre ele ca o catedrală

vei sta în locul mortului

iar eu în locul viului

patul tău rece e o masă metalică

între degete am sârme şi piuliţe

la noapte voi tăia capul tău

voi măsura creierul aburit cu rigla

fumând o ţigară voi susura

sic transit gloria mundi

mortul meu viu

gloriosule fără faimă

îmblânzitule cu de-a sila

înecatule în tine însuţi

muza mea cu picioarele desfăcute.

Anunțuri

10 răspunsuri to “teatrul anatomic”

  1. medumuza Says:

    ‘inima cu blană de iepure pe ea’ e preferata mea 🙂

  2. matei Says:

    Abia aşteptam o scriitură! şi încă ce scriitură mi-a fost dat să parcurg!

    Mi s-a parut aproape lilithiană, dacă pot zice aşa, disecţia, apoi tăierea capului, atunci când am parcurs pentru prima oară textul. Mi se pare că şi acum, la o altă lectură, mai păstrează ceva din personalitatea tenebroasă a zeiţei, numai ca acel obscur acidulat – dat în special de verbul a diseca – vine combinat cu ceva care-l slăbeşte oarecum, şi totuşi nu-l neutralizează total.
    Văd în text o întreagă paletă de culori care se combină pe lângă centrul poeziei, centru care-mi pare a fi, nu finalul sau scopul acelei disecţii, din atâtea nopţi, ci chiar acţiunea, procesul de disecare. Cumva, în spatele lui, jucăuş şi abscons, se plasează splina – întunecoasă de roşie, inima, intestinele – „cusute-ntre ele ca o catedrală”, creierul. Acest proces îmi pare pus în practică de privire doar, cea care imaginează ochiului mâna cu sârme şi piuliţe, ce urmează a tăia, desigur nu propriu-zis, capul celui sentenţiat. Dacă aş privi din pâlnia plasării organelor în text, a ordinii acestora adică, aş putea zice că: inima e reprezentanta trăirilor intense, pasionale, a thymos-ului, cum i-ar zice Platon, intestinele – reprezentantele pulsiunilor instinctuale, de tip nevoi primare, iar creierul, în mod evident, reprezentantul raţiunii. Despărţirea capului de restul corpului, vine să accentueze cumva superioritatea raţiunii, de fapt, a celei ce coordonează atât inima, cât şi intestinele sau splina. Poate tocmai el e cel care gândeşte procesul de deschidere a corpului. El, adica acel creier aburind, ce urmează a fi măsurat cu rigla. Căci numai pentru tăierea lui este necesar acel pat rece, întinderea sentenţiatului, ca un fel de constrângere la aducerea-aminte! Că dacă inima cu blană de iepure pe ea ar putea fi jupuită, măsurându-i-se profunditatea celor simţite, dacă intestinele pot fi demolate, ele având arhitecură de catedrală, creierul este cel care, trepidând între tâmple încă, el fiind esenţa privirii ce imaginează ochiului, ca superior ce este, un poate fi decât menajat, întrucât el este: mortul viu, gloriosul fără faimă, îmblânzitul cu de-a sila, înecatul în el însuşi, muza cu picioarele desfăcute, el care-şi spune: aşa trece gloria lumii!

  3. mesmeeacuttita Says:

    medumuza – am mai folosit imaginea aceasta si in alt poem, neexpus pana acum. si mie imi place, hiha!

    matei – povestea teatrului anatomic s-a nascut la padova, unde am fost acum 5 zile si unde, in vechea universitate padovana, am vazut cu ochii mei cel mai vechi teatru anatomic din lume. fascinant. in partea de jos se gasea un loc oval doar cat sa incapa cadavrul pentru disectie (probabil pe un pat de piatra), iar deasupra se gaseau 6 cercuri concentrice unde studentii stateau in picioare (nu existau scaune sau banci), asistand disectia. cele 6 cercuri concentrice nu aveau mai mult de 20 m inaltime toate la un loc. langa locul pentru cadavru mai incapeau vreo 3 doftori legisti autopsisti destul de inghesuiti, nu mai mult. era un teatru in miniatura, ca de jucarie, dar utilizat strict in sens anatomic-mortuar.

    toata constructia poemului meu este gandita pentru versul final! este o muza moarta-vie sau vie-moarta intru totul ambigua, sper.

  4. FID DeScribor Says:

    E straniu, nici macar nu imi trecuse prin minte ideea cu teatrul anatomic real. Ma grabeam deja sa merg spre disectiile autoimpuse in straturile, si ele anatomice in felul lor, constientului (propriu sau nu).

  5. mesmeea cuttita Says:

    teatrul anatomic concret exista la padova, dar la fel de bine poate exista si teatrul anatomic (in)constient al fiecaruia din noi. poemul meu nu il ignora pe cel din urma.

  6. matei Says:

    deja mi-am inchipuit acel teatru… splendid! Poate chiar faptul ca exista in realitate, ca s-au departat carnile unele de celelalte sub privirile minutioase ale audientei, da poeziei acea unda de tenebros, de profanare, desi nu in sens bestiar.

    Oricum, pe mine inca ma fascineaza versul: inima cu blană de iepure pe ea. Pe virilitatea mea, ca inca gazduiesc imaginea in minte!

  7. mesmeeacuttita Says:

    o inima cu blana de iepure este sau fricoasa fok sau infrigurata si, deci, imblanita de voie, de nevoie, ca sa nu inghete complet.

  8. matei Says:

    brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, atunci

  9. L.R.E Says:

    moartea mai tot timpul ascociata intunericului, aici se intampla totul in intuneric , in noapte.
    dar moartea poate fi fierbinte precum smoala sau ne poate raci imediat ca o masa metalica.
    nu stiu de ce , dar cred ca nu va luat mai mult de o jumatate de ora sa scrieti aceste versuri, simt o mare placere, o mare pofta in fiecare cuvant
    imi place!!

  10. mesmeea cuttita Says:

    am gandit poemul acesta vreo jumatate de zi, dar de scris l-am scris, intr-adevar, in vreo jumatate de ora.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: