creta 2009 (II)

Jurnal hanian (II)

Ne-am împrietenit cu o pisică neagră foc pe care am botezat-o domnişoara Behemotovna (foşneşte ca dracu’ sub mâna lui Korin), apoi cu o capră impasibilă poreclită Ioanacreangă şi iedul ei, Ioncreangă. În faţa odăii noastre, o insulă infimă, în faţa căreia adastă destule corăbii improvizate, ca să se scalde amatorii pe o plajă izolată, fără turbulenţe. Ne salutăm cu toată lumea întâlnită, cu bătrâneii care îşi udă minuţios ardeii iuţi, cu păstorii de capre şi oi, şi tot aşa, cu femeile bătrâne, îmbrăcate în negru. Fiindcă suntem la sat, de fapt. Cu bucătarul nostru lituanian, Iustinas (arată ca un Kafka vesel!, dar noi îi spunem Iustinian, de la împărat) care ne pregăteşte seara horiatiki, salata grecească adică, apoi plăcintă cu spanac, tarhon şi mărar, orez cu alge, ardei umplut exclusiv şi gătit la cuptor cu brânzeturi topite; suvlaki şi tzaziki; sau ciuperci împănate; sau cine ştie ce altceva, pui umplut cu ierburi şi cu sos de vin alb. Justinas este dislexic, nu poate citi cărţi, întrucât nu reţine decât cuvinte disparate. Ştia de Bulgakov şi de Maestrul şi Margarita, dar din pricina bolii sale nu citise cartea. Văzuse, în schimb, serialul din 2005. Mama lui, paradoxal, este bibliotecară! Din Creta, Justinas urma să plece spre a bucătări în Africa de Sud şi apoi în Japonia.

La prânz scriu cât apuc la Angelus, vreo trei ore, cât mă ţin puterile pe arşiţă, de citit ceva nou nu am la mine, ci doar de recitit: Versetele satanice şi Mesi@. Deşertul roşu spre mare e abrupt şi prăfos, totuşi de sus, înainte să coborâm, ne jucăm uneori cum că putem zbura: drept care planăm întrucâtva, fiindcă nimeni nu calcă pe-aici, suntem stăpâni de-a dreptul. Spre amărala mea, într-una din zile, am găsit tocmai pe drumul pustiu şi sălbatic un CD aruncat pe care scria … Manele diverse! Se vede treaba că nu poţi scăpa de ţigănia de acasă nici în Creta, în pustietate.