creta 2009 (V)

Jurnal hanian (V)

Bucătarul Justinas ne îmbie să facem o excursie în insula Gavdos, aflată la puţine ore de Chania: dar ar trebui să rămânem acolo vreo două zile, în condiţii primitive, întrucât insula nu are curent electric şi se trăieşte ca în pustiu. Ce-i drept mă simt puţin îmbiată, întrucât cretanii pretind că este insula lui Calypso, aşa cum şi maltezii pretind acelaşi lucru. Chestiunea amuzantă este aceea că niciuna din cele două insule presupus calyptice nu sunt cu siguranţă tocmai ele sălaşlurile zeiţei, întrucât, în Odiseea, se specifică destul de limpede că de pe insula lui Calypso nu se zărea nicio altă insulă (or, de pe Creta şi de pe Gavdos se zăresc destule altele!). Abandonăm ideea gavdeică şi abandonăm şi ideea călătoriei în Anti-Cythera, e prea complicat, iar noi nu mai suntem în etapa hipiotă ca să facem călătorii cu sacii de dormit etc. Dar, în 17 august, facem totuşi o călătorie specială. Plecăm din golful Kisamos (la 40 de km de Chania) în insula de piraţi, Gramvousa, urcăm la fortăreaţa veneţiană aflată la 1100 de metri, apoi plonjăm direct în laguna Balos. Ziceam că am văzut până acum paradisul, fie în golfuleţul athenian din 1995, fie în Cythera, în 1996, sau în Santorini, tot în 1996, fie la Rio de Janeiro în 2008. Se pare, însă, că m-am înşelat. Paradisul se numeşte Balos. Găsim aici pâlcuri de nisip roz (da, chiar roz!) şi scoici albe şi galbene, bijuterite parcă. Culeg ce apuc. Plus nisipul alb, fărâmat dintr-un soi de coral ieşit la suprafaţă. În rest, culoarea turcoaz domină tot până la demenţă. Paradisul, însă, nu s-a oprit aici. Peste aproape o săptămână o pornim pe coasta de jos a Cretei, înspre Elafonissi, insula Elanului (deşi pe aici nu există astfel de animale). Trecem pe la capela Sfânta Sofia, aflată într-o peşteră, luăm în fugă cahfea cât să ne trezim de-a binelea, mai ales că vânzătorul e un grec cu şal dantelat de mătase neagră pe creştet, şi ajungem la Elafonissi. Este tot o lagună tulburătoare, dar insula este mai intimă, cu golfuleţe individuale pentru cupluri, cu dune de nisip alb care strălucesc şi puhoi de crini ai pustiului. Cred că mă scald în vreo zece astfel de golfuleţe. Arşiţa e cumplită, apa e mai rece ca de obicei, plajele individuale au mai mult nisip roz decât la Balos. Scoicile sunt mici şi albe, fără personalitate, dar nu mai contează, fiindcă de-abia acesta e paradisul sută la sută! Pe drumul de întoarcere zărim pe povârnişuri şi două exemplare rătăcite de krikri, ţapii negri cu dungi maronii, specifici pentru Creta. Cum s-ar spune de-abia anul acesta am putut compensa (prin Balos şi Elafonissi) faptul că în 2007 am ratat de două ori râvnitul golf Navaggio din insula Zakynthos! Până la urmă iată că ne-am luat revanşa.

Fixaţia mea sonoră din această vară grecească e paradoxală: sinucigaşul de acum 12 ani Billy MacKenzie – Pain in Any Language (varianta integrală are 8 minute şi 40 de secunde şi se găseşte pe youtube), melodie ascultată mereu pe deasupra deşertului roşu, a mării şi a scaieţilor argintii.